Sociologii avertizează: tot mai mulți oameni suferă de singurătate în 2019

Viața ne oferă de-a lungul ei o serie întreagă de experiențe care ne vor face să trecem prin stări diferite. Fie că experimentăm bucurii, tristeți, emoțiile așteptării, doruri, iubiri euforice etc., alături de oameni, învățăm să apreciem darul pe care l-am primit și căutăm să dăm sens existenței noastre prin stabilirea unor obiective. Dorim să avem familii unite, cariere de succes, să călătorim, să gustăm câte un pic din fiecare, să fim în atenția tuturor. Însă fiecare drum are o destinație iar pentru existența unei persoane, de cele mai multe ori, apropierea de acea destinație aduce cu sine o serie de factori precum bătrânețea. Viața ar fi cu mult mai frumoasă, dacă în realitate bătrânii din România nu ar fi nevoiți să trăiască chinul cumplit al singurătății.

Sociologii caută cu tot dinadinsul să ne facă să înțelegem că în secolul XXI și toate tendințele actuale, familia a rămas baza unei societăți și că din păcate, toate avantajele secolului vitezei pune în dificultate demersul acesteia. Avem nevoie să înțelegem că educația pleacă din cultura familiei iar personalitățile noastre stau strâns dependente de cum creștem și suntem învățați. Azi, familia şi percepţia acesteia despre cum funcţionează lucrurile din jurul nostru influenţează demersul societăţii. Nu ne mai gândim că membrii familiei muncesc într-o societate, adolescentul familiei studiează în societate şi tot ceea ce ei acţionează, se revarsă asupra societăţii. De asemenea, multe din comportamentele lor individuale sau în grup, afectează în mod vizibil demersul societăţii. Felul în care familia este în strănsă legătură cu societatea, poate ajuta şi adolescentul în viitorul acestuia către o personalitate putrenică şi de succes. Aşadar, familia este celula de bază a societăţii; este micro – mediul social în care începe socializarea individului; este principala sursă care oferă omului cele mai generale modele de comportament. Prin modelele pe care le pune la dispoziţie, familia este o adevărată şcoală de formare a personalităţii. Nu este de mirare că investigaţia acestui aspect a devenit în ultimele decenii, centrul de atracţie al cercetărilor sociologice, psihologice şi pedagogice.

Ce știu românii despre familie? Că părinți sunt sprijinul necondiționat al copiilor, că această colectivitate socială este cea care îi asigură individului capacitatea emoțională necesară, menține un echilibru psihic, ne asigură încrederea de care avem nevoie și ajutor în a depăși obstacolele vieții. Familia este zidul de care ne sprijinim atunci când nu mai putem sau după care ne ascundem atunci când lucrurile iau o întorsătură de neînțeles. De-a lungul vieții unui tânăr se parcurg aceleași etape ca și în cazul celorlalți: se naște, crește, se educă, iubește, întemeiază o familie, muncește, experimentează și moare. Trăim cu speranța că tot ceea ce construim este pentru copiii noștri și nu luăm în calcul realitatea pe care etapa căsătoriei și a plecării de acasă a copiilor noștri trebuie să o parcurgă. Din prea multă iubire, ne ținem strânși de ei și căutăm să îi sunăm zilnic, să îi vizităm, să ne rugăm pentru ei. Conflictul între generații nu are o limită de vârstă și deseori până și copiii de 35 de ani se confruntă cu problema neînțelegerii părinților a unor aspecte din viața lor actuală. În România sunt cazuri de toate felurile. Familiile care cresc armonios dar un declin îi face la final să se îndepărteze sau invers; trăiesc separat dar se regăsesc la bătrânețe. Azi, copiii vor deveni bătrânii României și în circumstanțele pe care le înfruntăm este lesne de înțeles cum va arăta viitorul.

Tehnologia a transformat individul unei societăți într-o persoană cu preocupări ciudat de acceptat; ne izolăm pentru binele nostru dar știm că părtășia cu oamenii este singura soluție în fața multor probleme. Ajungem să ne trăim viețile ca niște rutine care ne țin legați de un mecanism plictisitor. Chiar și fericirea de azi este o fericire superficială, bazată pe proprietăți temporare. Nu mai înțelegem cine suntem și cu atât mai mult, ce vor ceilalți de la noi. În condițiile existenței umane, o mamă rămasă singură acasă își găsește bucuria în a găti pentru copiii care vin în vizită. Un tată înțelege că sprijinul material cade pe locul doi, schimbând cu experiențele de a petrece câteva momente cu cei dragi. Copiii sunt tentați să încerce necunoscutul; aceștia se simt provocați aproape zilnic, să o ia de la început. Dacă înainte, cursul vieții părea unul normal și obișnuit, azi nimeni nu mai înțelege amalgamul de probleme cu care trebuie să ne confruntăm chiar și după ce le-am rezolvat pe ultimele. Ne îndepărtăm de oameni și ne apropiem din ce în ce mai mult de destinații goale. Dacă părinții celor tineri experimentează curajul acestora de a lua viața-n piept de mici părăsind domiciliul pentru un viitor de succes, bătrânii României experimentează într-o proporție covârșitoare, singurătatea. „Am crescut 4 copii: 3 băieți și o fată. Doi dintre ei mi-au murit. Ceilalți doi, deși locuiesc în aceași localitate cu mine, nu mă mai vizitează. Mă gândesc cât m-am chinuit să îi cresc și azi trebuie să înghit în sec auzind aceași scuză; sunt fiecare la casa lor, au alte priorități, muncesc, sunt și ei la fel de îngrijorați de soartă. Eu nu mai am nicio grijă. Sunt bolnavă de 32 de ani dar credeți-mă, nicio boală nu doare mai mult decât singurătatea” ne-a declarat Moise Floarea, o bătrână de 83 de ani din Dâmbovița.

Exemplele copiilor plecați în străinătate la lucru, veșnicul conflict de interese, neînțelegerea dintre soacră și noră, preocupările de zi cu zi, lipsa timpului, starea ușoară de izolare, sentimentul de indiferență la problemele altora etc., i-au făcut pe români să își uite singuri bătrânii. Poate că o vizită de 30 de minute o dată pe săptămână nu va avea o pierdere prea mare pentru programul nostru, dar cu siguranță va fi un câștig pentru bunicii noștri, căci pentru ei, nimic nu este mai minunat decât o poartă care se deschide în liniștea unei curți triste în care, cândva se auzeau glasuri de copii.