Jeremy Corbyn și Boris Johnson își dispută politica privind Brexitul înainte de alegerile parlamenta
Dacă doi ani de negocieri între Marea Britanie și Uniunea Europeană, privind ieșirea Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord din Blocul comunitar, au trecut fără aproape niciun rezultat, de data aceasta, premierul britanic, Boris Johnson și liderul opoziției (Partidul Laburist n.red.) sunt convinși că alegerile parlamentare anticipate programate la jumătatea lunii decembrie vor influența categoric situația Brexitului la finalul lunii ianuarie când liderii de la Bruxelles așteaptă decizia finală a britanicilor.
După ce s-a arătat extrem de dezamăgit că nu a putut oficializa Brexitul în data de 31 octombrie, pentru a depăși impasul politic referitor la retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Boris Johnson a cerut Camerei Comunelor să organizeze un scrutin parlamentar anticipat pe 12 decembrie.
Cum campania alegerilor din decembrie a fost lansată de curând, cei doi lideri de la Londra nu vor să piardă timpul și caută să își dispute politica privind perspectiva Brexitului cu fiecare apariție publică pe care o au. În cursul zilei de marți, liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn a reiterat perspectiva sa privind divorțul dintre Regatul Unit și UE, respingând principiul simplei alegeri între a rămâne sau a pleca, după ce luni, premierul Boris Johnon a acuzat că politica acestuia privind Brexitul nu este una clară. Ca drept răspuns la acuzațiile premierului, Corbyn a transmis că planul partidului său nu este unul complicat. „Este timpul ca decizia să fie preluată din mâna politicienilor și ca încrederea privind luarea unei decizii (să fie acordată n.red.) oamenilor. De această dată alegerea va fi între a pleca cu un acord sensibil sau a rămâne în Uniunea Europeană. Asta e politica. Chiar nu este complicată”, a afirmat liderul laburist.
Auzind varianta lui Jeremy Corbyn conform căreia dacă va deveni prim-ministru, va renegocia un nou acord Brexit cu UE, președintele în funcție al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a catalogat marți seară, drept „nerealistă” propunerea liderului laburist. „Eu nu voi mai fi în funcție, viitoarea echipă a Comisiei Europene va trebui să decidă dacă există ori nu o marjă de manevră pentru un nou acord dar, sincer,, cred că este o abordare nerealistă”, a declarat Jean-Claude Juncker într-un interviu acordat postului BBC.
De cealaltă parte, Boris Johnson promite că planul său implică ca Marea Britanie să iasă din Blocul comunitar în ianuarie. „Este minunat să văd atât de mulți dintre voi aici … la începutul a ceea ce eu consider a fi cele mai importante alegeri pe care țara noastră le-a organizat într-o generație”, a declarat Johnson în cadrul unui miting desfășurat în orașul Birmingham.
Între timp, Președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von Leyen, i-a trimis o scrisoare premierului britanic Boris Johnson, prin care îi cere acestuia să numească un candidat pentru funcția de comisar european. Conform purtătoarei de cuvânt a lui von der Leyen, Dana Spinant, în scrisoare se menționează că este de preferat ca Marea Britanie să propună o femeie în postul de comisar european. Pentru că liderii țării europene au aprobat cererea Guvernului de la Londra de amânare a Brexitului până pe 31 ianuarie 2020, înainte ca noua extindere să fie aprobată, von der Leyen a declarat că Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord trebuie să propună un candidat pentru Comisia Europeană dacă va fi în continuare membră a UE după data de 1 noiembrie.
În urma scrisorii trimise de Ursula von Leyen, un purtător de cuvânt al Guvernului britanic a informat că acesta va oferi un răspuns la momentul potrivit.