top of page

Liderii mondiali, șocați de ordinul lui Donald Trump ca al doilea om în Iran să fie ucis


Amenințările și insultele pe care americanii și iranienii și le-au adus în ultimul an nu au dat niciodată impresia unui posibil război așa cum se teme omenirea în acest moment. Cu toate că Statele Unite ale Americii s-au retras din Acordul nuclear cu Iranul acuzându-l că a încălcat prevederile înțelegerii, nimeni nu s-ar fi așteptat ca președintele american, Donald Trump să recurgă la un gest catastrofal, fără a cere opinia Consiliului american înainte. Convins că generalul iranian Qassem Soleimani plănuia un atac împotriva mai multor diplomați americani, Trump a ordonat uciderea acestuia și a principalului său locotenent din Irak. Astfel, în noaptea de joi spre vineri, cei doi au murit într-un raid american, lăsând Iranul într-o durere sfâșietoare iar pe liderii mondiali, șocați de acest gest.

În timp ce mii de irakieni au ieșit în stradă scandând „Moarte Americii” și „Răzbunare”, Afganistanul a transmis că se teme de violențe în regiune. Țară afectată de război, Afganistanul a făcut apel atât la Iranul vecin, cât și la SUA, partenerul său strategic, să împiedice orice escaladare a violențelor, exprimându-și astfel îngrijorarea în legătură cu o posibilă intensificare a atacurilor în regiune. „Astăzi, în cadrul unor discuţii cu secretarul american de stat (Mike Pompeo - n.r.), am subliniat din nou că teritoriul afgan nu trebuie folosit împotriva unei ţări terţe sau în conflicte regionale”, a scris vineri seară pe Twitter preşedintele afgan Ashraf Ghani, după o convorbire la telefon cu şeful diplomaţiei americane.

De aceeași părere sunt și Franța, China și Marea Britanie, care au făcut apel la cei implicați să nu escaladeze situația. Totuși, în timp ce președintele rus, Vladimir Putin a transmis condoleanțe ayatolahului, premierul israelian Benyamin Netanyahu l-a lăudat pe Donald Trump că a acționat decisiv și în forță. De altă parte, Secretarul american de stat Mike Pompeo a estimat vineri că Franţa „greşeşte” dacă crede că lumea a devenit „mai periculoasă” după ce SUA l-au ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani într-un raid în Irak, transmite AFP.

La auzul nefericitei știri cu privire la uciderea generalului iranian, secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amélie de Montchalin, a spus la postul RTL că ne regăsim astăzi „într-o lume mai periculoasă” din cauza riscurilor de „escaladare militară” în Orientul Mijlociu.

„Francezii pur şi simplu greşesc la acest punct. Lumea este mult mai sigură astăzi. Şi pot să vă asigur că americanii din regiune sunt mai în siguranţă astăzi după moartea lui Qassem Soleimani. „Lupta împotriva activităţilor nefaste ale regimului iranian este o prioritate comună cu partenerii noştri europeni. Hotărârea noastră de a ne proteja popoarele şi interesele este de neclintit”, consideră secretarul american de Stat. La rândul său, ministrul Jean-Yves Le Drian a cerut Iranului să evite orice reacţie după uciderea generalului Soleimani, pentru a nu se ajunge la „o gravă criză a proliferării nucleare”. „Franţa îndeamnă pe fiecare la reţinere şi Iranul să evite orice măsură susceptibilă să agraveze instabilitatea regională”, a indicat MAE francez într-un comunicat.

Rusia a atenționat repede împotriva consecințelor uciderii țintite la Bagdad și a numit atacul american ca fiind unul „hazardad”. „Asasinarea lui Soleimani (...) constituie o mişcare riscantă ce va duce la amplificarea tensiunilor în regiune. Soleimani servea fidel interesele Iranului. Prezentăm sincerele noastre condoleanţe poporului iranian”, a subliniat Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse.

În Statele Unite, democrații americani denunţă o escaladare periculoasă, în timp ce republicanii salută raidul ordonat de Trump. „Asasinarea ţintită a generalului iranian Qassem Soleimani, reprezintă o escaladare periculoasă în violenţă. America - şi lumea - nu-şi pot permite o escaladare a tensiunilor care să atingă un punct ireversibil”, a declarat vineri preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi. La polul opus, parlamentari republicani au salutat decizia preşedintelui american Donald Trump de a lansa acest raid. „Wow - preţul de plătit pentru uciderea şi rănirea de americani a urcat drastic”, a notat pe Twitter senatorul Lindsey Graham, apropiat al preşedintelui Trump, făcând aluzie la moartea unui american în Irak pe 27 decembrie, în urma unor tiruri cu rachete atribuite de Washington forţelor pro-Iran.

„Într-o demonstraţie de determinare şi de forţă, l-am lovit pe liderul celor care atacă teritoriul suveran al SUA”, a declarat și Kevin McCarthy, parlamentar republican din Camera Reprezentanţilor, cu referire la asaltul de marţi asupra ambasadei americane de la Bagdad întreprins de susţinători ai Iranului.

China, una dintre țările semnatare ale acordului asupra programul nuclear iranian, dar și unul dintre principalii importatori de țiței iranian a făcut apel la calm. „Le cerem în mod imperios tuturor părţilor implicate, în special SUA, să-şi păstreze calmul şi să dea dovadă de reţinere, pentru a evita o nouă escaladare a tensiunilor. China se opune demult recurgerii la forţă în relaţiile internaţionale”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Geng Shuang.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page