top of page

Boris Johnson a cerut amânarea Brexitului


Cu toate că spera ca propunerile formulate în noul Acord negociat cu Uniunea Europeană să treacă de votul Parlamentului britanic, Boris Johnson și viziunea sa asupra oficializării Brexitului în data de 31 octombrie au fost înfrânte de membrii Camerei Comunelor care au decis sâmbătă, să amâne votul decisiv până după ce va fi adoptată legislația prin care s-ar implementat acest acord.

Această lovitură primită de Boris Johnson l-a forțat pe premierul britanic să accepte singura opțiune care i-a mai rămas în lupta pentru oficializarea Brexitului și anume, să ceară amânarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Inițial însă, șeful Guvernului de la Londra refuza să ceară Bruxelles-ului o nouă amânare.

Această amânare a votului decisiv nu a fost însă una care să provoace mult șoc, având în vedere că opoziția, Scoția și Irlanda de Nord declarase deja că nu este de acord cu noile propuneri formulate de Boris Johnson. Înțelegerea protejează integritatea pieţei unice și prevede ca Irlanda de Nord să rămână aliniată anumitor norme europene, dar în spațiul vamal britanic, pentru a fi evitată reapariţia unei frontiere între Irlanda şi Irlanda de Nord.

„Dar toate acestea îl costa pe Boris Johnson susținerea din partea aliaților din parte aliaților nord-irlandezi, dar și a altor partide britanice: laburiștii, liberal-democrații, naționaliștii scoțieni, care nu vor vota acordul”, declara la finalul săptămânii trecute, Nic Robertson, CNN Internațional Diplomatic Editor. De altă parte, statele Uniunii Europene s-au arătat optimiste cu privire la votul asupra Acordului privind Brexit. Premierul irlandez Lro Varadker spera ca Parlamentul de la Londra să aprobe acordul având în vedere că înțelegerea părea să fi ajuns la cea mai bună variantă dar și pentru că la Bruxelles, răbdarea pare să se fi epuizat. „Cred că acordul este unul bun. Bun și pentru Marea Britanie și pentru Irlanda și Europa, și sper că parlamentarii îl vor susține”.

În același sens, Emmanuel Macron, președintele francez, a transmis că nu își mai dorește o nouă amânare a Brexitului, fapt pentru care, speră că Parlamentului britanic va vota noul Acord în cursul zilei de sâmbătă. „Termenul-limită de pe 31 octombrie trebuie respectat. Nu mă ocup de ficțiuni politice, nu o să trag concluzii dacă parlamentul britanic votează una sau alta, dar nu cred că trebuie acordată o nouă amânare”, a precizat liderul francez.

Cu o notă nostalgică, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a dorit să se asigure că dacă Marea Britanie va vota pentru aprobarea Acordului, Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord știu că vor avea oricând un loc în Uniunea Europeană. „Sper că, dacă prietenii noștri britanici decid să revină într-o zi, ușa noastră va fi întotdeauna deschisă”, a declarat oficialul european.

În timp ce orele dinaintea votului decisiv de sâmbătă, se scurgeau, mii de oameni mărșăluiau pe străzile celor mai mari orașe din Marea Britanie, împărțindu-și susținerea față de importanța evenimentului politic. În opinia lui Michael Eddy, local town council, situația s-a prelungit prea mult. „Din câte văd eu, acordul e chiar mai prost decât cel pe care îl obținuse Theresa May. E cu siguranță mai prost din punctul de vedere al viitorului pe care-l are Marea Britanie”, a declarat acesta.

De aceiași părere s-a arătat și Elizabeth Griffiths, o localnică din Londra: „cred că acordul pe care l-a obținut Boris Johnson poate nu e cel mai bun. Dar durează de prea mult timp, cred că e mai bine să meargă mai departe cu el. Și în anul următor să încerce să facă un compromis. Cred că ne-am săturat să fim în dezastrul ăsta”.

La ora 17.00, Camera Comunelor a decis să amâne vitul asupra acordului până când va fi adoptată legislația prin care s-ar fi implementat acest acord. „Legislativul britanic a adoptat prin această decizie un amendament depus de către deputatul independent (fost conservator) Oliver Letwin”, informa știrile ProTv.

Prima reacție a lui Boris Johnson a fost să declare că nu va negocia cu UE nicio amânare a Brexitului, însă va introduce în parlament legislația necesară retragerii din UE. „Nu voi negocia cu UE o amânare și nici legea nu mă obligă să procedez astfel. Le voi spune prietenilor și colegilor din UE exact ce le-am mai spus tuturor în ultimele 88 de zile de când sunt prim-ministru: că roice nouă amânare ar fi rea pentru țara noastră, rea pentru Uniunea Europeană și rea pentru democrație”, a spus șeful Guvernulu în fața parlamentului imediat după votarea amendamentului Letwin.

Fiind așteptat până la ora 22.00, ora britanică, Boris Johnson a trimis Uniunii Europene în ultimă instanță, cererea de prelungire a termenului pentru Brexit. „Cererea de prelungire tocmai a ajung. Voi începe acum consultarea liderilor Uniunii Europene legat de cum să reacționăm”, a postat la scurt timp pe Twitter, Donald Tusk.

Conform presei britanice, Boris Johnson a trimis în total 3 scrisori: o copie neînsemnată cu textul legii de prorogare, pentru a pune responsabilitatea pe umerii Parlamentului, o notă tehnică și o scrisoare către Tusk care a fost semnată și în care a transmis că prorograrea reprezintă o greșeală și ultima în care își arată încrederea că săptămâna viitoare ar putea fi aprobată legislația necesară pentru ca Brexitul să aibă loc înainte de 31 octombrie.

Rezultatul votului ce amână adoptarea acordului de retragere din UE a fost primit de protestatari cu strigăte de bucurie. „Este formidabil, asta îndepărtează Brexitul”, a reacţionat un protestatar, care în plus şi-a manifestat speranţa să cadă guvernul Johnson.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page