În timp ce experții preconizează că noul coronavirus ar putea infecta 60% din populația lumii, Donald Trump consideră că epidemia va dispărea în primăvara

February 11, 2020

 

         Omenirea continuă să se confrunte cu noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, în timp ce specialiștii nu pot da un răspuns nici la mai bine de o lună de la lansarea epidemiei. Dacă în statele mai dezvoltate, sistemul de sănătate permite unor pacienți să fie tratați într-un cadru mai privat și individual, în China, acolo unde s-a lansat pentru prima dată această epidemie, numărul de morți crește de la o zi la alta. La aproape o lună și ceva de la apariția primului caz, astăzi bilanțul deceselor a ajuns la 1.013, iar numărul îmbolnăvirilor a trecut de 42.000.

       Potrivit unui epidemiolog de top din Hong Kong, epidemia de coronavirus ar putea afecta aproape două treimi din populația globală dacă nu va putea fi controlată. Afirmația expertului Gabriel Leung, vine ca reacție la afirmația recentă a șefului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) care a declarat că cele mai noi cazuri de pacienți infectați cu noul coronavirus, care nu au vizitat niciodată China, ar putea fi doar „vârful iceberg-ului”. Conform The Guardian, „majoritatea experților consideră că fiecare persoană infectată ar putea transmte virusul la încă 2,5 persoane. Astfel, rata de atac a virusului se situează între 60 și 80%”.

      „60% din populația globală reprezintă un număr extrem de mare”, a explicat Leung. Specialistul din Hong Kong va prezenta la întâlnirea experților de la OMS faptul că principala problemă este stabilirea nivelului epidemiei la nivel global, în timp ce a doua prioritate este aflarea dacă măsurile implementate de către autoritățile chineze, pentru a controla răspândirea virusului, au funcționat. În cazul în care acestea s-au dovedit a fi reușite, alte țări ar trebui să ia în calcul implementarea lor. „Profesorul Gabriel Leung, unul dintre experţii mondiali în epidemia de coronavirus, care a avut un rol major şi în epidemia SARS din 2002-2003, lucrează îndeaproape cu alţi cercetători de la Imperial College London şi Universitatea Oxford”, informează Protv.

       În timp ce doctorii se tem de o pandemie care ar putea cuprinde mai mult de jumătate de planetă, economiștii trag un semnal de alarmă și caută să evidențieze consecințele pe care foarte multe țări ale lumii le va suferi din cauză că țara gazdă a coronavirusului și-a stopat producția mai multor industrii. Potrivit acestora, faptul că guvernul chinez a decis să prelungească vacanța de Anul Nou, va afecta lanțul global de aprovizionare cu materii prime și componente.

          În timp ce intenția guvernului chinez este aceea de a limita extinderea epidemiei provocate de coronavirus, multe companii din Vest care depind de fabricile din China, sunt cu stocurile epuizate. Totuși, impactul asupra economiei ar putea fi mult mai mare. Sub presiunea cerințelor și de teama de a nu își pierde clienții, autoritățile de la Beijing au cerut tuturor fabricilor și companiilor chineze să își reia producția la capacitate maximă. „Îi încurajăm pe cei care nu operează încă la capacitate maximă să facă asta cât mai repede posibil. Îi încurajăm să înceapă producția în schimburi, două-trei pe zi, astfel încât fabricile să funcționeze non stop”, a declarat Ou Xiaoli, de la Comisia de Dezvoltare Națională. Pentru a-i încuraja pe chinezi să înceapă să iasă din case și să își reia ritmul de viață, însuși președintele Xi Jinping și-a făcut apariția într-un cartier din Beijng și a vizitat un spital. Cu toate acestea, oficialii chinezi sunt de acord că redeschiderea fabricilor și a centrelor comerciale va aduce cu sine și riscuri crescute de răspândire a virusului. Chiar și așa însă, potrivit acestora, alternativa este mai periculoasă. „Dacă nu pornim producția, pe termen scurt vor fi afectate stocurile de echipamente medicale și alte necesități pentru zonele lovite de virus. Pe termen lung, va fi afectată aprovizionarea cu toate tipurile de materii prime, iar controlul și prevenirea vor deveni nesustenabile”, a adăugat Cong Liang, tot de la Comisia de Dezvoltare Națională. Marile mărci, de la producătorii de mașini și până la giganții tehnologici au dificultăți în a-și fabrica și livra produsele la termen și toate acestea din cauza înghețării și după caz a încetinirii producției din China.

          În timp ce specialiștii se confruntă încă cu imposibilitatea de a găsi un antidot, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat ieri că epidemia cu coronavirus va dispărea probabil în aprilie din cauza căldurii. „Până în aprilie, sau în cursul lunii aprilie, căldura, în general, omoară acest gen de viruși. Ar fi un lucru bun”, a declarat liderul de la Casa Albă, elogiind în același timp, atitudinea Beijingului în fața epidemiei soldate cu peste 1.000 de morți. „Cred că au făcut o treabă bună. Am avut o discuție lungă cu președintele Xi (Jinping). Este foarte încrezător”, a asigurat Trump.

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload