2019 încheie un deceniu a cărei listă de evenimente istorice a marcat puternic realitatea omenirii de astăzi

December 31, 2019

 

         An de an, omenirea devine nostalgică în pragul trecerii dintre miezul nopții anului curent și cel care urmează să vină. Cu gânduri mai bune, oamenii speră mereu ca noul set de doisprezece luni ce urmează să se instaleze să fie unul mai bun decât anul precedent. Dacă pe plan personal, aceștia visează de cele mai multe ori la sănătate, bani, carieră, călătorii sau împliniri sociale, în ceea ce privește societatea, cetățenii își doresc mereu să știe că țara în care locuiesc va fi una menajată de necazuri. Această retrospectivă are în vedere astfel guvernul, evenimentele internaționale, băncile, migrația sau bisericile.

            În câteva ore, oamenii se despart nu doar de 2019, ci inclusiv de un deceniu pe care, specialiștii l-au descris ca fiind unul tumultos. Conform jurnaliștilor de la agenția națională de presă, Mediafax, „de la 1 ianuarie 2020 se trage oblonul peste un deceniu învolburat care se înscrie în istoria recentă drept o perioadă a schimbărilor la nivelul relațiilor de putere în arhitectura globală, ocazie să fie trecute în revistă principalele evenimente geopolitice din intervalul 2010-2019”.

        Citându-l pe Thomas Wright, profesor și fellow la Institutul Brookings din Statele Unite, Mediafax a prezentat într-un articol, topul succint al evenimentelor cu magnitudine care, potrivit cercetătorului amintit, vor continua să își manifeste influența, la nivelul scenei internaționale, în deceniul care începe, asupra arhitecturilor de putere.

          Primul dintre evenimentele care au marcat ultimii zece ani este legat de faptul că Republica China a devenit o dictatură. Dacă pe plan internațional, chinezii au resimțit o ascensiune nemaiîntâlnită, determinându-i pe americani să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat competiția, pe plan intern, chinezii trăiesc într-un sistem comunist care nu le permite prea multă libertate. Ca și în cazul românilor pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, chinezii plătesc prețul succesului pe care îl au în lume, cu un stil de viață impus de o dictatură serioasă. De altă parte, la capătul celălalt al lumii, Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii oferă din plin libertate americanilor însă lucrează intens la relațiile internaționale ale SUA. Sub sloganul „America first”, liderul de la Casa Albă a șocat opinia publică cu un set de decizii politice radicale care, potrivit lui, îl vor păstra în istorie ca fiind cel mai bun președine american. Retragerea SUA din Acordul climatic de la Paris, mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, scoaterea SUA din Tratatul Forțelor Intermediare semnat cu Rusia, Acordul Nuclear semnat cu Iran, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului sau politica dură anti migrație sunt doar câteva dintre exemplele cu care Trump a ieșit în evidență de la preluarea mandatului până acum. Considerându-se cel mai puternic om de pe pământ, Trump crede că sub comanda sa, Statele Unite vor atinge un succes pe care niciunul dintre foștii lideri nu l-au atins.

         Un alt eveniment care a marcat ultimii ani a fost clar cel referitor la pierderea speranței în Orientul Mijlociu. Cu toate că existau șanse ca americanii să îi lase în pace pe arabi, conflictele militare din Siria au demarat o serie de alte lupte și răutăți între țările Orientului Mijlociu. Mai mult, datorită influenței puternice pe care o au, Statele Unite a convins mai multe țări din Europa să i se alăture în campanie de denigrare a liderilor politici care conduc Siria, Turcia sau Iran.

          Pe plan mondial, discrepanța de opinii în ceea ce privește problema schimbărilor climatice a născut multe conflicte. În timp ce SUA s-a retras din Acordul climatic de la Paris pe motiv că încălzirea globală ar fi „o invenție a chinezilor”, celelalte țări participante nu mai știu ce decizii să ia pentru a proteja mediul și a feri omenirea de o catastrofă. În estul Europei, președintele rus, Vladimir Putin a respins reformele și a re-transformat Rusia într-un actor geopolitic relevant. Dacă până acum, războiul rece îi viza pe americani și ruși, relația dintre cele două națiuni a fost una mai calmă sub conducerea lui Trump. De altă parte însă, Rusia și Statele Unite s-au poziționat întotdeauna în tabere opuse atunci când a fost cazul să reprezinte interesele interne ale unei alte țări (spre exemplu, Rusia sprijină regimul Bashar al-Assad din Siria, în timp ce americanii îl condamnă; la fel și în cazul Venezuelei).

          Brexitul a fost cu siguranță unul dintre cele mai dezbătute subiecte din ultimii trei ani. Decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană a fost piperată cu multe amânări, incertitudini, avertizări, temeri și riscuri. Astăzi, puterea de decizie asupra Brexitului se află în mâna Parlamentului de la Londra însă, datorită succesului înregistrat la alegerile anticipate din data de 12 decembrie, premierul britanic, Boris Johnson are majoritatea absolută asupra Camerei Comunelor. Potrivit acestuia, Brexitul va fi oficializat fără nicio întârziere la data de 31 ianuarie 2020.

         În lista cu evenimente istorice care au marcat ultimul deceniu, profesorul Thomas Wright mai enumeră interdependența la nivelul statelor care a devenit o vulnerabilitate în contextul de-globalizării, suspendarea adevărului obiectiv de către rețelele sociale și deteriorarea economiei globale.  

           

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload