top of page

Pe lângă fondurile europene, cetățenii statelor membre ale UE pot accesa oricând stagii plătite în P


Puțini români cunosc faptul că au posibilitatea de a lucra în cadrul celor mai importante locații ale Parlamentului European cu ajutorul unor stagii plătite/neplătite. Această oportunitate este valabilă pentru mai multe serii diferite de înscrieri de-a lungul unui an și durează până la 5 luni.

Indiferent de vârstă, călătoriile au fost mereu una dintre pasiunile oamenilor de pretutindeni. De curând, mediatizarea unor exemple de succes a stârnit în inimile românilor dorința de a studia sau a lucra în afara țării noastre. Posibilitatea obținerii unui loc bun de muncă sau a unui post în cadrul unei școli internaționale nu a fost chiar pentru toată lumea. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană (2007) avem automat dreptul de a visa la o carieră în cadrul celei mai importante alianțe europene. Este important de menționat încă de la început faptul că studiile sau pasiunea pentru științele politice nu sunt obligatorii deoarece stagiile puse la dispoziție întregii Europe se împart pe diferite specializări. Astfel, Parlamentul European „propune mai multe opțiuni de stagiu în cadrul Secretariatului său, oferind astfel posibilități de formare profesională și ocazia de a învăța mai multe despre această instituție și activitățile sale” (nr. www.europarl.europa.eu).

Prima dintre oportunități se referă la stagii pentru absolvenții învățământului superior (stagiile Robert Schuman); În acest segment de stagiu există 3 opțiuni: opțiunea generală destinată oricărui candidat eligibil; opțiunea jurnalism destinată candidaților care pot face dovada unei experiențe profesionale sau a unei diplome în jurnalism recunoscută; opțiunea „Premiul Saharov” destinat celor care au un interes aparte pentru chestiunile legate de drepturile omului. Acest stagiu se desfășoară pe o perioadă de 5 luni (fără posibilitatea de a fi prelungit sau repetat). Etapa 1, perioada de înscriere: 15 august – 15 octombrie; perioada de stagiu: 1 martie – 31 iulie. Etapa 2, perioada de înscriere 15 martie – 15 mai; perioada stagiului: 1 octombrie – 28 februarie.

O altă oportunitate face referire la stagii de formare; Se adresează absolvenților de liceu și oferă posibilitatea de a urma un stagiu de formare profesională. Perioada efectuării stagiului este de 4 luni și beneficiază de o derogare. Etapa 1 de înscriere se desfășoară între 1 august – 1 octombrie (urmând ca stagiul să aibă loc începând cu 1 ianuarie); Etapa 2 de înscriere este 1 decembrie – 1 februarie (perioada stagiului 1 mai) și etapa 3 de înscriere 1 aprilie – 1 iunie (cu stagiu începând de pe 1 septembrie);

Tot Uniunea Europeană oferă și posibilitatea stagiilor de traducere pentru absolvenți ai învățământului superior; acest stagiu se adresează în mod exclusiv absolvenților de universități sau instituții echivalente („scopul lui este de a le permite stagiarilor să își completeze cunoștințele dobândite în timpul studiilor și să se familiarizeze cu activitatea Uniunii Europene și, în special, a Parlamentului European”). În cazul acestei secțiuni, pe lângă condițiile de participare generale, candidatul mai trebuie să fi absolvit până la data limită a depunerii formularului un ciclu de studii de minim 3 ani, certificat cu o diplomă valabilă și să cunoască toate cele 3 limbi oficiale ale Uniunii Europene. Perioada stagiului este de maximum 3 luni iar înscrierile se deschid de patru ori pe an: 15 iunie – 15 august (stagiu începând cu 1 ianuarie); 15 septembrie – 15 noiembrie (stagiu 1 aprilie); 15 decembrie – 15 februarie (stagiu 1 iulie) și 15 martie – 15 mai (stagiu 1 octombrie). De asemenea, acest stagiu se desfășoară numai în Luxemburg iar cuantumul bursei lunare este de 1.223 euro.

Un alt tip de stagiu este cel de formare în domeniul traducerilor; Cu o bursă de doar 300 euro/lună acest stagiu presupune o perioadă de trei luni, cu posibilitatea de prelungire în cazuri excepționale (pentru datele înscrierii pentru stagiul 4 și 5, vă rugăm să accesați siteul www.europarl.europa.eu).

Nu în ultimul rând, UE oferă posibilitatea interpreților de conferință. Condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească sunt: să fie cetățeni ai vreunui stat membru al Uniunii Europene sau a unei țări care și-a depus candidatura pentru aderarea la U. E., să aibă peste 18 ani, să cunoască la un nivel aprofundat una dintre cele trei limbi oficiale (engleză, franceză sau germană) și să nu mai fi beneficiat înainte de un stagiu sau de orice alt contract de angajare remunerat, plătit din bugetul Uniunii Europene. Înainte de a aplica pentru un astfel de stagiu este important ca cel interesat să citească Normele Interne referitoare la efectuarea stagiilor în cadrul Parlamentului European (îl puteți găsi pe siteul menționat mai sus). Aplicația este online iar formularul trece prin câteva etape de completare cu informațiile corecte despre candidat, educația, experiența, abilitățile și alegerea unei opțiuni dintre cele puse la dispoziție. Timpul alocat completării este de maximum 30 de minute. Pentru că formularele nu pot fi modificate după ce au fost trimise către Secretariatul General al Parlamentului European, este important ca fiecare candidatură să fie revizuită cu atenție. La câteva minute veți primi un email cu un număr de referință pe care va trebui să îl prezentați în cazul în care ați fost selectat (de asemenea, o să fiți nevoit să faceți dovada fiecărui act menționat în formularul de aplicare). Indiferent de răspunsul primit, angajații Parlamentului European se obligă să vă contacteze electronic pentru a vă anunța rezultatul selecției. În cazul unui refuz (de regulă motivarea este incompatibilitatea dovezilor dvs pentru stagiul la care ați aplicat) puteți încerca din nou, de fiecare dată când se anunță selecțiile. Dacă ați fost selectat, veți fi contactat și telefonic în urma căruia vi se va cere să printați aplicația dvs și cu celelalte acte doveditoare să le trimiteți către adresa locației unde veți fi repartizat.

Parlamentul European pune la dispoziție posibilitatea de a desfășura stagiul pentru care ați optat în departamentele din Bruxells, Luxemburg sau Strasburg. De asemenea, pentru că fiecare stat membru al Uniunii deține o anumită reprezentație a Parlamentului în interiorul său, candidații pot opta și pentru stagii în departamentele celorlalte țări.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page