Marea Britanie și Uniunea Europeană au ajuns la un nou acord Brexit
După ce Boris Johnson a preluat mandatul de premier al Marii Britanii și lider al Partidului Conservator, ambiția sa de a scoate Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord din Blocul comunitar a fost umbrită de o serie de evenimente care de cele mai multe ori, l-au forțat pe acesta să aboredeze tema Brexitului în modul în care Parlamentul și opoziția de la Londra au vrut.
Chiar dacă Johnson a încercat de mai multe ori să obțină controlul absolut asupra Brexitului, Camera Comunelor și Camera Lorzilor au susținut împreună o lege prin care Brexitul ar fi putut fi oficializat la data de 31 octombrie numai cu condiția ca între Marea Britanie și Uniunea Europeană să se încheie un Acord. Ajuns la ultima variantă în lista de soluții cu ajutorul cărora ar fi putut despărți Regatul Unit de Blocul comunitar, șeful Guvernului britanic a acceptat ideea că Marea Britanie trebuie să facă anumite compromisuri și să renegocieze un Acord cu UE. Cu toate acestea însă, după ce a formulat câteva propuneri generale în ceea ce privesc termenii relației bilaterale de după Brexit, liderii europeni s-au arătat sceptici în privința posibilității încheierii unei înțelegeri.
Îngrijorați că dacă până sâmbătă nu se va ajunge la un Acord, Marea Britanie este nevoită să ceară din nou amânarea Brexitului, Guvernul de la Londra a mers din nou la negocieri cu liderii europeni. Astfel, reuniți la Consiliul European, în Bruxelles, liderii statelor UE au aprobat joi un nou acord privind Brexit și au adoptat o declarație în acest sens. „Suntem foarte aproape de sfârşitul procesului. Aşteptăm acum votul celor două parlamente” (britanic şi european), a transmis Președintele Consiliului European, Donald Tusk, în contextul în care votul din Camera Comunelor se anunţă foarte nesigur. Oficialul european și-a exprimat astfel satisfacția pentru acest acord care permire evitarea haosului care ar fi un Brexit fără acord. „Ceea ce simt astăzi este un sentiment de tristeţe”, a mai spus el, adăugând că dacă Londra vrea să revină în UE „uşa noastră va fi mereu deschisă”.
La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a spus că este „fericit şi uşurat că am ajuns la un acord, dar trist că Brexitul se produce”. De altă parte, prim-ministrul irlandez Leo Varadkar, a cărui ţară ar fi în prima linie în cazul unui divorţ brutal, a salutat „forţa şi unitatea Uniunii Europene”. Acesta şi-a exprimat satisfacţia că noul acord „poate deveni permanent”, dar numai cu asentimentul Irlandei de Nord. „Obiectivele Irlandei şi ale UE au fost îndeplinite”, a apreciat Leo Varadkar.
Potrivit unui oficial european citat de Reuters, liderii europeni au convenit ca acordul să fie valabil începând cu 1 noiembrie. Cu toate acestea, în declaraţie nu este menţionată şi vreo posibilă nouă amânare a Brexitului dincolo de data de 31 octombrie dacă parlamentul britanic respinge acordul.
În ciuda faptului că stabilirea unui nou Acord este pe de o parte o veste bună atât pentru Marea Britanie cât și pentru Uniunea Europeană care, astfel evită o despărțire dură programată pentru finalul acestei luni, laburiștii și partidul Unionist din Irlanda de Nord insistă că nu acceptă oferta premierului britanic, Boris Johnson. În acest context, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a declarat că după încheierea acestui acord este exclusă amânarea suplimentară a Brexitului.
„L-am obţinut! Este un acord corect şi echilibrat între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, care stă mărturie pentru angajamentul nostru de a găsi soluţii”, a fost prima reacţie a preşedintelui Comisiei europene, Jean-Claude Juncker. Premierul Boris Johnson a transmis, tot pe Twitter, ca cele două părţi au ajuns la „un nou şi grozav” acord de Brexit şi le-a cerut parlamentarilor britanici să îl ratifice în sesiunea extraordinară de sâmbătă.
La fel de entuziasmat de această reușită s-a arătat și Michel Barnier, negociatorul-șef al UE: „am obținut un acord cu guvernul britanic pentru o retragere ordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană și care stabilește, de asemenea, cadrul pentru viitoarele noastre relații”. Potrivit siteului știrilor Pro Tv, „echipele de negociatori au lucrat, din zori şi până târziu în noapte, în ultimele zile pentru a finaliza, într-o formă de acord, noile propuneri pentru Brexit, incluzând şi soluţii pentru graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord - principala chestiune de impas până acum. Irlanda de Nord ar rămâne aliniată la un set limitat de reguli ale Uniunii Europene, mai ales în privinţa circulaţiei mărfurilor. De asemenea ar rămâne teritoriu vamal al Marii Britanii, dar şi punct de intrare în piața economică unică a Uniunii Europene. Iar reprezentanţii nord-irlandezi vor putea decide dacă aplică sau nu regulile Uniunii Europene în Irlanda de Nord în următorii patru ani”.
„Textul aduce siguranță, o asigurare din punct de vedere legal, în special pentru cetățeni, cetățenii europeni din Regatul Unit și cetățenii britanici care trăiesc într-unul din statele noastre. A durat prea mult nesiguranța pentru acești cetățeni și, mulțumită noului acord, drepturile lor vor fi în sfârșit garantate”, a completat Michel Barnier.