Raport UNICEF: „Un copil din trei este malnutrit sau supraponderal”

October 15, 2019

 

        Copiii societăților dezvoltate sunt peste măsură de răsfățați de familiile moderne care, în lipsa timpului petrecut cu odraslele lor, fie le cumpără toate poftele, fie îi țin ocupați achiziționându-le gadeturi de ultimă generație. La polul opus, copiii care provin din țările cu conflicte militare sau sărăcie, duc o luptă crâncenă cu factorii care le amenință sănătatea fizică, psihică și emoțională. În ambele cazuri, situația este atât de alarmantă încât UNICEF (United Nations Children'a Fund) a mai demarat o investigație care să scoată la suprafață lipsa de interes a adulților atunci când vine vorba de protejarea micuților.

        Conform celui mai recent studiu efectuat de UNICEF, unul din trei copii cu vârsta sub cinci ani este malnutrit sau supraponderal și prezintă probabilitatea de a fi diagnosticat cu grave probleme medicale pe parcursul vieții. Conform organizației mondiale, în momentul de față, la nivel mondial, o treime din cei 676 de milioane de copii cu vârsta sub cinci anu suferă de greutate excesivă sau malnutriție. „Dacă mănâncă prost, trăiesc prost”,  declarat într-un comunicat de presă, Henrietta Fore, director executiv UNICEF, organizație care a publicat azi, primul raport despre Condiția Copilului în Lume din ultimii 20 de ani. „Numeroase țări credeau că malnutriția este de domeniul trecutului, dar au descoperit că au din nou o problemă importantă cu alimentația copiilor”, a subliniat Victor Aguayo, șeful programelor de nutriție de la UNICEF.

         Potrivit United Nations Children'a Fund, anul trecut, din cei 676 milioane de copii cu vârsta sub cinci ani, aproximativ 227 de milioane erau subnutriți sau supraponderali, iar 340 de milioane sufereau de carențe alimentare.

         În opinia Henriettei Fore, „pe fondul unei globalizări a obiceiurilor alimentarem al unei unei sărăcii persistente și al schimbărilor climatice, un număr crescut de țări se confruntă cu diferite forme ale malnutriției, care afectează dezvoltarea viitoare a copiilor. Trebuie schimbate politicile de gestionare a problemei: nu este vorba numai de a le da copiilor suficientă mâncare, ci de a le oferi o alimentație sănătoasă”.

         Astfel, subnutriția rămâne în prim-plan afectând copiii cu vârsta sub cinci ani de circa patru ori mai mult decât greutatea excesivă. „Numărul copiilor care nu primesc suficientă mâncare raportat la nevoile lor nutriționale a scăzut semnificativ – cu 40% în perioada 1990 – 2005, însă subnutriția rămâne o problemă majoră în numeroase țări, mai ales în Africa subsahariană și Asia de Sud. 149 de milioane de copii sunt prea scunzi pentru vârsta lor – întârziere de creștere cauzată de o malnutriție cronică -, iar 50 de milioane, prea slabi raportat la înălțime (emaciere provocată de malnutriție acută și / sau o problemă legată de absorbția nutrimentelor”, informează agenția națională de presă, Mediafax.

         Conform UNICEF, circa 340 de milioane de copii suferă de „foame ascunsă”, stare descrisă ca primind suficiente calorii însă copiilor le lipsesc vitamine și minerale indispensabile pentru dezvoltare (fier, iod, vitaminele A și C). Majoritatea acestor copii nu consumă suficiente fructe, legume și produse de origine anumală. Potrivit studiului realizat de UNICEF, acest fenomen debutează de la naștere, perioadă scurtă scurtă de alăptare sau deloc și diversificare alimentară cu produse nepotrivite.

          La polul opus, greutatea excesivă și obezitatea au devenit un fenomen amplu, 40 de milioane de copii suferind din cauza acestor tulburări, inclusiv în țările sărace. „Deși problema era aproape necunoscută în țările sărace în anii 1990 (doar 3% din statele din această categorie raportau peste 10% dintre copiii mici suferind de supraponderalitate), în prezent 75% dintre acestea se confruntă cu greutatea excesivă în rândul micuților”, subliniază Mediafax.

          În ceea ce privește soluția pentru a combate acest fenomen, UNICEF încurajează guvernele să promoveze și să ofere acces economic la alimentele necesare unui regim echilibrat. 

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive