Apa este atât de valoroasă în Australia încât peste 1.000 de cămile vor fi împușcate pentru a nu „prăpădi” resursa vitală de oprire a incendiilor

January 7, 2020

 

       Conform specialiștilor situația actuală cauzată de incendiile de vegetație din Australia amintesc de episodul în care o parte imensă din pădurea Amazon a ars anul trecut în Brazilia. Totuși, dacă în incendiul devastator din Brazilia, nu s-au înregistrat victime omenești, în Australia au murit cel puțin 24 de oameni și un miliard de animale. Mai mult, de când a izbucnit criza fără precedent a incendiilor, în capitala țării, Canberra, locuitorii respiră ”cel mai rău aer din lume”, așa cum a fost clasificat din cauza poluării cu fum.

         Dacă în momentul de față, Europa se pregătește să primească iarna, Australia sărbătorește an de an Crăciunul, pe o vreme toridă. De data aceasta însă, încălzirea globală a adus temperaturi extreme în Australia astfel încât vegetația a luat foc. Pagubele de anul acesta sunt catastrofale, sensibilizând întreaga planetă. Pentru că situația este una dramatică, în doar 48 de ore au fost adunate donații de peste 480 de milioane de dolari. Printre donatori se numără și actrița australiană Nicole Kidman și cântăreața americană Pink. Incendiile sunt răspândite și ard fără întrerupere. Numai în New South Wales sunt 150 de focare. Conform canalului de televiziune ProTv, „vizibilitatea este foarte, foarte scăzută. Vântul suflă cu o ferocitate greu de închipuit. În unele locuri a atins chiar și viteza de 130 de kilometri pe oră. Cu temperaturi în timpul zilei atingând 43 de grade, multe comunități au primit ordin de evacuare imediată. Autoritatea pompierilor a anunțat că în unele zone extinderea focului nu poate fi stăvilită”.

         Martorii de la fața locului descriu infernul de foc și fum din care au scăpat pe ultima sută de metri. „Este două după-amiază și iată ce este în jur. Trebuie să îndurăm și să așteptăm următorul zbor de evacuare”, a explicat o femeie.

           În unele cazuri, chiar și animalele primesc ajutor și sunt salvate de amenințarea focului. Totuși, potrivit World Wide Found, un miliard de viețuitoare au pierit deja în incendiile din Australia și numeroase altele ar putea muri în următoarele luni. Printre acestea World Wide Fund menționează canguri, koala, mamifere, păsări, lilieci, reptile și broaște. Însă, chiar dacă scapă de flăcări, viețuitoarele sunt amenințate de temperaturi mari și de fumul toxic, degajat de mega-incendii care își ridică vâlvătăile la mai bine de 60 de metri înălțime.

        „Sute de incendii de vegetaţie din estul şi sudul Australiei fac, în continuare, ravagii în rândul populaţiilor native de animale sălbatice, care fie au murit, fie sunt intens afectate de pierderea habitatului, sete şi foame”, relatează ProTv. În ultimele zile, mai mulți koala au fost găsiți însetați și epuizați pe marginea șoselelor. „Cei mai afectaţi sunt cei pe care îi vedeţi stând pe pământ, ghemuiţi. Nu se vor reface deoarece au inhalat atât de mult aer fierbinte şi fum. Nu sunt morţi, dar nu vor supravieţui″, a declarat John Grant, purtător de cuvânt al organizaţiei Wildlife Information Rescue & Education Service (WIRES).

         Lupta cea mai mare însă, o dau pompierii care minut de minut își riscă viețile încercând să stingă focul. Potrivit presei din Australia, aceștia poartă de multe ori o luptă fără sorți de izbândă, fiind epuizați și furioși. Din cauza incendiilor, cerul a devenit portocaliu tocmai la Auckland, în Noua Zeelandă, adică la mai bine de 1,900 de kilometri distanță.

         Potrivit The Independent, peste 1.000 de cămile vor fi împușcate din elicoptere pentru a le împiedica să bea apă din statul Australia de Sud, care este foarte afectat de secetă. Această operațiune va fi declanșată miercuri, de către vânători profesioniști, ca urmare a unui ordin dat de către liderii aborigeni din teritoriile Anangu Pitjantjatjara Yankunytjatjara (APY). „Suntem blocați într-o căldură îngrozitoare și în condiții inconfortabile, nu ne simțim bine din cauza cămilelor care vin și dărâmă gardurile, intră pe gospodăriile noastre și încearcă să ajungă la apă prin sistemele de aer condiționat. Acest lucru a avut drept rezultat o deteriorare a infrastructurii, punerea în pericol a familiilor și a comunităților, aglomerarea zonelor de pășunat și apariția unor probleme critice de bunăstare a animalelor, în condițiile în care unele cămile se călcau în picioare pentru a avea acces la apă”, a declarat Marita Baker, membru al consiliului executiv al APY.

          În același timp, multe animale sunt sacrificate din cauza îngrijorărilor cu privire la emisiile de gaze de seră, având în vedere că aceste animale emit apoi o cantitate de metan echivalentă cu o tonă de dioxid de carbon pe an.

         Potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentului de Mediu și Apă al Australiei

de Sud a declarat că numărul în creștere al cămilelor a provocat probleme în regiune Acest lucru a avut drept rezultat o deteriorare a infrastructurii, punerea în pericol a familiilor și a comunităților, aglomerarea zonelor de pășunat și apariția unor probleme critice de bunăstare a animalelor, în condițiile în care unele cămile se călcau în picioare pentru a avea acces la apă”, a declarat acesta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive