Trump cere introducerea pedepsei capitale pentru „criminalii în masă și cei motivați de ură”, însă ONU îi transmite că această sugestie este inacceptabilă

August 7, 2019

 

       După luni întregi în care a instigat la ură împotriva migranților care traversează granița cu Mexicul pentru a se instala pe teritoriile Statelor Unite ale Americii, împotriva Acordurilor și Tratatelor pe care succesorii lui le-au semnat cu success în timpul mandatelor lor și împotriva liderilor unor țări considerate rivale (precum Rusia, Iran, Siria, Venezuela), președintele america, Donald Trump și-a schimbat repede discursul după ce weekendul trecut, În Texas și Ohio au avut loc două atacuri armate soldate cu mai multe persoane ucise și rănite.

     Confirmate ca având la bază motivul rasismului, masacrele par inspirate din discursul și atitudinea răspândite de Trump încă din timpul campaniei sale electorale. Dorind să facă „America măreață din nou”, liderul de la Casa Albă s-a arătat în repetate rânduri furios pe americo-latinii care au găsit în SUA șansa de a transforma această superputere într-un adăpost pentru refugiați. Izolând America și curățând-o de orice factor extern care ar putea să îi pericliteze nu doar siguranța ci și poziția trufașă în clasamentele mondiale, unde domină domeniile precum economia, armata, politica, cultura și tehnologia, președintele american speră rămână în istorie ca fiind cel care a radicalizat sistemul de conducere astfel încât America să îi aparțină.

        Din păcate, faptul că la fiecare apariție publică, Trump apăra cu furie, insulte și acuzații „rasa albă”, i-a inspirat pe mulți dintre cetățenii săi care astăzi, au început să îi copieze din comportament. Unii, ajung până la extreme și pentru a face clară ideea că americano-latini nu mai au ce căuta pe teritoriul SUA, recurg la masacre soldate cu foarte mult sânge.

        Weekendul trecut, Texas și Ohio au fost gazdele unor astfel de atacuri în urma cărora Trump a ieșit public și a declarat că vrea pedeapsa capitală pentru „criminali în masă și cei motivați de ură” cerând americanilor să condamne „supremația albilor”. Pregătit să ceară introducerea acestei pedepse Departamentului de Justiție, liderul de la Casa Albă a specificat că o astfel de măsură ar trebui să gie efectuată „în mod rapid, decisiv și fără a amâna inutil ani de zile”.

        Numindu-l „un om rău” pe principalul suspect care sâmbătă, a tras cu arma de foc asupra unei mulțimi de oameni aflați într-un complex comercial din orașul El Paso, situat în statul american Texas, ucigând peste 20 de persoane și rănind alte 26, Donald Trump a precizat că „atacatorul din El Paso a postat un manifest online prin care își exprimă ura de rasă. Națiunea noastră trebuie să condamne rasismul, bigotismul și atitudinile în sensul supremației albilor”. Considerând astfel că cele două atacuri au fost acte de „terorism domestic”, Trump a semnalat că internetul și rețelele de socializare online reprezintă domenii care trebuie reformate.

       După declarațiile președintelui american, propunând pedeapsa capitală în cazul persoanelor vinovate de ucideri în masă și crime motivate de ură, The Associated Press a realizat și publicat un studiu prin care se demonstrează că eficacitatea unei astfel de măsuri este îndoielnică având în vedere că mulți criminali mor la locul faptei. Potrivit datelor întocmite de agenția de știri The Associated Press, USA Today și Universitatea Northeastern, „din 2006 și până astăzi, mai bine de jumătate din autorii crimelor în masă comise în SUA au murit la locul faptei, fie uciși de alte persoane, fie s-au sinucis”.

          Din punct de vedere al psihologilor și al oamenilor de știință, ucigașii motivați de o ideologie, cel mai probabil nu sunt descurajați de pedepse. „Cei mai mulți sunt dispuși să moară sau înțeleg riscuril și se pregătesc de posibilitatea că ar putea să moară în timpul atacurilor. Mai mult, unii își doresc faima pe care consideră că o execuție ar putea să o aducă cauzei lor” informează Mediafax. În aceiași ordine de idei, Gary LaFree, șeful Departamentului de criminologie și justiție penală la Universitatea din Maryland, a transmis „de fapt, în cazul terorismului, ar putea fi chiar mai rău de atât pentru că există posibilitatea foarte reală de a crea martiri”.

       ONU s-a autosesizat și la numai 24 de ore de când Trump și-a făcut publică intenția de a propune pedeapsa cu capitala în astfel de cazuri, i-a transmis acestuia că sugestia lui este una inacceptabilă pentru orice crimă. „O considerăm o pedeapsă unic de crudă și ireversibilă, care nu are niciun loc în secolul 21”, a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Rupert Colville.

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload