top of page

Victorie pentru Boris Johnson: Marea Britanie va organiza alegeri parlamentare anticipate pe 12 dece


Sătul să fie dat înapoi de la planul său de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană, Boris Johnson a cerut în nenumărate rânduri Parlamentului de la Londra să accepte provocarea alegerilor parlamentare anticipate. Cu o încredere covârșitoare în partidul său, premierul britanic este convins că formațiunea Conservatoare va câștiga alegerile și astfel, cu sprijinul noului Parlament, șeful Guvernului va primi putere absolută asupra Brexitului.

Din păcate pentru acesta însă, componența actuală a Camerei Comunelor a respins de fiecare dată propunerea alegerilor anticipate, considerând că acestea reprezintă un risc atât pentru cetățenii britanici cât și pentru europeni și democrație. Intuind faptul că Boris Johnson își dorește alegerile pentru a se asigura că va primi controlul total asupra deciziei de Brexit, Parlamentul actual a transmis că dacă va fi de acord cu această idee, cel puțin o va face condiționată de siguranța că Brexitul va fi amânat.

Încă de când a preluat mandatul de premier și lider al Partidului Conservator, Boris Johnson a luptat prin oice mijloc posibil să obțină oficializarea ieșirii Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană. Respingând Acordul negociat de fostul premier, Theresa May și liderii de la Bruxelles, Johnson a fost aproape de a oficializa Brexitul chiar și fără o înțelegere. Acuzat că a transformat ieșirea Regatului Unit din Blocul comunitar într-o ambiție politică, șeful Guvernului a trebuit să întâmpine multe obstacole venite din partea Parlamentului.

Pentru a se asigura că are undă verde în toate ideile și deciziile privind Brexitul, Boris Johnson are nevoie de sprijinul Parlamentului numai că, în condițiile în care Parlamentul este condus majoritar de către opoziție, premierul britanic nu poate acționa conform cu planurile sale. Pentru aceasta, Johnson a insistat mereu ca Marea Britanie să organizeze alegerile parlamentare anticipate.

De cealaltă parte, criticat că refuză această propunere de teama că va pierde controlul din Parlament, formațiunea de opoziție și anume, Partidul Laburist, a declarat că va fi de acord cu alegerile parlamentare anticipate numai după ce Uniunea Europeană va confirma amânarea Brexitului pe data de 31 ianuarie 2020. În astfel de condiții, cel puțin decizia de separare de UE va fi în siguranță, indiferent de rezultatul alegerilor britanicilor. În cursul zilei de ieri (marți n.red.), cele 27 de state membre ale Blocului comunitar ale Uniunii Europene au formalizat decizia de amânare a retragerii Marii Britanii din UE, pe 31 ianuarie 2020. „Prietenilor mei britanici: cele 27 de state membre UE au adoptat formal amânarea. Ar putea fi ultima. Vă rog să o utilizați cum se poate mai bine de această dată. De asemenea, vreau să vă transmit la revedere, dat fiind că misiunea mea aici se apropie de final. Vă urez să aveți succes”, a declarat Președintele în funcție al Consiliului European, Donald Tusk. Mandatul acestuia se încheie peste câteva zile.

Imediat după acest anunț, Camera Comunelor a aprobat cererea premierului britanic de organizare a unui scrutin parlamentar anticipat pe 12 decembrie, în eforturile pentru depășirea crizei Brexit. „Moțiunea de convocare a alegerilor parlamentare a fost aprobată cu 438 de voturi pentru și 20 împotriva. Această moțiune avea nevoie de majoritate simplă pentru a fi aprobată. Camera Lorzilor urmează să se pronunțe pe tema convocării scrutinului peste câteva zile, dar decizia va fi o formalitate”, informează agenția națională de presă, Mediafax.

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist a salutat marți seară decizia Camerei Comunelor de a aproba organizarea de alegeri parlamentare anticipate, afirmând că scrutinul reprezintă „o șansă care apare o dată la o generație de a transforma Marea Britanie”. „Alegerea la acest scrutin nu ar fi putut fi mai clară: un guvern laburist va fi de partea ta; în timp ce conservatorii lui Boris Johnson, care cred că s-a născut pentru a guverna, vor avea grijă doar de cei privilegiați. Scrutinul este o șansă care apare o dată la o generație de a transforma țara noastră. Vom lansa acum cea mai ambițioasă și radicală campanie pentru o schimbare reală pe care țara noastră a văzut-o vreodată. Aceasta este șansa noastră de a construi pentru următoarea generație o țară pentru cei mulți, nu pentru cei puțini și adecvați”, a declarat Corbyn.

De cealaltă parte, mândru de succesul înregistrat aseară, Boris Johnson a declarat că este timpul ca procesul Brexit să fie finalizat. „Este timpul să unim țara și să realizăm Brexit-ul”, a transmis premierul britanic.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page