Administrația Trump a reluat ancheta privind e-mailurile fostului secretar de stat Hillary Clinton

September 30, 2019

 

         Președintele Statelor Unite ale Americii i-a obișnuit atât pe cetățenii americani cât și pe liderii politici ai lumii ca de fiecare dată când este anchetat în cazul unor suspiciuni, echipa sa de consilieri să creeze o diversiune și să înceapă la rândul său o altă investigație pentru a întoarce atenția opiniei publice de la un subiect la altul.

      Astfel, în prim scandal la Casa Albă, potrivit publicației americane The Washington Post, Administrația Trump a reluat ancheta privind e-mailurile a zeci de oficiali actuali și foști înalți funcționari ai Departamentului de Stat, care au trimis mesaje către e-mailul privat al fostului secretar de stat american, Hillary Clinton în 2016. Prim contra-candidata lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din 2019, Hillary Clinton a fost favorita multor democrați, având chiar susținerea directă a fostului președinte, Barack Obama. Cu un ton mai calm, cu o prezență elegantă și un discurs care promitea să continue ceea ce fostul președinte a reușit cu succes să îmbunătățească la națiune, Clinton părea să calce pe urmele modelului său.

         În timp ce Clinton beneficia de imaginea unei foste prime doamne (fiind căsătorită cu cel de-al patruzeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, deseori implicându-se în mod direct în luarea deciziilor politice din timpul mandatului acestuia), cu o experiență de avocat, Senator de New York (2001-2009) dar și Secretar de Stat în administrația Barack Obama (2009-2013), contracandidatul său propunea un magnat miliardar și vedetă de televiziune în calitate de viitor președinte al Americii. Fără experiență în politică, Donald Trump s-a înscris în lupta pentru cea mai importantă poziție din SUA susținut de o atitudine revoluționară, punând problemele patriei pe seama străinilor. Dacă de regulă, campaniile electorale din cadrul alegerilor prezidențiale SUA beneficiază de o mediatizare intensă, evenimentul din 2016 a depășit recordurile de audiență tocmai pentru că ambii candidați reprezentau o noutate: dacă Hillary Clinton ar fi câștigat, devenea prima femeia președinte al super puterii de peste Occident, în timp ce, reușita lui Donald Trump ar fi adus la putere primul președinte fără experiență politică, dar și cel mai tranșant lider din istoria modernă a Americii.

           Susținători a două ideologii opuse, în timp ce Hillary Clinton (democrată) milita pentru nevoia de unitate și toleranță, continuarea direcției începute de Barack Obama, oportunități egale între sexe, protejarea mediului și a justiției, susținând echitația socială, politica externă, educația, micii întreprinzători, combaterea evaziunii fiscale, combaterea terorismului, controlul armelor și protecția drepturilor civile, Donald Trump (republican) și-a centrat discursul electoral pe teme precum ura la adresa femeilor, musulmanilor, leneșilor, imigranților sau homosexualilor, încheierea parteneriatelor care trag în jos Statele Unite ale Americii, serviciul „prost” pe care l-a făcut Barack Obama, crearea unui zid de 10 metri la granița cu Mexicul etc.

            Cu toate că la alegerile din noiembrie 2016, Donald Trump a ieșit învingător în cursa alegerilor prezidențiale, liderul de la Casa Albă nu și-a schimbat atitudinea, discursul sau comportamentul în ceea ce privesc problemele de interes public. Acuzat în multe cazuri că ar acționa mișelește, Trump este în momentul de față subiectul unor investigații care îi pot periclita nu doar poziția pe care o deține, ci și viitoarea candidatură la prezidențialelel din 2020. Pentru a muta atenția opiniei publice de la persoana sa la un alt subiect, Administrația Trump s-a decis să deschidă ancheta investigării e-mailurilor lui Hillary Clinton.

         Astfel, aproximativ 130 de oficiali au fost contactați în ultimele săptămâni de investigatorii Departamentului de Stat, o listă care include funcționari înalți care i-au raportat direct lui Clinton, precum și alții de nivel inferior ale căror e-mailuri au fost, la un moment dat, trimise în caseta sa. Cei vizați în anchetă au fost anunțați că e-mailurile trimise în urmă cu ani au fost clasificate retroactiv și constituie acum potențiale încălcări de securitate. Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „în aproape toate cazurile, informațiile potențial sensibile, acum catalogate drept „clasificate” au fost trimise în inbox-ul nesecurizat al lui Clinton.

        Anchetatorii au început să ia legătura cu foștii oficiali în urmă cu un an și jumătate, după alegerea președintelui Trump, după care au părut să renunțe înainte de ridicarea acestei probleme în luna august. Înalții oficiali ai Departamentului de Stat au transmis că urmează protocolul într-o anchetă care a început în ultimele zile ale administrației Obama și este aproape finalizată. „Acest lucru nu are nicio legătură cu cine se află la Casa Albă. Este vorba despre timpul necesar pentru a parcurge milioane de e-mailuri, care este de aproximativ trei ani şi jumătate”, a declarat un înalt responsabil al Departamentului de Stat, care a vorbit sub condiţia anonimatului, nefiind autorizat să vorbească public despre o anchetă aflată în desfăşurare.

            Scandalul e-mailurilor a izbucnit în martie 2015, când s-a făcut public faptul că Hillary Clinton a folosit doar un server privat în timp ce era secretar de Stat, în locul folosirii unui cont guvernamental, situație care i-ar fi permis să evite monitorizarea comunicațiilor oficiale.

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive