Emmanuel Macron vrea ca Vladimir Putin să reia negocierile pentru soluționarea conflictului din Ucraina

August 14, 2019

 

     Cu toate că situația din țara sa nu este una extraordinară având în vedere nemulțumirea cetățenilor la adresa guvernului și protestele vestelor galbene, președintele francez, Emmanuel Macron este interesat de politica internațională, făcând lobby pentru unele state din Europa de est.

      Acuzat că a adoptat o atitudine arogantă de când s-a aliat cu Cancelarul Germaniei, Angela Merkel pentru a „salva” Uniunea Europeană din criza de imagine și încredere pe care o traversat-o încă din primăvara anului 2015 odată cu invazia imigranților și refugiaților, Macron este dez dezbătut pentru aparițiile sale publice sau declarațiile pe care le face. De curând, apropierea dintre acesta și liderul de la Casa Albă, pe fondul conflictului dintre Statele Unite ale Americii și Iranul, a devenit subiectul a multor întrebări și suspiciuni.

         Cu toate că nu are experiență în politică și deține recordul de vârstă în ceea ce privește conducerea Franței, Emmanuel Macron nu ratează nicio ocazie pentru a își promova ideile și a da sfaturi altor state cum să își gestioneze atât politica internă cât și pe cea externă. Dacă la început Italia a fost prima țintă a președintelui francez, acesta recomandându-i lui Matteo Salvini cum să gestioneze criza imigranților și a navelor care acostau în porturile sale, potrivit Reuters, liderul francez și-a propus să îl îndemne pe omologul său rus, Vladimir Putin să reia negocierile pentru soluționarea conflictului din Ucraina, în cadrul unei vizite pe care liderul rus urmează să o efectueze în Franța.

„Continuăm discuţiile cu preşedintele Putin, înaintea summitului G7, şi intensificăm eforturile privind problema din Ucraina în formatul Normandia.  Preşedintele (ucrainean, n.red.) Zelenski a făcut mai multe oferte, la care credem că preşedintele Putin ar trebui să răspundă”, a precizat oficialul francez. Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „formatul Normandia include Franța, Germania, Ucraina și Rusia, însă liderii celor patru țări nu s-au mai întâlnit din octombrie 2006”.

       Conform președintelui francez, liderul ucrainian, Volodimir Zelenski i-a cerut acum o săptămână lui Vladimir Putin să reia negocierile pentru pace, după ce patru soldați ucrainieni au fost uciși în bombardamentele din regiunea Donbas.

        Cu toate că au trecut mai bine de cinci ani de când a izbucnit conflictul separatist din regiunile Donețk și Lugansk, situate în estul Ucrainei, desfășurat între grupuri insurgente proruse și serviciile de securitate ucrainiene, abia acum, la alegerea noului președinte al Ucrainei, s-a arătat intenția de negociere cu Rusia. Astfel, după un bilanț de peste 13.000 de morți, Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să aibă o întrevedere cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, pentru a găsi o soluție politică la conflictul separatist.

       Conform siteului știrilor ProTv, „actorul Volodimir Zelenski a triumfat în alegerile prezidenţiale din aprilie, cu un procentaj de 73%. S-a angajat la reforme radicale și a promis că va lupta împotriva corupţiei generalizate”.

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive