Au mai rămas două zile până la alegerile din Marea Britanie

December 10, 2019

       

 

      După ratarea oficializării Brexitului la data de 31 octombrie, cel mai dezbătut subiect din casele britanicilor și nu numai, sunt alegerile parlamentare anticipate programate să se desfășoare, joi, 12 decembrie. Dezamăgit că nu a putut oficializa ieșirea Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord la termenul promis, premierul britanic, Boris Johnson speră să câștige majoritatea parlamentară în două zile, pentru ca mai apoi să își ofere undă verde pentru a finaliza Brexitul la finalul lunii ianuarie. În lupta pentru controlul asupra Brexitului, primele două cele mai bine cotate formațiuni politice sunt Partidul Conservator, condus de însuși premierul Boris Johnson și Partidul Laburist, la cârma căruia, Jeremy Corbyn luptă pentru a elimina Brexitul din opțiunile Guvernului.

      Cu numai două zile înainte de alegerile legislative anticipate, probleme din sistemul de sănătate intervin brutal în campanie, pe care conservatorul Boris Johnson o dorea strict limitată la chestiunile legate de Brexit. Controversele apărute în sistemul de sănătate au fost lansate de fotografia unui băiețel de patru ani tratat pentru pneumonie pe podeaua unui spital din Leeds. În timp ce opoziția a încercat să speculeze momentul, Johnson a refuzat până și să se uite în telefonul unui jurnalist care voia să îi arate fotografia și să îi ceară o reacție. Pe baza dezbaterii acestei știri în presa britanică, ministrul Sănătății a făcut o vizită neanunțată în spitalul respectiv.

          La finalul săptămânii trecute, cei doi candidați favoriți, s-au confruntat în cursul unui duel fără suprize. Cu șase zile înainte de alegerile legislative, cei doi și-au reafirmat angajamentele asupra Brexitului. Timp de o oră, fiecare a părut să își joace cartea fără să își asume riscuri. Convins că britanicii au nevoie să oficializeze Brexitul în data de 31 ianuarie, șeful Executivului  britanic este cotat cu 10 puncte avans, potrivit sondajelor. Conform afirmațiilor făcute în cadrul dezbaterii publice, Johnson mizează pe o majoritate netă, sperând să obțină adoptarea acordului său cu privire la Brexit „înainte de Crăciun” și să își aplice programul de „investiții masive”.

      De cealaltă parte, Jeremy Corbyn și-a susținut propunerea de a organiza în următoarele șase luni un referendum pentru ca britanicii să aleagă între un nou acord de ieșire din UE și menținerea Regatului Unit în Uniunea Europeană. Dar în cursul acestui nou referendum, Jeremy Corbyn ar rămâne neutru, ceea ce i-a atras permanent ironii din partea lui Boris Johnson. „Cum puteţi obţine un acord al Bruxelles-ului pentru Brexit dacă nu credeţi în el? Este un mister pe care nu reuşesc să-l înţeleg”, a remarcat el.

          În vârstă de 70 de ani, liderul partidului de stânga (n.red. Partidul Laburist), l-a atacat pe Boris Johnson afirmând că ar trebui „șapte ani” pentru a negocia cu SUA acordul de liber schimb pe care îl promite liderul conservator, cu prețul suprimărilor de locuri de muncă „pe scară mare”. Mai mult, acesta promite naţionalizări şi investiţii în serviciile publice pentru a întoarce pagina unui deceniu de austeritate sub conservatori.

       La finalul dezbaterii de vineri seara, desfășurate în fața a o sută de persoane reprezentative a corpului electoral britanic, un sondaj Yougov l-a dat pe Boris Johnson învingător, cu 52% față de 48%, cu cât a fost creditat Jeremy Corbyn. Totuși, Corbyn le-a apărut mai demn de încredere celor intervievați.

        Fiind acuzat că ar fi lăsat antisemismul să prospere în cadrul partidului său, liderul opoziției a subliniat că a introdus proceduri disciplinare. De asemenea, acuzat de lipsă de leadership de către rivalul său, Corbyn a replicat că niciodată nu a folosit un limbaj rasist, făcând aluzie la comentarii ale lui Boris Johnson, care comparase femeile cu burcă cu cutiile de scrisori.

           În schimb, Jeremy Corbyn a lansat un atac împotriva premierului, prezentând cu document confidențial al guvernului care probează – potrivit lui – că șeful guvernului ascunde britanicilor implicațiile economice reale ale acordului de separare negociat cu Uniunea Europeană. „Acest raport arată că vor exista controale reglementare, chiar taxe vamale dăunătoare, între provincia britanică Irlanda de Nord şi Marea Britanie după Brexit, ceea ce contravine afirmaţiilor lui Boris Johnson despre absenţa frontierei între cele două teritorii separate prin Marea Irlandei, a detaliat şeful opoziţiei într-un discurs de campanie la Londra”, informează agenția națională de presă, Mediafax. „Complet absurd”, a replicat Boris Johnson în cursul unui miting.

         O altă acuzație adusă lui Johnson este faptul că acesta se sustrage interviurilor și evită să răspundă întrebărilor deranjate, refuzând să se întâlnească cu un moderatorul start de la BBC, Andrew Neil. Jurnalistul l-a provocat pe premier joi seara, explicând direct telespectatorilor: „Firul roşu al întrebărilor noastre este încrederea. Şi pentru ce de atât de numeroase ori în cariera lui Johnson, în politică şi în jurnalism, persoane critice şi uneori chiar cele apropiate lui l-au considerat nesigur”.

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive