top of page

Donald Trump se teme că Google va acționa ilegal în ceea ce privește poziția sa în scrutinul prezide


După ce anul trecut, jurnaliștii de investigație au scos la iveală faptul că o companie britanică specialistă în comunicarea de marketing (Cambridge Analytica), l-a ajutat pe Donald Trump să câștige alegerile prezidențiale din noiembrie 2016, se pare că acesta se teme că închiderea acestei companii cu ajutorul unui scandal mediatic de proporții ce a inclus și compania americană Facebook, i-ar putea periclita șansele de a obține un al doilea mandat la Casa Albă.

Considerându-se un lider atipic, curajos, nemilos și inteligent, Trump este gata să facă „America măreață din nou” adoptând o atitudine extrem de radicală atât în ceea ce privește politica internă cât și relațiile externe ale Statelor Unite. Fără să admită că discursul și comportamentul său au determinat foarte mulți cetățeni americani să nu și-l mai dorească la cârma patriei lor, Trump crede că poporul îl apreciază și în schimb, se teme de jurnaliști și media online atunci când vine vorba despre viitoarele alegeri prezidențiale. Astfel spus, pentru liderul de la Casa Albă este cert că cetățenii au numele lui în minte pentru scrutinul prezidențial din 2020, însă Google ar putea acționa ilegal și ar putea să îi influențeze pe aceștia să fie împotriva lui. Chiar dacă dorește să nu comenteze situația din 2016 când Facebook a acționat ilegal pentru a-i asigura victoria împotriva contracandidatei Hillary Clinton, pentru Trump, faptul că magnatul Google ar putea să facă același lucru însă denigrându-i poziția, este un act ilegal.

Ba mai mult, pentru a o face să pară cu adevărat o companie tirană, Trump a menționat aseară că Google a încercat să submineze și campania sa electorală din 2016, avertizând astfel că va urmări situația înaintea scutinului prezidențial din 2020.

„Directorul general al Google, Sundar Pichai, a venit în Biroul Oval şi s-a străduit să explice cât de mult mă place, să spună că Administraţia face treabă bună, că Google nu are legături cu armata Chinei, că nu au ajutat-o pe escroaca Hillary în detrimentul meu în scrutinul din 2016, că, în pofida a tot ce s-a spus contrar, ei nu intenţionează să afecteze ilegal scrutinul din 2020. Totul părea bine până când l-am urmărit pe Kevin Cernekee, un inginer de la Google, spunând lucruri teribile despre ce au făcut în 2016 şi că vor să se asigure că Trump pierde în 2020. (Moderatorul Fox Business -n.red.) Lou Dobbs a afirmat că aceasta este o fraudă la adresa publicului american. Peter Schweizer (jurnalist la Breitbart News -n.red.) a constatat cu certitudine că au fost limitate ştirile negative despre Hillary Clinton (candidatul democrat la preşedinţia SUA în 2016 -n.red.) şi au fost amplificate ştirile negative despre Donald Trump. Acţiuni foarte ilegale. Urmărim Google cu multă atenţie!”, a postat Donald Trump, marţi seară, pe Twitter.

Mai mult, Donald Trump, care și-a anunțat deja candidatura pentru un nou mandat de președinte al SUA în 2020, a criticat și alte companii din domeniul tehnologiei informaționale, susținând acuzații enunțate de activiști politici conservatori privind abordări incorecte în mediul online.

La auzul acestor acuzații, compania Google a reacționat, respingând criticile aduse de președintele american; „Depunem mari eforturi pentru fabricarea produselor noastre şi aplicăm politici în moduri care nu ţin cont de tendinţe politice. Distorsionarea rezultatelor online în scopuri politice ar afecta afacerea noastră şi ar fi împotriva misiunii noastre de a furniza conţinut de folos tuturor utilizatorilor”, a reacţionat un purtător de cuvânt al Google.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page