Guvernul britanic a publicat planurile Brexit și posibilele consecințe ale ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană

September 12, 2019

 

       Timpul se scurge și în mai puțin de două luni, Marea Britanie este așteptată să declare public în data de 31 octombrie, care este decizia finală în ceea ce privește intenția sa de a părăsi Blocul comunitar. Cu toate că acum trei ani, majoritatea cetățenilor britanici au votat pentru separare, atât specialiștii cât și opinia publică reiterează faptul că informația care a curs în tot acest timp a determinat poporul britanic să înțeleagă consecințele pe care le riscă în cazul Brexitului. Astfel, mulți dintre aceștia nu își mai doresc ca Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord să iasă din Uniunea Europeană.

         De altă parte, șeful Guvernului de la Londra se încăpățânează să facă din Brexit o provocare personală și caută cu orice preț să arate liderilor de la Bruxelles că nimeni nu se poate pune cu Marea Britanie. Odată luată decizia de recăpătare a independenței și a autonomiei, Boris Johnson insistă ca Brexitul să nu mai fie amânat ci realizat chiar sub mandatul său. Planul acestuia de a scoate Regatul Unit din Uniunea Europeană cuprinde o abordare dură față de Blocul comunitar, însă nu la fel de prielnică și pentru cetățenii britanici aflați în Marea Britanie sau chiar și pe teritoriile europene.

        În cursul serii trecute, Guvernul de la Londra a publicat documentul referitor la planurile privind ieșirea Marii Britanii din UE, în care avertizează că un Brexit fără acord va duce la reducerea proviziilor medicale și creșterea prețurilor la alimente. Acest document vine la numai două zile după ce în prima zi a acesteu săptămâni, Parlamentul britanic a votat în favoarea unei moțiuni ce obligă Guvernul Boris Johnson să dea publicității toate documentele privind decizia de prorogare a Parlamentului britanic și referitoare la planurile privind un Brexit fără acord.

        Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „Michael Gove, ministrul britanic responsabil de coordonarea unui Brexit fără acord, a informat că Guvernul nu va publica documentele referitoare la discuţiile interne privind prorogarea Parlamentului”.

       Bazându-se pe faptul că în document se subliniază o serie de „posibile consecințe” ale impactului unui Brexit dur, liderul opoziției, Jeremy Corbyn a declarat că acesta confirmă faptul că premierul Boris Johnson este pregătiti să îi pedepsească pe cei care își permit cel mai puțin”.

         În contextul dezacordului privind producerea unui Brexit fără acord, Parlamentul de la Londra a fost prorogat luni, până pe 14 octombrie, ca urmare a deciziei de a respinge propunerea lui Johnson de convocare a alegerilor legislative anticipate.

      Tot în această săptămână, Guvernul britanic a anunțat noi măsuri în ceea ce privește separarea Marii Britanii de Uniunea Europeană în data de 31 octombrie, printre acestea numărându-se și poziția studenților internaționali care studiază pe teritoriul Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord. Potrivit executivului britanic, studenții vor putea să rămână, începând cu 2020 în Marea Britanie până la doi ani după finalizarea studiilor pentru a-și căuta un loc de muncă.

     Astăzi, conform reglementărilor introduse de fostul premier Theresa May în perioada în care aceasta era ministru de Interne, studenții străini pot rămâne în țară pentru o perioadă de patru luni după finalizarea studiilor. „Contribuţia importantă pe care studenţii străini o aduc ţării şi universităţilor noastre este atât culturală cât şi economică. Prezenţa lor este în avantajul Marii Britanii. Va permite prestigiosului nostru sector al învăţământului superior să continue să-i atragă pe cei mai talentaţi în Marea Britanie”, a transmis ministrul Educaţiei, Gavin Williamson, într-un comunicat. Astfel, noul Guvern condus de Boris Johnson a anunțat că noua măsură le va permite celor care finalizează studiile în regat să muncească sau să își caute de lucru, cu orice nivel de calificare. În plus, numărul studenților beneficiari ai acestui program este nelimitat.

        Potrivit Mediafax, „măsura urmează să se aplice începând de anul viitor celor care încep un prim ciclu sau un ciclu superior într-o universitate britanică sau o instituţie de învăţământ superior de încredere, care a trecut proba în domeniul gestionării controlului imigraţiei”.

       Conform datelor oficiale, în fiecare an, aproximativ 450.000 de tineri din diferite state ale lumii studiază în Marea Britanie.

 

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload