Donald Trump a sugerat în discuții private că ar putea cumpăra Groenlanda

August 16, 2019

 

         Încă dinainte de a deveni președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump nu a încetat să surprindă publicul cu discursul sau comportamentul său referitor la politica internă a Americii, relațiile SUA cu celelalte state ale lumii și chiar politica altor țări sau Acorduri și Tratate internaționale. Dacă în timpul campaniei sale electorale, liderul de la Casa Albă și-a exprimat opinia nu tocmai bună despre Uniunea Europeană, imigranți sau musulmani, iată că în cei peste doi ani de mandat, Trump a reușit să atragă atenția asupra sa mai mult decât orice alt lider mondial a făcut-o până acum.

        După ce a mutat ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim și a scos patria pe care o conduce din Acordul climatic de la Paris, Acordul nuclear cu Iranul, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare semnat cu Rusia, Donald Trump nu încetează să fie un „ghimpe” pentru China, Uniunea Europeană, Iran, Venezuela, Rusia sau Siria.

        Considerându-se o schimbare benefică, președintele american a izolat America de restul lumii, căutând să îi pulseze puterea economică, militară, politică, culturală și tehnologică mizând pe discreditarea rivalilor, Mai mult, Trump consideră că ideea de a ridica un zid înalt de 2 metri la granița cu Mexicul va oferi șansa Americii să fie măreață din nou, fără amenințarea unor factori care îi pot perturba creșterea accelerată a controlului asupra populației.

        Deloc surprinzător, publicația The Wall Street Journal a informat zilele acestea faptul că Trump a sugerat în discuții cu consielierii săi, că ar putea cumpăra insula Groelanda, teritoriu autonom danez. Citând surse familiare cu discuțiile, The Wall Street Journal menționează că nu este clar cât de serioasă este ideea liderului de la Washington.

       Potrivit surselor citate, Donald Trump a menționat acest subiect cu ocazia unor întrevederi, la dineuri și în treacăt, întrebându-și consilierii dacă Statele Unite ale Americii pot achiziționa Groenlanda. Președintele american a venit cu această idee după ce a ascultat cu interes discuțiile privind abundanța resurselor naturale și importanța georpolitică a insulei. Interesat de această idee, Donald Trump a cerut unui consilier de la Casa Albă să analizeze această posibilitate.

       Groelanda este o insulă cu o populație de 56,000 de locuitori, făcând parte din Danemarca însă cu o largă autonomie internă. Cu toate acestea, Copenhaga este cea care decide asupra chestiunilor de securitate și politică externă. Groenlanda obișnuia să fie parte din Uniunea Europeană însă în urma unui referendum desfășurat în 1982, locuitorii insulei au decis retragerea din blocul comunitar.

        Rugați să răspundă solicitărilor jurnaliștilor americani despre acest subiect, Casa Albă și Departamentul de Stat de la Washington nu au dorit să comenteze. De asemenea, nici oficialii guvernamentali danezi, de la Ambasada daneză în SUA sau de la cabinetul premierului din Groenlanda, nu au oferit niciun răspuns.

     Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „oficialii americani consideră Groenlanda ca având o mare importanţă pentru securitatea Statelor Unite. Un tratat defensiv între Copenhaga şi Washington, încheiat în urmă cu mai multe decenii, conferă forţelor armate ale SUA drepturi aproape nelimitate în Groenlanda, unde se află cea mai nordică bază militară americană, Thule Air Base. Aflată la aproximativ 750 de mile (1200 de kilometri) nord de Cercul polar arctic, baza include o staţie radar ce face parte din sistemul american de avertizare timpurie pentru ameninţări balistice. De asemenea, baza este folosită de Comandamentul Spaţial din cadrul Forţelor aeriene SUA, cât şi de Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD)”.

Mai mult, Statele Unite ale americii au despus eforturi considerabile pentru a bloca de-a lungul timpului, inițiativele economice chineze în această insulă.

       Ideea președintelui american de a achiziționa Groenlanda nu este una originală, Administrația SUA, condusă de Harry Truman după cel de-al Doilea Război Mondial având deja această tentativă. Dezvoltând un interes geopolitic pentru teritoriul danez, în 1946, Truman a oferit 100 de milioane de dolari pe insulă, însă Danemarca a refuzat oferta. Potrivit jurnaliștilor americani însă, nici Truman nu ar fi fost singurul care s-a gândit la această posibilitate. Conform investigațiilor acestora, prima tentativă americană de a cumpăra insula Groelanda dar și Islanda a fost în 1867. Cu toate că această propunere a fost una fără niciun succes, în anul acela, SUA a reușit totuși să achiziționeze Alaska. 

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive