top of page

11.000 de cercetători avertizează că omenirea va fi lovită de o suferință de nedescris


Liderii mondiali sunt din ce în ce mai verbali atunci când vine vorba de control și putere însă acțiunile lor lasă mult de dorit când zeci de mii de specialiști din lume avertizează cu privire la direcția pe care o ia planeta din punct de vedere climatic. Astăzi, terorismul, conflictele militare, bolile, sărăcia, imigrația, atacurile cibernetice sau testele nucleare sunt doar alte câteva amenințări cu care se contruntă Terra însă liderii mondiali ignoră cu desăvârșire faptul că cea mai gravă amenințare vine din partea climei. Ahtiați după control și dorința de dezvoltare, oamenii s-au folosit de multe invenții pentru a crește în topul celor mai dezvoltate state ale lumii, ignorând astfel potențialul de distrugere pe care această obsesie îl revarsă asupra omenirii.

Astăzi, mai mult ca niciodată, cercetătorii trag un semnal de alarmă și punctează faptul că natura se va răzbuna și oamenii vor fi loviți de propriile arme și pasiuni. Conform a peste 11.000 de cercetători, lumea întreagă va fi afectată de o suferință de nedescris din cauza crizei climatice, dacă nu au loc transformări majore în societatea globală. „Declarăm chiar și fără niciun dubiu că planeta Pământ se confruntă cu o urgență climatică. Pentru a ne asigura că vom avea un viitor sustenabil, trebuie să schimbăm modul în care trăim. Avem nevoie de transformări majore în modul de funcționare a societății noastre globale și felul în care noi interacționăm cu ecosistemele din jurul nostru”, au transmis cercetătorii care, susțin că nu mai există timp de pierdut. „Criza climatică a început și accelerează cu o rapiditate mai mare decât cea preconizată. Criza în care ne aflăm este mult mai severă decât am anticipat inițial, ecosistemele și soarta omenirii sunt grav amenințate”, au continuat oamenii de știință.

Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „avertismentul a fost publicat în jurnalul BioSience cu ocazia aniversării a 40 de ani de la prima conferință globală pe tema climei; aceasta fiind organizată la Geneva în 1970. Avertismentul a fost rezultatul unei colaborări între zeci de cercetători și susținută de peste 11.000 de oameni de știință din 153 de țări”.

Potrivit acestora, schimbările pe care oamenii ar trebui să le aplice urgent se numără oprirea creșterii populației, încetarea defrișărilor, oprirea folosirii combustibililor fosili și reducerea consumului de carne. De altă parte, William Ripple, profesor la Universitatea din Oregon și principalul autor al avertismentului, spune că a fost motivat să lanseze inițiativa în urma creșterii alarmante a fenomenelor meteorologice extreme. „Un obiectiv important enumerat de către cercetători este stabilirea concretă a cauzelor și efectelor distrugerii climei”, informează Mediafax.

De altă parte, conform datelor publicate săptămâna aceasta de către Serviciul de monitorizare a schimbărilor climatice din Uniunea Europeană, luna trecută a fost cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată în lume. Potrivit datelor oficiale, la nivel global, temperaturile au fost cu 0.69 grade Celsius mai ridicate decât normalul pentru luna octombrie între anii 1981 și 2010. Luna octombrie a anului trecut a fost cu 0.1 grade Celsius mai caldă decât luna octombrie a anului 2015. De asemenea, recorduri de temperaturi au fost doborâte și în septembrie, în timp ce luna iulie a fost cea mai fierbinte lună de când se fac măsurătorile de temperaturi.

„Din cauza creșterilor continue a emisiilor de gaze și a impactului asupra temperaturilor globale, recordurile vor continua să fie depășite în viitor”, a declarat Jean-Noel Thepaut, directorul instititului pentru schimbări climatice Copernicus.

„Datele cercetătorilor arată că temperaturile au fost peste medie în aproape toată Europa, luna trecută, acestea fiind semnificativ de ridicate și în anumite părți ale regiunilor polare, zonele estice ale Statelor Unite și ale Canadei, Orientul Mijlociu, dar și majoritatea Africii de Nord și a Rusiei”, completează Mediafax.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page