top of page

Boris Johnson nu vrea amânarea Brexit. Decizia părăsirii Uniunii Europene va fi oficializată în data


Cu toate că nici fosta șefă a Guvernului de la Londra nu și-a dorit să întârzie cu planul de scoatere a Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, Theresa May a fost nevoită să accepte situația faptului că Acordul pe care aceasta l-a negociat cu liderii europeni a fost respins de trei ori de către membrii Camerei Comunelor. Refuzul Parlamentului de a oficializa un Brexit cu o astfel de înțelegere, a amânat ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar de trei ori până acum.

Preconizat inițial pentru data de 29 martie 2019, atunci când s-au împlinit fix doi ani de negocieri ai termenilor de separare, decizia Brexitului a fost mutată pe 12 aprilie și în ultimă instanță, la indulgența liderilor de la Bruxelles, pe 31 octombrie. Dacă până acum, refuzul acceptării singurului Acord negociat de Regatul Unit și statele europene a fost motivul pentru care britanicii au continuat să facă parte din UE, potrivit noului prim-ministru de la Londra, în data de 31 octombrie, Marea Britanie va ieși din Blocul comunitar cu sau fără o înțelegere.

Pentru a se asigura că nu întâmpină niciun obstacol, premierul conservator Boris Johnson, i-a cerut săptămâna trecută reginei Elizabeta a II-a, suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieșirea Marii Briatnii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Potrivit șefului Guvernului de la Londra, Brexitul se va oficializa fără nicio întârziere în timpul mandatului său, inclusiv fără niciun acord.

În cursul zilei de ieri, prim-ministrul britanic a declarat că nu dorește organizarea de alegeri generale și a îndemnat parlamentarii să nu susțină „o altă amânare inutilă” a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, sugerând că în caz contrar ar putea convoca alegeri anticipate pe 14 octombrie. Practic, dacă parlamentarii vor bloca opțiunea unui Brexit fără acord săptămâna aceasta în Parlament, Johnson a avertizat că este gata să ceară alegeri generale. Conform legislaţiei britanice, dacă prim-ministrul doreşte să convoace alegeri anticipate, trebuie să obţină susţinerea a două treimi din membrii Camerei Comunelor.

Potrivit lui Boris Johnson, o asemenea decizie ar face discuțiile ulterioare cu Uniunea Europeană sau obținerea unui nou acord „absolut imposibile”. „Dacă fac acest lucru, vor tăia picioarele de sub poziţia Marii Britanii şi vor face orice negocieri viitoare absolut imposibile”, a declarat Boris Johnson. Mai mult, acesta a transmis că este determinat să finalizeze Brexit până în data de 31 octombrie, neluând în calcul niciun fel de amânare. „Sub nicio circumstanţă nu voi cere Bruxellesului o amânare. Părăsim Uniunea Europeană în data de 31 octombrie, fără doar şi poate”, a declarat Boris Johnson în faţa Downing Street.

De asemenea, potrivit acestuia, discuțiile cu oficialii europeni au progresat în ultimele săptămâni, șansele obținerii unui acord fiind acum în creștere. Boris Johnson a mai anunțat că Marea Britanie are o viziune clară în ceea ce privește relațiile viitoare cu Uniunea Europeană și că Guvernul este extrem de focusat pe îmbunătățirea poziției țării.

În ceea ce privește avertizarea faptului că prim-ministrul va cere alegeri generale în cazul în care reprezentanții opoziției și rebeli din cadrul Partidului Conservator vor încerca să blocheze un Brexit fără Acord, Boris Johnson a înțeles că aceștia au emis deja o propunere legislativă care să îl împiedice pe prim-ministru să scoată Marea Britanie din UE, fără un Acord în lipsa Parlamentului.

„Legea dă Guvernului timp pentru a ajunge la un nou acord cu Uniunea Europeană în cadrul reuniunii Consiliului European de luna viitoare, sau opţiunea de a cere o aprobare specifică din partea Parlamentului pentru producerea unui Brexit fără acord. Dacă aceste două condiţii nu au fost îndeplinite până la data de 19 octombrie, prim-ministrul trebuie să trimită preşedintelui Consiliului European o cerere de prelungire a Articolului 50 până la data de 31 ianuarie 2020”, a declarat parlamentarul laburist Hilary Benn.

De altă parte, fostul ministru britanic al Justiției, David Gauke, a declarat că va vota împotriva partidului său, în cursul zilei de astăzi, când parlamentarii care se opun ieșirii Marii Britanii din UE fără acord sunt așteptați să încerce să obțină încă o amânare. „Interesul naţional trebuie să fie pe primul loc. Părăsirea Uniunii Europene la 31 octombrie, fără un acord, ne va afecta prosperitatea, securitatea şi va risca integritatea Marii Britanii. Astăzi voi vota împotriva partidului meu pentru prima oară în 14 ani, de când sunt membru al Parlamentului”, a declarat Gauke.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page