Potrivit unei instanțe din Scoția, suspendarea Parlamentului britanic este ilegală

September 12, 2019

 

         După ce a abordat o atitudine dură față de negocierile Brexit cu liderii europeni, Boris Johnson a înțeles că nici autoritățile oficiale de la Bruxelles nu se vor lăsa mai prejos în această situație, căutând ca fiecare tabără să își apere cel mai bine interesul. Astfel, după ce a pus pe masa negocierilor doar două variante (renegocierea Acordului sau un Brexit fără o înțelegere) și a fost avertizat de către Președintele Comisiei europene, Jean-Claude Juncker că Uniunea Europeană nu va modifica Acordul deja negociat cu Guvernul fostului prim ministru, Theresa May, actualul șef al Executivului de la Londra a recurs la un gest controversat pentru a se asigura că opoziția nu îi va strica planurile.

       În urmă cu două săptămâni, Boris Johnson a cerut reginei Elisabeta a II-a să suspende activitatea Parlamentului britanic pentru ca premierul să poată avea suficient timp să pregătească o strategie pentru un Brexit fără acord. Cu toate că acesta a obținut ceea ce și-a dorit de la regină, o serie de voturi inclusiv din partea mai multor parlamentari conservatori, l-a făcut pe Boris Johnson să piardă controlul asupra Brexitului. În ciuda faptului că i-a avertizat cu expulzarea pe colegii de partid care au votat împotriva sa, Johnson a fost nevoită să „înghită” o altă măsură luată pentru protejarea cetățenilor britanici și anume, o lege prin care se interzice ca Brexitul să fie oficializat fără un acord.

        În timp ce Parlamentul de la Londra a fost prorogat luni pe o perioadă care se întinde până pe 14 octombrie, premierul britanic nu este fericit având în vedere că această suspendare nu îi mai servește planurilor sale. Ba mai mult, furios pe situație, Boris Johnson acuză opoziția de faptul că Brexitul ar putea fi amânat din nou, iar demnitatea Regatului Unit ar fi afectată de această incertitudine fără termen limită.

         La trei zile după ce Parlamentul britanic a fost suspendat la cererea premierului și aprobarea reginei, Înalta Curte Civilă din Scoția a emis o hotărâre potrivit căreia această decizie este una ilegală. Conform a trei judecători ai Curții de sesiune, instanță civilă supremă a Scoției, suspendarea Parlamentului de la Londra este un act care încalcă legea. De altă parte, constatarea acestora vine în contradicție cu o decizie emisă săptămâna trecută, conform căreia suspendarea Parlamentului de către Boris Johnson nu încalcă legea. Totuși, decizia Curții de sesiune a Scoției, decizia nu va afecta în mod imediat suspendarea Parlamentului. Această acțiune însă ar putea fi anulată doar printr-o hotărâre emisă de Curte, fapt care va fi dezbătut de către Curtea supremă din Londra.

       Potrivit judecătorilor Curții, decizia premierului britanic a avut ca scop blocarea injustă a Parlamentului. „Curtea va emite un Ordin care declară decizia de prorogare ilegală şi fără efect”, au transmis judecătorii.

       Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „Înalta Curte de Justiţie din Londra a respins vineri contestaţia depusă faţă de decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului înainte de Brexit, precizând însă că un apel poate fi deschis la Curtea Supremă”.

         De altă parte, Guvernul lui Boris Johnson va face apel la hotărârea instanței civile din Scoția conform căreia decizia premierului de a suspenda Parlamentul este ilegală. „Suntem dezamăgiţi de decizia de astăzi şi vom face apel la Curtea Supremă din Marea Britanie. Guvernul britanic trebuie să vină cu o agendă legislativă internă puternică. Prorogarea Parlamentului este modul legal şi necesar pentru a realiza acest lucru”, a declarat un purtător de cuvânt guvernamental.

 

                                                 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive