Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, a crescut numărul americanilor care susțin demiterea lui Donald Trump

October 23, 2019

 

      Președintele Statelor Unite ale Americii nu a fost niciodată o persoană calmă, intrinsegă sau căruia să nu îi placă atenția. Dimpotrivă, milionarul și vedeta de televiziune, Donald Trump a arătat încă din timpul campaniei sale electorale că personalitatea sa nu poate fi trecută cu vederea. Curajos, tăios, punând punctul pe „i”, exigent cu ideile altora și extrem de vulcanic, liderul de la Casa Albă a reușit într-un mod surprinzător să câștige alegerile prezidențiale din noiembrie 2016. De la preluarea mandatului de președinte ale americanilor și până astăzi, Trump a încercat să revoluționeze Statele Unite atât de plan intern cât și pe plan internațional.

       Din păcate pentru acesta, aprecierea mulțimii care voia o schimbare și care a crezut că Trump o va face în numele identității americane, a scăzut drastic odată cu controversele în care președintele american și-a lăsat numele. De la o suspectă relație cu Rusia până la acuzațiile erotice care i s-au adus, Trump a trebuit să facă față multor campanii de PR, încercând să își salveze numele de la a fi pătat pentru totdeauna.

        Cu toate că în spatele său se află o campanie de specialiști, Trump nu se poate abține de la a nu fi liber să se exprime iar acest lucru, îi afectează de cele mai multe ori nivelul de încredere pe care cetățenii îl mai au în acesta. În fond, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Reuters și Ipsos, „sprijinul pentru demiterea președintelui Statelor Unite, a crescut în rândul americanilor care nu sunt afiliați politic cu trei procente față de săptămâna trecută”.

        Realizat în perioada 18 – 22 octombrie, sondajul arată că din ce în ce mai mulți cetățeni americani sunt nemulțumiți atât față de politica externă a Administrației Trump cât și a scandalului privind legăturile liderului de la Casa Albă cu Ucraina. Printre deciziile radicale care au afectat relațiile externe ale SUA se numeră retragerea din Acordul climatic de la Paris, mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, retragerea din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, retragerea din Acordul nuclear cu Iranul sau tratatul Nuclear al Forțelor Intermediare semnat cu Rusia. În plus, Trump luptă vehement ca imigranții să nu mai fie primiți cu aceiași ușurință pe teritoriul american, exprimându-și „ura” în mod special la adresa fenomenului de migrare din America de Sud.

        Conform sondajului efectuat de Reuters și Ipsos, 46% dintre americani au declarat că sunt de acord cu demiterea președintelui, în timp ce 40% dintre aceștia se opun demiterii. „Sprijinul pentru demiterea lui Trump a rămas relativ neschimbat în rândul americanilor care se declară republicani sau democrați, însă a crecsut în ultima săptămână în rândul cetățenilor care nu se declară nici democrați, nici republicani”, informează agenția națională de presă, Mediafax.

     Potrivit sondajului, 45% dintre americanii neafiliați politic se declară pentru demiterea liderului americanilor, în timp ce un procent de doar 32% se mai opun acestei idei. Conform specialiștilor politici, acesta este cel mai ridicat procent al susținătorilor demiterii din ultimul an. Acest rezultat poate fi unul extrem de dăunător pentru Donald Trump care, la alegerile din 2016 a câștigat poziția celui mai important om de pe planetă exact cu ajutorul americanilor neafiliați politic. Pentru că și-a anunțat deja candidatura la alegerile prezidențiale din 2020, este posibil ca Trump să aibă nevoie de sprijinul acestora și anul viitor, pentru a obține un nou mandat de președinte.

        De altă parte, situația liderului de la Casa Albă nu este una tocmai roz. Camera Reprezentanților, aflată sub controlul opoziției democrate, a lanat de curând o investigație parlamentară care ar putea condce la inițierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump. Acesta este suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreședinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcția de președinte al SUA, și a fiului acestuia, Hunter Biden. „În cadrul investigației, Camera Reprezentanților a trimis citații prin care le solicită unor membri ai Administrației de la Washington participarea la audieri și furnizarea documentelor referitoare la contactele președintelui Donald Trump cu Ucraina”, explică Mediafax.

    Drept reacție, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii dețin majoritatea, a anunțat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupție în Ucraina.

         În apărarea sa, președintele american a postat un mesaj pe Twitter în cadrul căruia a catalogat drept „linșaj” ancheta Camerei Reprezentanților. „Deci, într-o zi, dacă un democrat devine președinte și republicanii câștigă în Camera Reprezentanților, chiar și la o limită mică, îl pot demite pe președinte, fără respectarea procedurilor legale, a corectitudinii sau a vreunui drept legal. Toți republicanii trebuie să rețină la ce asistă aici – un linșaj. Dar vom câștiga!”, a declarat Donald Trump.

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload