top of page

Epidemia cu coronavirus impune măsuri disperate în China


După ce săptămâna trecută, Organizația Mondială de Sănătate a declarat stare de urgență din cauza epidemiei cu noul coronavirus, omenirea a intrat parcă într-o stare de alertă. De atunci și până acum, numărul de morți din cauza acestei infecții a crecsut la 427 de oameni, iar numărul celor infectați a trecut de 20.000. Mai mult, puterea de răspândire pe teritoriile altor țări a crescut rapid temerile legate de modul în care specialiștii sunt pregătiți sau nu pentru o eventuală pantemie. În China, țara unde s-a semnalat primul caz de infecție dar și cele mai multe decese până în momentul de față, situația pare să fi scăpat de sub control. Pentru prima dată în mai bine de o lună de zile de când se luptă cu acest virus, conducerea politică la cel mai înalt nivel din China a admis că există neajunsuri și deficiențe la modul în care s-a acționat față de explozia epidemiei de coronavirus. „Toate eforturile autorităților chineze rămân concentrate în epicentru, unde au luat o serie de măsuri. În primul rând, au crescut producția de kituri de testare, până la peste 700.000 pe zi. De asemenea, trimit peste 8.000 de profesioniști din întreaga țară să-i ajute pe medicii și asistenții medicali”, explică Steven Jones, pentru CNN Beijing.

Astăzi, noul spital cu 1.000 de paturi, construit în doar 10 zile la Wuhan și plasat sub control militar, a primit câțiva zeci de pacienți. Între timp, hoteluri și clădiri publice au fost trasnformate în spitale de campanie pentru pacienții care nu au simptome severe. O măsură mai drastică o reprezintă folosirea unor drone pentru a pulveriza dezinfectanți, dar și pentru a transmite mesaje localnicilor în legătură cu măsurile pentru prevenirea și controlul epidemiei. În timp ce cetățenii par intimidați de aceste drone, poliția chineză se apără și explică că ele sunt o soluție bună pentru a comunica în timp real cu oamenii. „Sunt folosite drone pentru a comunica cu cetățenii. Astfel se evită contactul direct între persoane. Este o modalitate nouă de comunicare, acceptată de cetățeni”, a declarat un polițist.

Conform estimărilor realizate de specialiști, cifrele oficiale cu privire la numărul persoanelor infectate nu ar fi unele reale, presupunându-se că realitate cuprinde undeva la 75.000 de oameni în Wuhan. În Hong Kong, după ce medicii au protestat zile întregi pentru închiderea graniței cu China, un bărbat de 39 de ani, întors din Wuhan, a decedat. Suprinzător, conducătorul executiv al acestui teritoriu autonom chinez a apărut a doua zi la rând fără mască la declarațiile pentru presă. „Pot să spun doar că ar trebui să avem grijă cum sunt folosite măștile sanitare. Este mai important să fie folosite de personalul medical”, s-a scuzat Carrie Lam.

Potrivit celor mai recente date publicate de autoritățile sanitare din China, rata mortalității în urma infecției cu noul coronavirus în rândul populației din China continentală a scăzut cu 2,1 procente. Astfel, rata mortalității a rămas stabilă după ce inițial a ajuns la 2,3 procente, la începutul epidemiei. Potrivit unui reprezentant oficial al Comisiei Naționale de Sănătate (NHC), rata mortalității este calculată prin împărțirea numărului de decese la numărul de indivizi diagnosticați cu această afecțiune. „China va face tot ceea ce este posibil pentru îmbunătățirea ratelor de internare și supraviețuire și pentru reducerea ratelor de infectare și deces”, a declarat Jiao Yahui.

Între timp, Thailanda a confirmat marți alte șase cazuri de coronavirus nou, patru fiind cetățeni thailandezi și doi chinezi. „Cei patru thailandezi sunt un cuplu care a vizitat recent Japonia și doi șoferi care au transportat pasageri chinezi pe teritoriul Thailandei. Numărul total al cazurilor raportate în Thailanda a urcat astfel la 25”, informează Ministerul Sănătății din această țară. La polul opus, Belgia a confirmat astăzi primul caz de infecție cu coronavirus.

În cursul zilei de astăzi, un avion din Canada a făcut cale întoarsă după ce un pasager a glumit că are coronavirus. „Avionul companiei canadiene Westjet cu 243 de pasageri la bord efectua un zbor către Montego Bay, dar a revenit la Toronto din cauza unui pasager turbulent”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei aeriene. Se pare că după două ore de la decolare, pasagerul în vârstă de 29 de ani, s-ar fi ridicat în picioare și ar fi spus că a călătorit în China și că s-a infectat acolo cu noul coronavirus. Auzindu-l, echipajul de cabină i-a dat repede o mască chirurgicală și mănuși, izolându-l de ceilalți pasageri în patea din spate a avionului. „Ca măsură de precauție, echipajul nostru a urmat toate protocoalele aplicabile în cazul semnalării unor cazuri de boli infecțioase la bord, inclusiv izolarea persoanei care a făcut o afirmație nefondată despre coronavirus”, a precizat aceiași sursă. La coborârea din avion, respectivul pasager a fost reținut de poliție și urmează să fie judecat pe 9 martie.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page