top of page

Rezultatele summitului NATO: China a fost adăugată alături de Rusia pe lista posibililor inamici glo


Summitul NATO desfășurat pe durata a două zile în Londra s-a încheiat în cursul zilei de ieri. Liderii statelor membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord au emis un comunicat comun în care prezintă concluziile întâlnirii aniversare din capitala Marii Britanii. În premieră, China a fost inclusă în document, alături de pericolul reprezentat de Rusia. „Azi, ne-am adunat în Londra, prima casă a NATO, pentru a celebra 70 de ani ai celei mai puternice și de succes Alianțe din istorie și pentru a marca a 30-a aniversare a căderii Cortinei de Fier. Refirmăm legătura transatlantică solidă dintre Europa și America de Nord, adeziunea noastră la scopurile și principiile Cartei ONU și determinarea noastră solemnă, consacrată prin Articolul 5 al Tratatului de la Washington, care presupune că un atac asupra unui aliat va fi considerat un atac împotriva tuturor”, se menționează în Declarația de la Londra, publicată și pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Unul dintre rezultatele acestei întâlniri o reprezintă reafirmarea importanței contribuțiilor pentru Apărare. Imediat după ce a preluat mandatul de președinte al Statelor Unite ale Americii, acum doi ani, Donald Trump a cerut statelor membre să crească bugetul pentru Apărare la o valoare de minim 2% din PIB. Această sumă ar urma să fie investită în îmbunătățirea capacităților de apărare, precum și creșterea contribuțiilor privind trupele care participă la misiuni și operațiuni.

„Suntem determinați să împărțim costurile și responsabilitățile securității noastre indivizibile. Conform angajamentului nostru prevăzut în Articolul 3 din Tratatul de la Washington, continuăm să consolidăm capacitatea noastră individuală și colectivă pentru a rezista oricărui tip de atac. Facem progrese bune. Trebuie să facem și urmează să facem mai mult”, se menționează în comunicat.

O surpriză neașteptată a fost însă recunoașterea în mod public de către NATO a

faptului că după Rusia, China reprezintă acum un posibil inamic. Astfel, în Declarația de la Londra, liderii NATO menționează că Alianța trebuie să fie pregătită pentru combaterea mai multor tipuri de atacuri, precum și amenințări hibride și cibernetice. „Consolidăm mijloacele prin care răspundem atacurilor cibernetice și consolidăm abilitatățile de prevenire, combatere și apărare împotriva tacticilor hibride care încearcă să ne submineze securitatea și societatea. Îmbunătățim rolul NATO în securitatea umană. Recunoaștem că influența în creștere a Chinei și politicile internaționale prezintă atât oportunități cât și provocări pe care trebuie să le adresăm împreună ca o alianță”, se menționează în comunicat.

Cu toate acestea, Rusia rămâne în continuare inamicul numărul 1 al planetei. Îna cest sens, liderii NATO au subliniat că Alianța este una defensivă și nu prezintă un pericol pentru alte state. De asemenea, Alianța a luat decizii în vederea consolidării forțelor, pentru a răspunde „oricărei amenințări, în orice moment, din orice direcție”. „Ca Alianță, ne confruntăm cu diferite amenințări și provocări care emană din toate direcțiile strategice. Acțiunile agresive ale Rusiei constituie o amenințare la securitatea Euro-Atlantică; terorismul, în toate formele sale, rămâne o amenințare persistentă. Actorii statali și non-statali amenință ordinea internațională, bazată pe reguli. Atâta timp cât armele nucleare există, NATO va rămâne o alianță nucleară. Suntem determinați să prezervăm și să întărim eficacitatea controlului armelor, al dezarmării și non-proliferării, ținând cont de mediul de securitate curent”, au transmis liderii NATO.

Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „statele membre NATO sunt în continuare determinate să implementeze Tratatul de Non-Proliferare a Armelor Nucleare și rămân deschise la dialog cu Rusia, „în momentul în care acțiunile Rusiei vor face acest lucru posibil”.

Summitul NATO din acest an a fost astfel marcat de decizii istorice, conflicte dar și neînțelegeri, având în vedere că acesta a oferit prilejul dezbaterii afirmației făcute de președintele Franței, Emmanuel Mcaron conform căruia „NATO este în moarte cerebrală”. La finalul acestei întâlniri, Donald Trump a anunțat că își va anula conferința de presă programată pentru miercuri. În schimb, liderul de la Casa Albă a decis să se întâlnească cu liderii statelor membre ale Alianței care şi-au respectat angajamentul de a aloca 2% din PIB bugetului militar, printre care și președintele Klaus Iohannis. Mai mult, Trump a anunțat că se întoarce la Washington mai devreme decât se prevedea. Jurnaliștii britanici cred că Trump a anulat conferința de la finalul summitului, de teama că ar fi întrebat despre procedura destituirii sale în Congres.

„Președintele republican a găzduit această masă cu cei pe care-i numeşte 2%-rii, recunoscând astfel efortul a nouă dintre cele 29 de state membre NATO care au alocat Apărării cel puţin 2% din PIB”, informează Mediafax. „Eu dau masa”, a spus Trump, aşezându-se ieri alături de şefii de stat şi de guverne din Marea Britanie, Bulgaria, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Polonia şi România.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page