Cetățenii UE care nu vor aplica la timp pentru a primi un statut de ședere în Marea Britanie după Brexit, vor fi deportați

October 14, 2019

 

        Mai sunt trei săptămâni până când Guvernul Boris Johnson trebuie să decidă dacă Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord vor părăsi Uniunea Europeană sau vor mai rămâne în Blocul comunitar cel puțin până la o următoare amânare. Convins că Brexitul va avea loc fără nicio întârziere pe data de 31 octombrie, premierul de la Londra, continuă să declare că Marea Britanie va ieși din UE cu sau fără un Acord. Totuși, nimeni nu poate înțelege cum Boris Johnson va scoate Regatul Unit din UE fără o înțelegere în condițiile în care Parlamentul a votat o lege prin care se interzice ca Brexitul să fie oficializat fără Acord.

       Între timp însă, adjunctul ministrului britanic de Interne, Brandon Lewis, a declarat că Marea Britanie este gata să deporteze cetățenii UE care nu au aplicat la timp pentru a primi statut de ședere în Regatul Unit după Brexit. Conform acestuia, oamenii aflați în această situație vor fi deportați chiar dacă îndeplinesc toate criteriile pentru a primi un permis de ședere. Potrivit Ministerului de Interne de la Londra, doar 1,8 milioane de europeni s-au înregistrat deja în Sistemul de înregistrare a cetățenilor din Uniunea Europeană în vederea obținerii noului statut de ședere în Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord. Estimările Observatorului pentru Migrația de la Universitatea Oxford, arată că în Marea Britanie locuiesc însă până la 3,3 milioane de cetățeni din alte state membre UE.

           Termenul maxim pentru a aplica este de 31 decembrie 2020, încazul unui Brexit fără acord, și 30 iunie 2021, în cazul unui Brexit cu acord. „Dacă cetățenii UE până în acel moment nu s-au înregistrat și nu au un motiv adecvat pentru aceasta, atunci se vor aplica normele în vigoare privind imigrația”. În ceea ce privesc cetățenii români, potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la București, până la finalul lunii septembrie, 280.600 de cetățeni români s-au înregistrat deja pentru a obține noul statut de rezidență.

        De altă parte, după ce Boris Johnson a formulat noi propuneri în cadrul Acordului negociat cu Uniunea Europeană, liderii de la Bruxelles i-au transmis premierului de la Londra că trebuie să facă mai multe concesii dacă vrea să ajungă la un acord de Brexit în ultimul moment. Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „după ce o sursă din Downing Street a informat că o înțelegere este imposibilă din cauză că Angela Merkel, Cancelarul Germaniei, a făcut cereri inacceptabile, UE l-a acuzat pe Johnson că joacă un joc stupid de a da vina pe altcineva”.

     „Riscul unui Brexit fără acord este real și depinde de o decizie din partea Guvernului Marii Britanii, însă nu va fi niciodată alegerea – alegerea preferată – a Uniunii Europene”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

        Astfel, după ce Uniunea Europeană a reacționat cu reticență la noile propuneri formulate de Guvernul de la Londra, negociatorul-șef al UE, Michel Barnier a admis că UE nu poate ajunge la un Acord cu Marea Britanie. „Pentru a fi sincer, nu suntem în poziția de a putea ajunge la un acord cu Marea Britanie”, a declarat Michel Barnier în Parlamentul European.

          În acest moment, sarcina lui Boris Johnson este una și mai dificilă din moment ce propunerile sale nu au fost suficiente să îi convingă pe liderii UE. Săptămâna trecută, șeful Guvernului de la Londra a formulat propuneri generale privind forntiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord și Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziție limitată și anunțând compromisuri din partea Uniunii Europene. „Compromisul propus ed noi elimină așa-numitele garanții din fostul Acord de retragere din UE (...). Aceste propuneri respectă decizia luată de poporul britanic în sensul ieșirii din UE, abordând pragmatic consecințele acestei decizii asupra Irlandei de Nord și Irlandei. Propunerile oferă menținerea alinierii la reglementările comunitare pentru o perioadă îndelungată pe toată Insula Irlanda după încheierea perioadei de tranziție, atât timp cât acceptă locuitorii din Irlanda de Nord. Propunerile furnizează soluția unui Brexit concret în care politicile comerciale britanice sunt în totalitate sub controlul Marii Britanii de la început. Măsurile asigură că frontiera dintre Irlanda de Nord și Irlanda va rămâne deschisă, permițând protejarea prevederilor Acordului din Vinerea Mare”, afirma Boris Johnson într-o scrisoare trimisă președintelui în funcție al Comisiei Europene.

            În această situație, premierul britanic trebuie fie să accepte Acordul negociat de fostul prim ministru, Theresa May și UE, fie să recunoască că Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord nu sunt pregătite să iasă din Blocul comunita pe 31 octombrie. Potrivit opoziției, Marea Britanie trebuie să ceară amânarea Brexitului dacă până la finalul acestei luni nu se va găsi nicio soluție.

     Astfel, în timp ce se confruntă cu reticențele Uniunii Europene la adresa propunerilor sale, Boris Johnson trebuie să facă față și opoziției care pledează pentru o amânare a Brexitului. Insistând în repetate rânduri să ceară alegeri anticipate, Boris Johnson s-a ales mereu cu un refuz din partea liderului opoziției britanice, Jeremy Corbyn, acesta motivându-și respingerea declarând că va accepta acest lucru doar dacă șeful Guvernului va exclude varianta unui Brexit fără acord. Întrebat de jurnaliști dacă se așteaptă ca până de Crăciun să fie organizate noi alegeri legislative, liderul Partidului Laburist a răspuns: „este evident că este o posibilitate mare. Dar, suntem oricând pregătiți pentru alegeri”.

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload