Viitorul candidat la președinția SUA, acuzat că încearcă să cumpere democrația americană

November 26, 2019

 

        Acuzat că a transformat deciziile politice ale Statelor Unite ale Americiii în ambiții personale, Donald Trump are de înfruntat o serie puternică de contracandidați la următoarele alegeri prezidențiale din noiembrie anul viitor. Bucurându-se de statutul celei mai puternice națiuni din lume, SUA dețin monopolul în domeniile tehnologic, cultural, politic, economic și armat. Astfel, cursa pentru cel mai înalt fotoliu de la cârma acestei superputeri este una extrem de râvnită.

        Considerându-se un președinte exemplar, ale cărui decizii a transfomat America măreață din nou, Donald Trump mizează pe faptul că americanii sunt impresionați de schimbările pe care le-a efectuat în primul său mandat, atât pe plan intern cât și pe plan extern. La polul opus însă, printre contra condidații cu care trebuie să lupre pentru postul de cel mai puternic lider politic în lume, Trump trebuie să îl înfrunte pe fostul primar al New Yorkului care și-a anunțat candidatura săptămâna trecută. Din păcate pentru acesta, lansarea candidaturii a venit la pachet cu o știre care îi afectează imaginea electorală. Senatoarea progresistă Elizabeth Warren, candidată la învestitura democrată în vederea alegerilor prezidențiale din 2020, l-a acuzat la începutul acestei săptămâni pe Michael Bloomberg că încearcă să cumpere democrația americană. Conform acesteia, „miliardarul în vârstă de 77 de ani, fost primar al New Yorkului, şi-a oferit luni pentru 37 de milioane de dolari publicitate la posturile de televiziune în care este lăudată candidatura sa”. Aflat pe locul opt în clasamentul Forbes al celor mai bogaţi oameni din Statele Unite, cu o avere de 53,4 miliarde de dolari, fondatorul agenţiei de informaţii care îi poartă numele a precizat că îşi va finanţa campania din fondurile proprii şi nu va accepta nicio donaţie. „Michael Bloomberg a făcut un pariu privind democraţia în 2020. Nu are nevoie de oameni, el are nevoie numai de saci şi saci cu bani. Cred că Michael Bloomberg greşeşte”, l-a atacat luni Elizabeth Warren în cursul unui miting în Iowa, statul care, pe 3 februarie, va da lovitura de începere la primarele democrate.

         „Senatoarea de Massachusetts, favorită în sondaje, propune în programul său mai multe măsuri ce îngrijorează mediile de afaceri, printre care majorarea impozitelor percepute societăţilor şi celor bogaţi, destructurarea giganţilor din domeniul tehnologiilor sau o reglementare întărită în numeroase sectoare”, informează știrile Protv.

          Potrivit lui Elizabeth Warren, interesele financiare vor fi prima în fața interesului general. „Este exact miza din 2020: ce viziune, ce versiune a democraţiei noastre va câştiga. Dacă versiunea lui Michael Bloomberg asupra democraţiei va câştiga, atunci democraţia noastră se va schimba”, a avertizat senatoarea democrată.

         La anunțarea oficială a candidaturii pentru alegerile prezidențiale americane de anul viitor, fostul primar al New Yorkului a recunoscut că principala sa ambiție este aceea de a-l învinge pe Donald Trump și a reconstrui America. „Nu ne putem permite încă patru ani de acţiuni necugetate şi lipsite de etică ale preşedintelui Trump. El reprezintă o ameninţare existenţială pentru ţara noastră şi valorile noastre. Dacă va câştiga un alt mandat, este posibil să nu ne putem recupera niciodată din daune. Miza nu poate fi mai mare. Trebuie să câştigăm aceste alegeri. Şi trebuie să începem să reconstruim America. Cred că setul meu unic de experienţe în afaceri, guvernare şi filantropie îmi va permite să câştig şi să conduc”, a postat Bloomberg pe siteul publicației sale.

       În cadrul aceleiași declarații scrise, Michael Bloomberg subliniază că nu va accepta donații și că își va finanța personal campania, „așa cum am făcut-o de trei ori când s-a prezentat cu succes la primăria” din New York.

          În luna martie a acestui an, Bloomberg anunțase că nu va candida la scrutinul din 2020 pentru Casa Albă însă joia trecută, acesta a prezentat Comisiei federale de alegeri documentele necesare pentru a se alătura listei lungi de candidați democrați care se luptă la rândul lor să obțină nominalizarea partidului. „Omul de afaceri, care a militat atât în Partidul Republican, cât şi în cel Democrat, oferă o opţiune mai moderată alegătorilor democraţi şi concurează, a priori, cu candidaţii aripii celei mai centriste a partidului, cum ar fi fostul vicepreşedinte Joe Biden şi Pete Buttigieg”, informează ProTv.

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload