top of page

Boris Johnson i-a reiterat Președintelui Consiliului European că nu dorește o amânare a Brexit, ci a


Premierului britanic nu îi place să piardă și cum, l-a preluarea mandatului de șef al Guvernului de la Londra și lider al Partidului Conservator, Boris Johnson s-a angajat să facă tot posibilul pentru a obține Brexitul la finalul lunii octombrie, multiplele eșecuri l-au pus în poziția de a accepta să ceară amânarea despărțirii dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană. Cu toate că personal, Boris Johnson ar fi fost în stare de mult mai multe încercări și tertipuri pentru a livra Brexitul cetățenilor britanici, acesta se lovește deseori de puterea pe care o are opoziția, Irlanda de Nord și Scoția în Parlamentul de la Londra.

Bucuros că liderii de la Bruxelles au confirmat propunerile privind Acordul Brexit, formulate acum două săptămâni, Boris Johnson mai avea de trecut un singur prag. Parlamentul European și Parlamentul britanic urmau sa voteze Acordul pentru a putea fi validat iar Brexitul să se oficializeze pe data de 31 octombrie. Cu toate că liderii europeni au votat Acordul, sâmbăta trecută, Parlamentul a decis să amâne votul până când legislația acestuia va intra în vigoare. Practic, Camera Comunelor a aprobat un amendament introdus de pe parlamentarii Oliver Letwin (independent) și Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislației definitive prevăzute de acest tratat.

În aceste condiții, singura opțiune care i-a mai rămas premierului britanic pentru a nu pierde definitiv șansa Brexitului, a fost de a cere până la miezul nopții, amânarea despărțirii dintre cele două tabere. Cu toate că a trimis o scrisoare formală prin care a solicitat amânarea, Boris Johnson a refuzat să o semneze, explicând în alte două documente că amânarea este o greșeală iar el nu este de acord cu această situație.

În timp ce Curtea Supremă a Scoției a demarat deja o investigație pentru a analiza și stabili dacă premierul britanic a acționat legal când a încercat să îi convingă pe liderii europeni să refuze cererea de amânare a Brexitului solicitată de Marea Britanie, Președintele Consiliului European, Donald Tusk i-a îndemnat pe liderii europeni să participe la discuții și să accepte cererea făcută de Guvernul Boris Johnson.

„Ca urmare a deciziei premierului Boris Johnson de a întrerupe procedura de ratificare a Acordului de retragere din UE și pentru a evita procedura unui Brexit fără acord, le voi recomanda liderilor celor 27 de state UE să accepte solicitarea de prelungire a negocierilor. În acest sens, voi propune o procedură scrisă”, a transmis Donald Tusk prin Twitter.

Simțindu-se frustrat de această situație în care a fost pus fără voia sa, ședul Guvernului de la Londra i-a transmis miercuri din nou președintelui Consiliului European, că nu dorește încă o amânare a Brexitului dincolo de data de 31 octombrie. Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „prim-ministrul irlandez, Leo Vardakar, a vorbit despre posibilitatea convocării unui summit european extraordinar dacă liderii europeni nu ajung la un acord privind amânarea Brexitului, amânare cerută totuşi formal de guvernul lui Johnson pentru a respecta o lege votată în parlamentul britanic”.

În cadrul zilei de ieri, Donald Tusk și Boris Johnson au avut o convorbire telefonică în cadrul căreia șeful executivului britanic „a subliniat că el continuă să creadă că nu trebuie să fie nicio prelungire și că este deopotrivă în interesul UE și al Regatului Unit ca noi să ieșim din UE pe 31 octombrie”, a anunțat miercuri, Downing Street.

Tot ieri, Camera Comunelor a aprobat legea privind acordul de retragere din UE (Withdrawal Agreement Bill), însă au respins un calendar de examinare accelerată a legislației privind Brexitul, propus de guvern cu termene care să le permită în continuare să iasă din Blocul comunitar pe data de 31 octombrie.

„Prin urmare, premierul Boris Johnson a suspendat examinarea acordului asupra Brexitul în Camera Comunelor şi şi-a manifestat opţiunea pentru convocarea unor alegeri anticipate, pentru care însă are de asemenea nevoie de votul Parlamentului”, informează știrile ProTv. Drept răspuns, partidele de opoziție au transmis că sunt de acord cu alegerile anticipate în această toamnă cu condiția ca UE să aprobe amânarea Brexitului până anul viitor.

În ceea ce privește noul termen privind separarea Marii Britanii și Uniunii Europene, liderii auropeni nu au ajuns încă la un consens care trebuie decis în unanimitate. Însă, potrivit premierului irlandez, Leo Varadkar, Donald Tusk este în prezent într-un proces de consultare a celor 27 de șefi de stat și de guvern. „Cei 27 încă nu au ajuns la un acord, astfel că este posibil să avem un Consiliu European extraordinar în zilele următoare pentru a-l discuta, dacă el (Tusk) nu obţine un consens”, a explicat şeful guvernului irlandez.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page