top of page

Guvernul venezuelean este dispus să reia dialogul cu opoziția


De când Venezuela a refuzat să își vândă petrolul pe un preț de nimic americanilor, viața acesto sud americani a devenit un adevărat coșmar. Sub puterea de influență și manipulare a Statelor Unite ale Americii, mai multe state ale lumii au fost convinse că în Venezuela poporul este asuprit iar Administrația președintelui Nicolas Maduro poartă toată vina pentru dictatura pe care încearcă să o instaleze cu forța în țară.

Astfel, SUA au convins un număr mare de țări de a nu mai face afaceri cu Venezuela. Din acea clipă, Maduro nu a mai reușit să își vândă petrolul și, cu toate că rezervele sale arată cât de norocoasă este această țară, imposibilitatea de a beneficia de pe urma acestei „binecuvântări” a adus Venezuela în pragul sărăciei. Cu toate că a încercat să tragă multe semne de alarmă atrăgând atenția asupra faptului că americanii mint cu privire la politica sa internă, venezuelenii au devenit rapid victimele unei manipulări în masă care a costat foarte mult stilul de viață al acestora.

Suferind în foamete și o inflație record, cetățeni din Venezuela s-au împărțit în două tabere: cei care confirmă mâna americanilor și sunt de partea Administrației lui Nicolas Maduro și cei care au fost întorși împotriva acestuia și care din disperarea de a nu avea joburi sau ce să mănânce, consideră că Maduro poartă toată vina pentru faptul că nu a acceptat să dea petrolul aproape gratis americanilor.

Cu un regim al cărei politici este de stânga, Maduro a declarat în repetate rânduri că Venezuela nu poate fi sclava Statelor Unite și că nu i se poate supune oricând doar de teama că americanii ar putea face cu venezuelenii așa cum au procedat și cu Irak, Afganistan sau Libia.

Această situație extrem de neplăcută i-a disperat atât de mult pe venezueleni încât lucrurile au scăpat de sub control și în timp ce oamenii au început să protesteze cerând urgent o soluție, americanii au luat disperarea cetățenilor sud americani ca pe o scuză de a interveni „apărându-i”. Astfel, Donald Trump a reușit din nou să convingă opinia publică, aliând mai multe state și au introdus împreună sancțiuni împotriva Venezuelei. În apărarea poporului Juan Guiado s-a autoproclamat președinte și cu ajutorul americanilor caută acum să îl îndepărteze de la putere pe Nicolas Maduro.

După luni de zile în care venezuelenii sunt din ce în ce mai afectați de această situație, Maduro are susținerea Rusiei în timp ce Guiado este sprijinit de americani. Săptămâna aceasta, guvernul venezuelean a declarat că este dispus să relanseze discuțiile cu opoziția, după ce acestea au fost întrerupte ca rezultat al noilor sancțiuni impuse de Statele Unite. Potrivit ministrului de externe al Venezuelei, Jorge Arreaza, Maduro luptă pentru binele cetățenilor și dacă acest lucru înseamnă negocieri cu opoziția, președintele ales al venezuelenilor se va conforma.

„Președintele Nicolas Maduro a cerut o pauză a discuțiilor, nu ne-am retras definitiv din proces. Desigur că vor exista contacte și vom putea cu siguranță să reluăm dialogul” a declarat Arreaza.

De altă parte, liderul opoziției, Juan Guiado a transmis că reprezentanți ai Norvegiei care joacă rolul de intermediari au ajuns la Caracal. „Reprezentanţii Norvegiei sunt aici acum. Vom participa la orice proces va fi mai aproape de soluţionarea conflictului”, a informat Guaido.

Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „preşedintele american Donald Trump a impus la începutul lunii îngheţarea tuturor activelor guvernului venezuelean din Statele Unite. Ordinul executiv semnat de Trump depăşeşte cu mult sancţiunile impuse în ultimele luni împotriva companiei petroliere de stat PDVSA şi a sectorului financiar din Venezuela, precum şi măsuri împotriva a zeci de oficiali şi entităţi venezuelene”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page