Ministrul rus de Externe propune ca Rusia și Statele Unite ale Americii să adopte o declarație comună privind un eventual război nuclear

November 8, 2019

 

 

        Cu cât se află în plină dezvoltare pe baza descoperirilor și invențiilor secolului curent, cu atât planeta este din ce în ce mai nesigură pentru oamenii care o populează. Dacă în trecut singurele mari amenințări ale lumii erau cele venite din partea necunoscutului, astăzi, Terra riscă să sufere tocmai din cauza cunoștințelor oamenilor care i-a determinat pe aceștia să exploreze lumea până într-acolo încât aceștia și-au făcut arme de de distrugere în masă, care le amenință viețile.

       Sărăcia, bolile și fenomenele naturale au devenit factori imuni în fața listei de elemente amenințătoare la adresa planetei, în 2019. Terorismul, conflictele militare, migrația, politica radicală, încălzirea globală, testele nucleare, depresia, atacurile cibernetice și traficul de persoane sunt doar câțiva dintre factorii care pun siguranța omenirii sub semnul întrebării.

      Dintre toate poate că cea mai gravă amenințare vine din partea posibilității declanșării unui război nuclear, la care doar statele care dețin astfel de arme vor putea deține controlul, în timp ce restul planetei va arde sub arșița focului. Pentru a se asigura că Terra elimină această idee înfricoșătoare, Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat în cursul zilei de ieri că Rusia și Statele Unite ale Americii ar trebui să adopte o declarație comună potrivit căreia un eventual război nuclear este inacceptabil. Oficialul rus a făcut această declarație la începutul unei întrevederi cu Ernest Moniz, directorul organizației Nuclear Threat Initiative și fost secretar al Energiei în Statele Unite. Conform agenției naționale de presă, Mediafax, Lavrov „a mai declarat că apreciază articolul scris de Moniz împreună cu fostul senator american Sam Naunn, potrivit căruia transmiterea mesajului că un eventual război nuclear este inacceptabil este extrem de importantă”. Astfel, pentru ministrul rus, situația referitoare la dosarul nuclear iranian este foarte tensionată.

         „Trebuie să știți că le-am propus colegilor americani să repetăm ceea ce am făcut de mai multe ori: să adoptăm o declarație comună la cel mai înalt nivel prin care să spunem că nu poate exista un învingător în urma unui război nuclear, deci un astfel de conflict este inacceptabil”, a spus oficialul.

        La rândul său, Ernest Moniz a declarat că o asemenea declarație comună ar fi vitală pentru comunitatea internațională.

       Astăzi, politica externă a celor mai dezvoltate state ale lumii tinde către radicalism forțând rivalii să se izoleze și să recurgă la acțiuni care pun în pericol siguranța omenirii. În primăvara anului trecut, președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump a cerut în repetate rânduri Coreei de Nord să oprească testele nucleare pe care le efectua și a decis să se retragă din Acordul nuclear încheiat în 2015 cu Iranul. În timp ce mulți acuză atitudinea liderului de la Casa Albă ca încurajând abuzul de putere nucleară prin astfel de remarci, Trump vrea ca cetățenii lumii să cunoască că SUA este eroul care militează pentru pace și siguranță.

       În urmă cu un an, expertul militar rus și doctor în științe militare, Konstantin Sivkov a explicat cum ar începe un eventual război nuclear între Rusia și SUA și care ar fi primele ținte ale rușilor. Conform acestuia, un potențial război ar începe cu utilizarea armelor obișnuite, iar peste ceva timp (de la câteva zile până la câteva luni și mai mult), vor fi puse în aplicare armele nucleare.

         „Semnul care va indica asupra faptului că SUA vor fi gata de un atac va deveni rechemarea ambasadorului și colaboratorilor misiunii diplomatice. De asemenea, la frontierele Rusiei vor fi desfășurate trupe sub pretextul unor exerciții militare și vor fi create grupări ofensive ale forțelor navale în regiunile care permit aplicarea unor lovituri asupra teritoriului țării. Astfel de acțiuni ale agresorul vor permite Rusiei să ia măsuri anticipate, cum ar fi, efectuarea unei lovituri preventive cu arme non-nucleare asupra zonelor care găzduiesc rachete balistice și de croazieră îndreptate spre Rusia. Pentru realizarea acestei sarcini Moscova va utiliza sistemele Kalibr, H-101 și Kinjal”, citează sputnik.md.

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive