Premierul Marii Britanii, Boris Johnson intenționează să trimită noul acord pentru Brexit în Parlament înainte de Crăciun

December 16, 2019

 

       Victoria premierului britanic, Boris Johnson și a formațiunii conduse de către acesta (Partidul Conservator) este trăită intens de către liderul de la Londra, încă de la afișarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare anticipate de săptămâna trecută. Conștient că pentru a oficializa Brexitul la data de 31 ianuarie 2020 are nevoie doar de majoritatea parlamentară, Johnson este gata să pregătească tot arsenalul necesar pentru a trece noul acord negociat cu Uniunea Europeană de legislativul britanic. După ce a obținut controlul absolut asupra Parlamentului de la Londra, șeful Executivului a anunțat că intenționează să trimită noul acord pentru Brexit în Parlament înainte de Crăciun. „Mandatul superior pe care l-am obținut în alegerile acestea este de a duce Brexit la bun sfârșit. Vom ieși din Uniunea Europeană în câteva săptămâni, până la sfârșitul lunii ianuarie. Intenția noastră este ca acordul de retragere să fie votat în Parlament înainte de Crăciun”, a declarat adjunctul ministrului de Finanțe, Rishi Sunak.

       Joia trecută, în urma alegerilor parlamentare anticipate cerute insistent de către Boris Johnson opoziției, Partidul Conservator (centru-dreapta) a obținut 364 de locuri (43,6%) în Camera Comunelor, față de Partidul Laburist, de opoziție (centru-stânga) care a obținut doar 203 locuri (reprezentând un procent de 23,25%).

        În urma acestui succees, Boris Johnson poate trece cu ușurință acordul negociat cu UE, de Parlamentul britanic, urmând ca mai apoi, cele două tabere să își strângă palmele în semn de rămas bun.

   De altă parte, conform ministrului britanic Michael Gove, „prioritatea Guvernului este ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană la 31 ianuarie”. Gove este de părere că Parlamentul va avea ocazia de a vota acordul de ieșire din UE în cel mai scurt timp. După ce fostul premier britanic, Theresa May a eșuat să livreze Brexitul după două termene limită amânate (29 martie și 12 aprilie 2019), Boris Johnson a preluat mandatul de șef al Executivului și lider al Partidului Conservator cu o atitudine extrem de convingătoare că va oficializa Brexitul pe data de 31 octombrie. Din păcate pen acesta, cu toate că a adus noi propuneri de modificare a acordului respins deja de trei ori de Parlamentul de la Londra, Boris Johnson a fost nevoit să accepte o nouă amânare a Brexitului, sperând însă că alegerile parlamentare anticipate îi va conferi puterea aboslută de decizie asupra Acordului negociat cu UE.

         Noile prevederi ale înțelegerii Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord cu liderii de la Bruxelles propun ca Regatul Unit să continue să se supună regulilor UE până la finalul anului 2020, posibil și mai târziu, pentru a permite ajustarea mediului de afaceri; să plătească o sumă estimată de 39 de miliarde de lire, așa-numita „notă de plată pentru divorț”; să garanteze drepturile cetățenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie, ca și ale celor britanici care trăiesc în UE; Irlanda de Nord să se alinieze regulilor pieței unice a UE; controversatul backstop să fie exclus din acord, pentru că prezenta temerea că teritoriul vamal britanic ar fi fost în mod nelimitat legat de UE iar Irlanda de Nord să rămână parte a teritoriilor vamale britanice, astfel că va fi inclusă în viitoarele acorduri comerciale guvernamentale post-Brexit.

        Dacă majoritatea membrilor Guvernului britanic sunt extrem de mulțumiți cu rezultatele alegerilor de la sfârșitul săptămânii trecute, Liderul Partidului Național Scoțian și premierul Scoției, Nicola Sturgeon l-a avertizat în cadrul zilei de ieri pe Boris Johnson că nu poate ține Scoția în Marea Britanie împotriva voinței sale. Sturgeon nu este mulțumită de faptul că Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar la finalul lunii ianuarie, în condițiile în care la data de 23 iunie 2016, majoritatea scoțienilor au votat pentru ca Regatul Unit să rămână în UE.

      Boris Johnson însă, i-a transmis premierului Scoției să se opune unui nou referendum privind independența scoțienilor, însă liderul de la Edinburgh a cerut respectarea dorinței scoțienilor. „Dacă are impresia că refuzul lui înseamnă încheierea problemei, se înșeală. Nu poți păstra Scoția în uniune împotriva voinței sale. Dacă Marea Britanie va continua să existe va fi doar prin consens. Iar dacă Boris Johnson este încrezător în cazul Marii Britanii atunci ar trebui să aibă încredere și să permită oamenilor să decidă”, a declarat Nicola Sturgeon.

           Partidul condus de către aceasta a câștigat 48 din cele 59 de locuri ale Scoției în Parlamentul britanic în scrutinul parlamentar de joia trecută. De altfel, Scoția a organizat în anul 2014 un referendum privind independența față de Marea Britanie. Peste 55% dintre scoțieni au votat atunci împotriva independenței.

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive