top of page

Marea Britanie a intrat în vizorul Iranului după ce Boris Johnson a declarat că Teheranul este respo


După ce acum o săptămână, centrele saudite de rafinare a petrolului din Abqaiq și Khruis au suferit incendii devastatoare din cauza unor atacuri cu zece drone, liderii mondiali au început să se așeze fiecare în câte o tabără: cei care susțin acuzațiile americanilor conform că Iranul ar fi vinovat de aceste atacuri asupra rafinăriilor din Arabia Saudită și cei care trag un semnal de alarmă asupra faptului că Statele Unite ale Americii manipulează opinia publică și caută să își discrediteze rivalii, folosindu-se de puterea de influență pentru a ruina imaginea unor țări fără nicio probă. Nu este prima dată când Marea Britanie trece de partea americanilor. Având în vedere că premierul britanic, Boris Johnson este un admirator al politicii susținute de liderul de la Casa Albă, săptămâna aceasta șeful Guvernului de la Londra a declarat public că Iranul este responsabil pentru atacuri.

Astfel, Franța, Germania și Marea Britanie au transmis că este clar că Iranul se află în spatele acestor incendii de proporții și au solicitat Teheranului să fie de acord cu negocierea programelor sale nucleare și de rachete, precum și securitatea regională. „A sosit momentul ca Iranul să accepte un cadru de negociere pe termen lung pentru programul său nuclear, precum şi problemele de securitate regională, care includ programele sale de rachete”, au transmis cele trei guverne într-o declaraţie comună.

Cei trei lideri europeni, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Boris Johnson şi cancelarul german Angela Merkel, s-au întâlnit în cadrul Adunării Generale anuale ONU pentru a-şi coordona strategia asupra Iranului, deoarece cele trei state europene încearcă să salveze Acordul nuclear din 2015 şi să reducă tensiunile dintre Washington şi Teheran. „Este clar pentru noi că Iranul este responsabil pentru acest atac. Nu există nicio altă explicaţie plauzibilă”, se mai arată în aceiași declaraţie comună a celor trei lideri.

Dacă nu este prima dată când Marea Britanie îi copiază considerațiile președintelui american, Donald Trump, de data aceasta, este o noutate faptul că Berlinul și Parisul s-au lăsat convinse că Iranul este o țară cu interese malefice, intrând astfel în lista celor discreditate de SUA (precum Rusia, Siria, Coreea de Nord etc).

La întâlnirea ONU, cele trei țări au declarat că rămân totuși angajate în Acordul nuclear din 2015, dar cer Teheranului să revină la respectarea deplină a pactului după ce Iranul ar fi renunțat să își respecte unele dintre angajamente. În realitate, această acuzație a fost folosită ca scuză de către Statele Unite când Donald Trump a anunțat retragerea din Acord, fără să prezinte vreo dovadă pentru acuzațiile sale. „Ne-am angajat să continuăm eforturile diplomatice pentru a crea condiţii şi a facilita dialogul cu toţi partenerii relevanţi interesaţi de eliminarea tensiunilor din Orientul Mijlociu”, au transmis cele trei mari puteri europene.

Dintre liderii Germaniei, Franței și Marii Britanii, Boris Johnson este cel mai convins că Iranul este autorul atacurilor produse la 14 septembrie, care au fost revendicate de rebelii huthi din Yemen. „Marea Britanie consideră să Iranul este responabil pentru atacurile din Arabia Saudită. Suntem de părere că cel mai probabil Iranul este responsabil. Vom lucra cu prietenii noştri americani şi prietenii noştri europeni pentru a oferi un răspuns care să ducă la detensionarea situaţiei în regiunea Golfului Persic”, a precizat premierul britanic.

Drept reacție la acuzațiile aduse de către Regatul Unit, regimul de la Teheran a răspuns cerând Marii Britanii mai degrabă să înceteze să mai furnizeze armament Arabiei Saudite, în loc să lanseze acuzații fără probe. Astfel, Abbas Mousavi, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, a condamnat „eforturile inutile ale Guvernului britanic împotriva Republicii Islamice Iran” precizând că Marea Britanie „ar trebui să înceteze să mai vândă arme letale Arabiei Saudite”.

De altă parte, potrivit CNBC, recentele atacuri cu drone care au afectat cel mai mare producător petrolier din lume și care au întârziat producția de petrol dând peste cap piețele de gaz și petrol, ar putea fi continuarea unui război cibernetic total între două țări care este de mult pe punctul de a începe. În timp ce saudiţii îi acuză pe iranieni, Iranul acuză rebelii Yemeni. În opinia experților citați de CNBC, „în ultimii ani, Iran a lansat mai mulţi viruşi computerizaţi de distrugere împotriva Arabiei Saudite. Industria de petrol şi gaze a Regatului arab un a reuşit să ţină pasul în ceea ce priveşte apărarea sistemelor. Astfel, investitorii ar trebui să se aştepte pe termen lung la situaţii de spionaj cibernetic şi situaţii de activităţi maliţioase, precum potenţialul atacurilor distructive care afectează companii din regiune, precum Aramco”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page