top of page

„După Brexit, Marea Britanie va deveni un jucător de ligă secundă”


În contextul în care britanicii nu au reușit să obțină Brexitul nici măcar la patru ani de a referendumul din data de 23 iunie 2016 privind apartenența la Uniunea Europeană, Guvernul de la Londra, condus de Boris Johnson crede în continuare despărțirea Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord de către Blocul comunitar va oferi șansa Regatului Unit să fie din nou unul puternic, independent și mai presus de orice, un jucător important pe piața mondială. Conform acuzațiilor britanicilor, Uniunea Europeană profită de fondurile europene cu care își ispitește statele membre pentru a-și instala regulile și legile pe teritoriile acestora, făcându-le astfel să devină subordonate Bruxellesului în materie de legislație, economie și cultură.

După ce rezultatul referendumului privind apartenența la UE a arătat că britanicii își doresc recăpătarea independenței și a autonomiei, fostul premier britanic, Theresa May a încercat din răsputeri să despartă Marea Britanie de Bruxelles, mizând pe eliberarea poporului britanic din lanțurile unei „caracatițe” ale cărei tentacule nu lasă nicio urmă de libertate în respectarea identității naționale și culturale ale statelor membre.

Din păcate, acordul propus de Theresa May și negociat cu liderii europeni, nu a trecut de Parlamentul de la Londra. Considerându-l un document care conține mai multe avantaje pentru europeni decât pentru britanici, Parlamentul de la Londra l-a respins de trei ori, determinând astfel amânarea Brexitului până pe 31 octombrie și demisia lui Theresa May.

Cu o atitudine extrem de hotărâtă, Boris Johnson a devenit în luna iulie, atât noul prim ministru al Marii Britanii cât și liderul Partidului Conservator. Cu toate că a anunțat că scopul său este ca Brexitul să aibă loc la finalul lunii octombrie, indiferent de cost, membrii Parlamentului au votat o lege prin care interzicea Guvernului să oficializeze un Brexit fără un acord. După ce a formulat câteva propuneri privind o înțelegere între cele două tabere, Parlamentul european a acceptat oferta lui Boris. Însă, în ziua când Parlamentul britanic avea să voteze confirmarea acestui acord, Camera Comunelor a votat amânarea votului decisiv până când legislația acestuia va intra în vigoare. Astfel, Boris Johnson a fost nevoit să ceară oficial o nouă amânare de la Uniunea Europeană, dacă mai dorea să nu piardă șansa Brexitului.

Liderii europeni au convenit să ofere Marii Britanii o amânare a deciziei privind separarea de Blocul comunitar, până la data de 31 ianuarie 2020. Dezamăgit profund că nu a reușit să își îndeplinească obiectivul la timp, Boris Johnson crede în continuare că Brexitul este singura soluție prin care britanicii se pot întoarce la șansa de a arăta lumii ce putere mondială este. În acest context, președintele în funcție al Consiliului European, Donald Tusk, a declarat în cursul zilei de miercuri că după ce Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord vor părăsi Blocul comunitar, Marea Britanie își va pierde o parte din influența pe care o are la nivel internațional și va deveni un „jucător de liga secundă”. În opinia lui Donald Tusk, doar o Europă unită va putea să facă față influenței tot mai mare a Chinei la nivel mondial.

„Am auzit în repetate rânduri de la susținătorii Brexit că vor să părăsească Uniunea Europeană pentru a face Marea Britanie un actor important la nivel global, aceștia crezând că numai dacă sunt singuri pot face acest lucru. Dar realitatea este exact opusă. Doart ca parte a unei Europe unite poate Marea Britanie să joace un rol global, doar împreună putem să înfruntăm , fără vreun complex, marile puteri ale acestei lumi. Iar lumea știe acest lucru. Am auzit același lucru în India, Noua Zeelandă, Australia, Canada și Africa de Sud, și anume că, după Brexit, Marea Britanie va deveni un jucător de ligă secundă. De ce fac acest lucru? Mi-a fost pusă această întrebare peste tot pe unde am fost. Unul dintre prietenii mei englezi are, probabil, dreptate când spune că Brexit reprezintă afevăratul sfârșit al Imperiului Britanic”, a declarat oficialul european.

Donald Tusk și-a exprimat în repetate rânduri dorința ca Marea Britanie să se răzgândească cu privire la Brexit și să rămână astfel în Uniunea Europeană. Fostul premier polonez va părăsi funcția de Președinte al Consiliului European pe data de 1 decembrie, când fostul premier al Belgiei, Charles Michel, îi va lua locul.

Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „Londra continuă să fie un important centru financiar, iar Marea Britanie este cel mai apropiar aliat militar al Statelor Unite. Cu toate acestea, actualul statut al Marii Britanii i-a permis Londrei să critice deciziile Washingtonului atunci când a considerat că este cazul, în special de când Donald Trump a preluat mandatul de președinte al SUA. Mai mulți diplomați europeni au declarat însă, că Marea Britanie va trebui să fie foarte atentă după Brexit să nu se îndepărteze de celelalte state europene care au viziuni diferite față de cele ale președintelui american”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page