„Suntem mai preocupați de Germania decât de Brexit”
Germania a fost întotdeauna puterea centrală a Europei, dominând sectoare precum economia, sănătatea, tehnologia, politica sau puterea militară. Puțini sunt cei care nu cunosc faptul că Germania mai este cunoscută și ca fiind locomotiva Europei, poate tocmai pentru că în ultimii ani, implicările sale în dezvoltarea continentului au fost uriașe. Astăzi, Germania este una dintre cele mai importante componente ale Europei; membra Comunității Europene; membră a NATO; parte din G8 și G20 și membră a Uniunii Europene (împreună cu franceza și engleza, germana este una dintre cele trei limbi oficiale ale blocului comunitar).
Dacă toate celelalte state au arătat în ultimii 10 ani faptul că se mai confruntă cu
probleme financiare, Germania a dovedit și mai mult, s-a impus ca fiind o națiune economică de prim rang. Cu un număr de peste 80 de milioane de locuitori, Germania a devenit în 2016 cea mai mare piață de desfacere din Europa, reușind astfel să se facă cunoscută prin produsele sale „made în Germany”, politica muncii, profesionalism, punctualitate și calitate germană 100% (trei sferturi din exporturile de bunuri produse în această țară au mers direct către statele europene; 71% numai către membrele Uniunii Europene, urmând Asia ca și a doua piață de desfacere a exporturilor. De cealaltă parte, Germania importă produse în proporție de 69,3% din Europa, 19,5% din Asia și 5,6 din America). Mai mult, aceasta este cunoscută ca fiind țara europeană care atrage cei mai buni angajați.
Prima economie europeană are secretele ei în ceea ce privește parcursul pe care l-a urmat ca să poată deveni ceea ce astăzi este recunoscută ca fiind una dintre cele mai devoltate țări ale Europei și fără îndoială, cea mai bună alegere în ceea ce privește decizia de a lucra în străinătate. Precum o SUA europeană, Germania a înțeles că folosindu-se de resursele sale financiare „cumpărând” cei mai buni angajați din Europa va crește șansele ca țara să se dezvolte rapid și sigur, devenind fără nicio îndoială cea care dă startul și conduce lista priorităților în ceea ce privesc deciziile de angajare.
Din păcate însă, succesul Germaniei a început să se deterioreze odată cu criza umanitară care a lovit Uniunea Europeană în primăvara lui 2015. La invitația Cancelarului german, Angela Merkel, milioane de extracomunitari au invadat teritoriile mai multor state membre ale UE sperând într-un viitor mai bun. Problemele cu care au început să se confrunte ulterior liderii europeni, au atras Germania ca țintă a acuzațiilor precum că nemții controlează și impun deciziile Uniunii Europene. Odată cu încrederea și imaginea în UE, au fost deteriorate și încrederea și imaginea Germaniei.
Cu toate că la mai bine de patru ani de la declanșarea acestei crize, Brexitul este cel mai dezbătut subiect al momentului, Franța este preocupată mai mult de impactul încetinirii creșterii economice a Germaniei. Fiind principalul partener comercial al francezilor, germanii ridică semne de îngrijorare Parisului cu modul în care evoluează astăzi creșterea economică. Deoarece valoarea schimburilor comerciale ale Franței cu Germania este triplă față de cea cu Marea Britanie, politicienii francezi sunt din ce în ce mai îngrijorați în timp ce omologii lor germani ezită asupra măsurilor care să îndepărteze Germania de pragul recesiunii. „Suntem mai preocupați de Germania decât de Brexit. Pentru că suntem expuși mai mult față de Germania”, explică un oficial din Ministerul francez de Finanțe.
Evoluția PIB-ului Germaniei în 2019 îngrijorează și pe membrii Institutului de cercetare economică Ifo din Munchen care avertizează că „o recesiune va lovi cea mai mare economie europeană”. Conform datelor acestora, anul acesta, economia germană ar urma să înregistreze un avans de 0,5% față de o creștere de 0,6% previzionată anterior. Conform lui Timo Wollmershaeuser de la Ifo, „perspectiva asupra PIB-ului Germaniei este afectată de incertitudinile ridicate”. Acesta face referite la posibilele riscuri la adresa economiei provocate de un Brexit fără un acord și de escaladarea tensiunilor comerciale globale. Așteptând ca Berlinul să facă mai mult pentru o redresare a economiei, o altă sursă din Ministerul francez de Finanțe a precizat: „este important să se acționeze preventiv înainte să fie prea târziu și să nu se reacționeze abia după ce criza s-a declanșat”.
În opinia multor economiști francezi, încetinirea economiei germane pare să se concentreze cel mai mult în sectorul auto; acesta fiind sectorul față de care marile companii franceze sunt cel mai expuse.