Potrivit specialiștilor, consumul de alcool în Rusia a scăzut cu peste 40%

October 2, 2019

 

       În ciuda faptului că lumea se confruntă cu amenințarea terorismului, a bolilor, sărăciei, efectelor negative ale migrației, testelor nucleare sau conflictelor militare, alcoolul este în continuare pe lista factorilor care perturbă starea de sănătate a oamenilor. Cu toate că în lume se trăiește cu preconcepții conform în anumite țări se consumă de regulă, mai mult alcool decât în altele, astăzi, problema tăriei consumate în pahar a devenit una dintre cele mai grave îngrijorări ale societății.

     Consumul de alcool se află printre primele cauze de deces dar și a celor diagnosticați cu depresie. În fond, specialiștii trag un semnal de alarmă și menționează că numărul celor care consumă alcool este mult mai mare în realitate având în vedere că mulți dintre consumatori nu au trecut niciodată pe la doctor și nu sunt înregistrați în nicio listă. Mai mult, în epoca contemporană, tinerii au început să consume alcool încă de la vărste fragede, fapt care scoate în evidență nu doar puterea de ispită pe care o are alcoolul ci și vulnerabilitățile unei societăți în care băuturile tari sunt nu doar la îndemâna oricui, ci promovate.

        Cu toate că România nu este o țară cunoscută neapărat pentru consumul de alcool, anul trecut, datele oficiale arătau că țara noastră a ajuns pe locul 10 în lume la acest tip de consum. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în 2018, un român consuma 15 beri în plus față de 2014. Dacă în ceea ce privesc vinurile, acestea mai au de recuperat căderea din perioada crizei, băuturile distilate au mai adăugat un număr de încă 10 pahare de tărie pe masa românilor. Îngrijorător este faptul că datele publicate de Institutul Național de Statistică arată o creștere cu 30% a cheltuielilor cu băuturi, față de doar 7 procente pentru alimente. Anul acesta, România ocupă locul 8 în Europa în topul băutorilor de alcool. Potrivit statisticilor, în țara noastră, mai puțin de 10% din băutori renunță la alcool.

        În Europa, se consideră că din cauza vremii reci, rușii beau cea mai mare cantitate de alcool. În realitate, cel mai mare scor la consumul de alcool îl are Lituania cu 15 litri pe an. La polul opus, italienii consumă cea mai mică cantitate de alcool într-un an: 7 litri și jumătate. Specialiștii din Rusia pe de altă parte, transmit vești bune. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), consumul de alcool a scăzut în Rusia cu 43% în perioada 2003-2016, pe fondul măsurilor implementate de autoritățile de la Moscova pentru limitarea consumului băuturilor alcoolice.

      „Federaţia Rusă a fost o perioadă lungă considerată o ţară cu un nivel ridicat al consumului de alcool”, arată raportul OMS, publicat marţi. Potrivit raportului, consumul de alcool a contribuit în mare măsură la creşterea mortalităţii în anii '90. „Cu toate acestea, în ultimii ani această tendinţă s-a inversat”, informează organizaţia.

Potrivit studiului efectuat de OMS, scăderea cea mai puternică s-a înregistrat în ceea ce priveşte consumul de băuturi alcoolice contrafăcute. Autorii cercetării susţin că scăderea consumului de alcool a dus la o creştere a speranţei de viaţă în Rusia, care a atins în 2018 un maxim istoric de 78 de ani pentru femei şi de 68 de ani pentru bărbaţi. Prin comparaţie, în 1990 speranţa de viaţă pentru bărbaţi era de doar 57 de ani în Rusia.

     Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „de la venirea la putere a lui Vladimir Putin, autorităţile ruse au adoptat mai multe măsuri pentru reducerea consumului de alcool, cum ar fi interdicţia ca magazinele să vândă băuturi alcoolice după ora 23, creşterea taxelor pentru alcool şi interzicerea publicităţii la aceste băuturi”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive