top of page

Americanii sunt preocupați că întărirea capabilităților atomice ale Administrației Beijingului va cr


Într-o lume aflată într-o continuă competiție pe baza setei de puteri și a controlului, Statele Unite ale Americii se tem că modul în care evoluează ascensiunea rivalelor sale le vor amenința curând poziția de super putere mondială. Astăzi, americanii conduc topul clasamentelor cu o puternică influență în domeniul economic, politic, militar, tehnologic și cultural.

În ultimii ani totuși, alierea Rusiei cu țări pe care SUA le-a catologat ca fiind inamice, i-a oferit președintelui rus oportunitatea de a reprezenta o adevărată amenințare la adresa succesului pe care liderul de la Casa Albă caută să îl mențină, cel puțin cât va rămâne el la cârma Americii. De cealaltă parte, China face pași mari către poziția principală a topului ecomonic, fapt care l-a determinat pe Donald Trump să gândească de urgență soluții prin care să încetinească evoluția asiaticilor. Astfel, președintele american a decis să impună taxe mărfurilor exportate de China. Cu toate că și-a împlinit misiunea, Trump nu pare mulțumit de rezultat și acum se arată preocupat de intensificarea activităților nucleare ale Beijingului. Conform membrilor de rang înalt ai Comandantului Startegic al SUA, administrația de la Beijing suplimentează rapid capabilitățile nucleare, cu obiectivul extinderii influenței în Asia și la nivel mondial. În opinia viceamiralului David Kriete, locțiitor al șefului Comandamentului Strategic american (US STRATCOM), China consolidează arsenalul atomic și itensifică activitățile în Mare Chinei de Sud și în alte zone strategice.

„China este şi a fost în ultimele decenii pe o traiectorie foarte clară de

suplimentare a numărului armelor atomice; în plus, diversifică sistemele de lansare. China dezvoltă o triadă formată din submarine dotate cu rachete balistice, bombardiere strategice şi sisteme terestre de rachete intercontinentale. Conducerea Chinei a semnalat clar în ultimii ani că are obiectivul de a deveni putere de rang regional şi de a exercita influenţă, din punct de vedere economic şi militar, asupra zonelor din vestul Pacificului, iar ulterior de a obţine influenţă pe plan mondial”, a declarat David Kriete.

Mai mult, acesta a precizat că Stratcom nu se concentrează pe prevenirea conflictelor regionale cu China, însă oferp susținere în acest sens Comandamentului SUA pentru zona Indo-Pacifică; „În acelaşi timp, vom elabora măsuri strategice de disuasiune vizând China, Rusia şi alte naţiuni. Noi vrem să avem o coexistenţă paşnică în numeroase zone din lume şi cred că există modalităţi pentru a obţine acest lucru. Puterea pe care o arătăm prin forţele noastre militare reprezintă un element important faţă de China şi alte ţări”, a argumentat comandantul militar american.

De părere că modernizarea capabilităților nucleare chineze reprezintă o sursă de preocupare este și contramiralul Micheal Brooks, șeful Departamentului de Informații al Comandamentului Strategic al SUA. „China a avut mult timp o politică de a nu iniţia atacuri nucleare, dar, cu toate acestea, a dublat numărul bombelor nucleare în ultimul deceniu şi intenţionează să îl dubleze şi în următorul deceniu. Este puţin preocupant ritmul de modificare a capabilităţilor atomice. Liderii chinezi par a avea, cel puţin pentru moment, o lipsă de interes în a se conforma regimului de control asupra armamentului”, a specificat Michael Brookes.

Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „Administraţia Donald Trump a semnalat intenţia de a include China în tratate internaţionale privind controlul asupra armamentului atomic”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page