top of page

Boris Johnson a convins-o pe regina Marii Britanii să suspende Parlamentul de la Londra


Atitudinea extrem de încrezătoare a actualului premier britanic, Boris Johnson conform căreia Brexitul va fi servit cu orice preț cetățenilor din Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord pe data de 31 octombrie, se explică cel mai bine prin intenția pe care premierul de la Londra și-a făcut-o publică pe neașteptate, în cursul zilei de ieri. Potrivit unor surse guvernamentale, Boris Johnson avea de gând să îi ceară reginei Elisabeta a II-a să suspende activitatea Parlamentului britanic pentru ca astfel, membrii săi să nu aibă timp să aprobe nicio lege care l-ar putea opri pe Johnson să scoată Marea Britanie din UE fără un acord.

Această informație a scandalizat atât opoziția cât și pe cetățenii care își doresc ca Guvernul britanic să ajungă la o înțelegere cu liderii europeni, lăsând posibilitatea unei relații bilaterale de după Brexit. Potrivit conservatorului Dominic Grieve, cunoscut pentru campania de rămânere a Marii Britanii în UE, această idee ar putea duce la un vot de neîncredere pentru Johnson, declarând că „acest gurven urmează să cadă”. Conform unei surse guvernamentale a BBC, „este timpul ca un nou guvern și un nou prim-ministru să facă un plan pentru țară după ce Marea Britanie va părăsi UE”. În ciuda faptului că știrea a fost lansată abia ieri, aparent puțini miniștri ar fi știut de acest plan controversat. Potrivit criticilor, dizolvarea Parlamentului va face ca membrii săi să nu poată juca rolul democratic în procesul Brexit.

După ce a ținut secret această intenție, Boris Johnson a acționat repede și odată cu apariția acestei știri pe toate televiziunile britanice, a venit și răspunsul reginei. Conform unei declarații a organismului oficial de consiliei ai reginei Elisabeta, planul premierului Boris Johnson a fost aprobat. Astfel, Parlamentul Marii Britanii va fi suspendat începând cu o zi din intervalul 9-12 septembrie până la 14 octombrie. „În această zi, Majestatea Sa a ordonat în Consiliu ca parlamentul să fie suspendat începând cu o zi care să nu fie mai devreme de luni 9 septembrie 2019 și nu mai târziu de joi 12 septembrie 2019, până în ziua de luni 14 octombrie 2019” se arată în declarație.

Fericit din cale afară, premierul britanic a anunțat că va programa Discursul Reginei în parlament pe 14 octombrie pentru a prezenta noile propuneri legislative, negând că astfel ar încerca să împiedice legislativul să-I blocheze planurile de Brexit. Acuzat de unii membri ai parlamentului privind faptul că li se refuză timpul necesar pentru a dezbate și vota cu privire la Brexit, Boris Johnson s-a apărat: „este complet neadevărat. Dacă vă uitați la ce facem noi, (vedeți că) prezentăm un nou program legislativ. Va fi timp suficient de ambele părți ale acestui summit crucial (al liderilor UE) de pe 17 octombrie, timp suficient în parlament pentru membrii săi să dezbată UE, să dezbată Brexitul și toate celelalte subiecte, timp suficient”.

Pentru Președintele Camerei Comunelor, suspendarea parlamentului până la jumătatea lunii octombrie este un scandal constituțional și cea mai îndrăzneață manevră de până acum în demersul de a scoate Marea Britanie din UE pe data de 31 pctombrie. „Este absolut evident că obiectivul suspendării este acum de a împiedica parlamentul să dezbată Brexitul și să-și îndeplinească datoria de a defini o traiectorie pentru țară” a declarat președintele Camerei Comunelor, John Bercow. În același sens, liderul opoziției laburiste, Jeremy Corbyn a catalogat intenția premierului britanic ca fiind „o faptă reprobabilă și o amenințare la democrația britanică”.

„Sunt consternat de nechibzuinţa guvernului Johnson, care vorbeşte despre suveranitate şi totuşi încearcă să suspende parlamentul pentru a evita analizarea atentă a planurilor sale pentru un lipsit de înţelepciune Brexit fără acord. Este o ameninţare pentru democraţia noastră”, a menţionat Jeremy Corbyn într-o declaraţie.

De peste Occean, președintele american, Donald Trump l-a elogiat pe Boris Johnson despre care a apreciat că este politicianul de care are nevoie Marea Britanie și că el va dovedi că este un „mare” prim-ministru. „Va fi foarte dificil pentru Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist britanic, să obţină o moţiune de cenzură împotriva Noului Prim-Ministru Boris Johnson, mai ales în lumina faptului că Boris este exact ce-i trebuie Regatului Unit, şi el va dovedi că este unul mare! Iubesc Regatul Unit”, a scris Trump în cursul zilei de ieri, peTwitter.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page