Boris Johnson cere Parlamentului britanic convocarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie

October 25, 2019

 

       Sătul să fie mereu întrerupt din planurile sale privind reușita scoaterii Marii Britanii din Uniunea Europeană, șeful Guvernului de la Londra insistă ca cetățenii Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord să voteze în cadrul unor alegeri anticipate care vor re-organiza, speră acesta, puterea din Parlamentul de la Londra.

        Boris Johnson și-a exprimat această dorință arzătoare de multe ori încă de la preluarea mandatului ca premier al Marii Britanii însă opoziția, cea care deține puterea majoritară în Parlament, s-a opus acestei propuneri explicând că intenția lui Boris Johnson este doar aceea de a scăpa de obstacolul opoziției pentru a putea propune un Brexit cu orice preț. De altfel, Parlamentul a confirmat faptul că este de acord cu propunerea alegerilor parlamentare însă numai după ce Uniunea Europeană va da asigurări că cererea de amânare a Brexitului va fi acceptată.

       După ce sâmbăta trecută a trecut printr-o lovitură politică neașteptată, Boris Johnson a pierdut controlul asupra Brexitului. Atunci, Camera Comunelor a aprobat un amendament introduc de parlamentarii Oliver Letwin (independent) și Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislației definitive prevăzute de acest tratat.

Boris Johnson a fost nevoit să ceară amânarea ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar însă a explicat în repetate rânduri că această opțiune reprezintă un eșec atât pentru Regatul Unit cât și pentru Uniunea Europeană și democrație. Cu toate că încă mai așteaptă termenul de amânare a Brexitului pe care liderii de la Bruxelles trebuie să îl dea Marii Britanii, ieri, Boris Johnson a declarat că va propune Parlamentului organizarea unui scrutin parlamentar anticipat în decembrie, în efortul de a depăși criza Brexit. Conform premierului britanic, proiectul de Acord Brexit va reajunge să fie dezbătut în Camera Comunelor doar dacă parlamentarii aprobă organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie. „Dacă deputații vor mai mult timp pentru a studia acest acord excelent, vor aevea această oportunitate doar dacă acceptă organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie”, a declarat Boris Johnson pentru BBC.

       În Marea Britanie, alegerile anticipate pot fi convocate doar de Camera Comunelor, printr-o decizie luată cu două-treimi din voturi. În prezent, Partidul Laburist (reprezentând opoziția) condiționează susținerea pentru convocarea unui scrutin parlamentar anticipat de amânarea Brexit. Tot opoziția ar putea solicita de altfel și un nou referendum pe tema apartenenței Marii Britanii la UE. „Boris Johnson poate forța convocarea alegerilor prin majoritate simplă dacă demisionează, dar se teme că, în contextul crizei politice, opoziția ar putea obține suficiente voturi pentru a forma un alt guvern fără organizarea de alegeri”, informează agenția națională de presă, Mediafax.

         Totuși, în cadrul serii trecute (joi n.r.), Partidul Laburist a confirmat că va accepta convocarea alegerilor parlamentare anticipate în cazul în care Guvernul Boris Johnson exclude ideea unui Brexit fără acord și dacă Uniunea Europeană acceptă amânarea. Potrivit lui Valerie Vaz, lider laburist, formațiunea sa va susține moțiunea de convocare a alegerilor anticipate imediat după ce va dispărea riscul producerii unui Brexit fără acord.

       La începutul acestei săptămâni, Camera Comunelor a aprobat proiectul care prevede inițierea procedurilor pentru transpunerea în legislație a Acordului Brexit, după ce sâmbătă, a amânat votul decisiv asupra acestui proiect argumentând că mai întâi este importantă legislația. Totuși, Camera Comunelor a respins planul lui Boris Johnson de aadoptare a legislației în doar trei zile. „Practic, Camera Comunelor s-a pronunțat în favoarea continuării (în a doua lectură) a procedurii de aprobare a Acordului, care va ajunge în comisiile parlamentare de profil și ar putea suferi amendamente înainte de votul final. Ulterior, proiectul de acord va ajunge în Camera Lorzilor”, explică Mediafax.

        Aprobarea definitivă a Acordului propus de Boris Johnso poate avea loc doar după ce ambele Camere parlamentare acceptă o formă unitară și după ce prevederile aferente tratatului sunt transpuse în legislație prin dezbaterea și votul pe articole. Pe de altă parte, dacă va suferi modificări substanțiale în Parlamentul britanic, proiectul de Acord Brexit riscă să nu mai fie acceptat de Uniunea Europeană care a votat deja vinerea trecută varianta propusă de Boris Johnson.

          Cu toate că insistă ca retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană să aibă loc pe 31 octombrie, premierul britanic nu reușește să își împlinească planurile pentru că se lovește deseori de piedicile pe care Parlamentul britanic i le pune. Una dintre acestea este chiar legea care interzice un Brexit fără acord.

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload