top of page

Donald Trump este de părere că Nigel Farage și Boris Johnson ar trebui să se alieze


Cu toate că este subiectul unei anchete politice care ar putea să îi afecteze cariera și rolul de președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump încearcă să pară de fiecare dată relaxat și calm. Mai mult, pentru a demonstra că nimic nu îl îngrijorează, liderul de la Casa Albă continuă să fie aceași persoană care își dă cu părerea despre politica altora state. Astfel, după ce la finalul săptămânii trecute, Trump l-a lăudat pe prietenul său Boris Johnson crescându-i cota de imagine și încredere în timpul campaniei electorale dinaintea alegerilor anticipate parlamentare, weekendul acesta, cel mai puternic om al planetei i-a îndemnat pe Boris Johnson, liderul conservatorilor și pe Nigel Farage, liderul Partidului Brexit, să se alieze, fiind pentru a doua oară. În acest context, este a doua oară în decurs de câteva zile în care Trump se implică în viața politică din Marea Britanie.

Ieri, președintele SUA le-a spus reporterilor de la Casa Albă că ambii politicieni britanici sunt prietenii săi, însă Boris Johnson este „omul potrivit pentru această situație”. „Îmi plac atât amândoi. Cred că Boris Johnson va face ce trebuie. Sunt amândoi prietenii mei. Ceea ce aș vrea este ca Nigel și Boris să se alieze. Cred că este o posibilitate”.

Mai mult, Donald Trump a declarat că procesul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană trebuie structurat în așa fel încât să faciliteze continuarea relațiilor comerciale între Statele Unite ale Americii și Regatul Unit. „Suntem de departe economia nr. 1 a lumii, și dacă o faceți într-un anumit mod, nu vom mai putea face comerț cu Marea Britanie. Acest lucru ar fi foarte rău pentru Marea Britanie, pentru că putem face mai multe afaceri (decât Uniunea Europeană)”, a afrmat liderul de la Washington.

În ideea de a-și susține prietenii, săptămâna tercută, Donald Trump a declarat că o eventuală victorie a lui Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, ar fi „rea” pentru Marea Britanie, iar de cealaltă parte la auzul acestei afirmații, liderul opoziției britanice a denunțat ingerințele președintelui SUA.

Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „Nigel Farage a propus ca Partidul Brexit să încheie o coaliție electorală cu conservatorii, conduși de Boris Johnson, înaintea alegerilor anticipate din data de 12 decembrie, însă premierul a refuzat oferta. Cele două partide sunt în competiție pentru a obține votul alegătorilor care susțin ieșirea Marii Britanii din UE”.

După ce a primit declarația lui Donald Trump cu îndemnul de a se alia cu prim ministrul britanic, Nigel Farage a transmis că nu va candida pentru un post de parlamentar cu ocazia alegerilor legislative anticipate din Marea Britanie, ci va servi mai bine cauzei Brexit, călătorind prin țară în sprijinul celor 600 de candidați ai formațiunii sale. „M-am gândit foarte mult la asta. M-am gândit: Cum pot servi cel mai bine cauza Brexit? Pentru că pentru asta fac acest lucru – nu pentru cariera mea, nu pentru a fi în politică pentru tot restul vieții mele. Să încerc să intru în Parlament? Servesc mai bine cauza călătorind de-a lungul și latul Regatului Unit, susținând cei 600 de candidați. Și am decis că ultima variantă este cea adecvată”, a explicat politicianul.

În altă ordine de idei, lidera Partidului Național scoțion (SNP), Nicola Sturgeon, a informat la finalul săptămânii trecute că intenționează să ceară, înainte de Crăciun, permisiunea de a organiza un nou referendum privind independența Scoției. Conform legislației britanice, Scoția are nevoie de permisiunea Guvernului de la Londra înainte de a organiza un nou referendum. În acest context. SNP a anunțat că va solicita transferul acestei atribuții Parlamentului scoțian. Premierul scoțian a adăugat că va cere acest transfer conform Secțiunii 30 din Legea Scoției.

„Cererea privind Secțiunea 30 va fi livrată către Downing Street, indiferent de cine va fi acolo, înainte de Crăciun. Este vital ca Scoția să preia controlul propriului viitor”, a declarat Nicola Sturgeon.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page