top of page

Nicio scăpare pentru Brexit. Parlamentul britanic a aprobat acordul de retragere din Uniunea Europea


După mai bine de doi ani cât fusese termenul limită inițial ca reprezentanții guvernului de la Londra să cadă de acord asupra unei înțelegeri cu liderii Uniunii Europene în ceea ce privește relația bilaterală de după separarea celor două tabere, sub conducerea lui Boris Johnson, Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord sunt gata să oficializeze Brexitul pe data de 31 ianuarie, anul acesta. Dacă fostul premier britanic, Theresa May a fost întoarsă din drumul său către obiectivul de a aduce separarea britanicilor de către Blocul Comunitar cu intenția de a-și recăpăta independența și autonomia, actualul prim-ministru, Boris Johnson a reușit să învingă Parlamentul de la Londra și să treacă acordul puțin modificat față de stadiul inițial, pentru ca Brexitul să aibă loc la finele acestei luni.

Cu toate că era pregătit dar și convins că Brexitul va avea loc în luna octombrie a anului trecut, șeful guvernului britanic a trebuit să facă față unei alte amânări din cauza lipsei votului Camerei Reprezentanților asupra Acordului, până la 31 octombrie. Totuși, Boris Johnson a profitat de acest timp și a cerut opoziției conduse de Partidul Laburist, să accepte alegerile parlamentare anticipate în două luni. Având în vedere că cele mai recente sondaje de opinie arătau că britanicii nu mai sunt de acord cu Brexitul, din cauza consecințelor costisitoare ale acestuia, Partidul Conservator condus de Boris Johnson a câștigat majoritatea Parlamentară și astfel, control absolut asupra deciziei de separare a Marii Britanii de celelalte 27 de state membre ale UE și cele trei instituții europene (Consiliul, Comisia și Parlamentul european). Mai sigur pe el decât niciodată, premierul britanic nu mai avea decât să se asigure că Parlamentul majoritar Conservator va aproba acordul de retragere din Uniunea Europeană pentru ca Brexitul să aibă loc la data de 31 ianuarie.

Astfel, la finalul săptămânii trecute, Parlamentul britanic a aprobat legislația care îi va permite Regatului Unit să părăsească Blocul comunitar în două săptămâni, cu un acord. După o perioadă de trei ani de incertitudini legate de termenii acestui divorț fără precedent dar și trei amânări a Brexitului, Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord vor Boris Johnson se poate mândri cu faptul că numele său va rămâne în istoria britanicilor.

Membrii Camerei Comunelor au aprobat cu 330 de voturi pentru și 231 de voturi contra, logea privind acordul de retragere din UE, implementând astfel acordul convenit în 2019 de către Londra și Uniunea Europeană. „Este timpul ca Brexit-ul să fie realizat. Această lege face acest lucru”, a declarat ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, în fața parlamentarilor britanici.

Spre deosebire de Theresa May care a propus un Acord extrem de contestat de către miniștrii Guvernului pe care l-a condus la momentul propunerii respectivei înțelegeri, Boris Johnson a promis un alt Acord, ușor modificat, dar care însă nu va menține Regatul Unit ancorat prea mult în Blocul comunitar, odată cu separarea celor două tabere. Textul supus votului la finalul săptămânii trecute transpune în legislația britanică acordul de 535 de pagini negociat cu greu de către premierul britanic cu liderii de la Bruxelles.

„Odată ce noul acord va fi votat de Camera Comunelor, acesta va trebui validat apoi de Camera Lorzilor și, în final, promulgat de Regina Elisabeta a II-a. Va fi însă nevoie și de ratificarea acordului în plenul Parlamentului European înainte ca pe 31 ianuarie la ora 23:00 GMT Regatul Unit să devină prima țară care iese din UE”, informează ziare.com. Acordul negociat cu Bruxellesul garantează drepturile cetățenilor oferind chiar și o soluție pentru complicata problemă a frontierei nord-irlandeze. Cu toate acestea, Regatul Unit și Uniunea Europeană au la dispoziție un an întreg pentru a negocia în detaliu condițiile separării. Cu toate că Boris Johnson garantează că nu va prelungi perioada de tranziție, stabilită inițial până la 31 decembrie 2020, europenii susțin să nu va fi posibil să se convină un acord de liber schimb într-un timp atat de scurt. Nerăbdător, Boris Johnson i-a cerut președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen să înceapă negocierile „cât mai repede posibil”.

„Guvernul de la Londra a dat totuși de înțeles că s-ar putea mulțumi și cu un acord parțial dacă nu se va reuși încheierea unui acord global până la sfârșitul anului. În replică, șefa executivului comunitar a avertizat că vor urma discuții dure și că va fi imposibil să se ajungă la un acord cuprinzător fără o prelungire a negocierilor, ea estimând că trebuie să se aleagă prioritățile”, adaugă ziare.com. Conform președintei Comisiei Europene, negocierile Uniunii Europene în ceea ce privește un acord comercial cu Marea Britanie vor fi ferme și se vor baza pe principiile europene, respectiv politicile privind concurența, mediul, forța de muncă, fiscalitatea și ajutoarele de stat.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page