Conform specialiștilor, „în ceea ce priveşte răsturnarea regimurilor autoritare, protestele nonviole


Pe cât de fericită a devenit populația lumii datorită atracției pe care beneficiile tehnologiei le-a adus în societățile dezvoltate, pe atât de vulnerabilă a ajuns siguranța oamenilor. În timp ce viața socială s-a mutat aproape exclusiv în mediul online, legile și modul în care funcționează politica trezesc cetățenii pământului la o realitate care nu coincide cu impresia creată în lumea virtuală.

Din ce în ce mai ocupați să navigheze infinitul cosmosului web 0.2, oamenii se lovesc de realitatea plină de restricții și legi care nu convin modului acestora de conviețuire sau gândire, de fiecare dată când lucruri rele se întâmplă în jurul lor sau au nevoie de instituțiile statului pentru a-și rezolva problemele. În astfel de situații, revoltele sunt opțiunile la care națiunile apelează pentru a dispersa corupția și nedreptățile. În ciuda faptului că oamenii consideră că violența este soluția pentru a stabili o ordine impusă dar benefică, specialiștii au descoperit contrariul. „Probabilitatea ca protestele să-şi atingă obiectivele este de două ori mai mare în cazul mişcărilor nonviolente comparativ cu cele violente”, susţine Erica Chenoweth, o cercetătoare de la Universitatea Harvard, care a analizat 323 de campanii pentru autodeterminare sau schimbare de regim politic.

Analiza a 323 de campanii din perioada 1900 – 2006 a devenit subiectul unei cărți intitulate „Why Civil Resistence Works: The Strategic Logic of Nonviolent Conflict”; autorele sale, Erika Chenoweth și Maria Stephen (actualmente director la Institutul SUA pentru Pace), au concluzionat faptul că mișcările nonviolente majore au succes în 53% din cazuri, în timp ce rata de succes a campaniilor violente este de doar 26%. După cum era de așteptat, numărul mai mare de participanți este un factor care crește probabilitatea de succes. Totuși, lucrarea celor două specialiste a relevat faptul că „atunci când procentul de participare activă la mişcarea de rezistenţă civică ajunge la un procent 3,5% din populaţia unei ţări succesul pare să devină inevitabil. Printre exemplele în acest sens se numără Revoluţia Puterea Poporului din Filipine (1986) şi Revoluţia Trandafirilor din Georgia (2003)”.

„Peste pragul de 3,5% nu au existat mişcări eşuate, ceea ce a fost puţin surprinzător pentru mine, în sensul că este un prag destul de mic. Procentul de 3,5% din populaţie sugerează că de fapt mult mai multe persoane susţin tacit cauza respectivă”, a afirmat Chenoweth, numit acest fenomen „regula de 3,5%”.

Printre exemplele oferite de către cercetătoare, se numără cel din 1986 când milioane de filipinezi au ieșit pe străzile capitalei pentru a protesta pașnic, La numai patru zile de la valul de proteste, regimul autoritar condus de președintele Ferdinand Marcos, care conducea țara de peste două decenii, a picat. În 2003, preşedintele georgian Eduard Şevardnadze a fost forţat să se retragă în urma unei mişcări paşnice de rezistenţă intitulată Revoluţia Trandafirilor. Atunci, protestatarii au năvălit în clădirea Parlamentului de la Tbilisi având flori în mâini.

Afirmația lui Erika Chenoweth și Maria Stephen se confirmă și în 2019, când, la începutul acestui an, liderii autoritari din Sudan şi Algeria au renunţat la putere în urma unor campanii paşnice de rezistenţă. Conform unui material produs de BBC News, în fiecare din aceste cazuri, rezistența civică a populației a învins elitele politice, generând astfel schimbări radicale. Unul dintre factorii care stau la baza succesului acestei ipoteze este faptul că mișcările nonviolente au șanse mai mari de reușită întrucât ele pot atrage participanți din categorii demografice mai diverse, iar acest lucru poate cauza o perturbare severă care paralizează desfășurarea normală a vieții în mediul urban și funcționarea societății.

„Mai mult, beneficiind de un sprijin mai larg din partea populaţiei, campaniile nonviolente au mai mari şanse să câştige suportul unor părţi ale forţelor de ordine şi armatei, adică acele grupuri pe care autorităţile se bazează pentru a restabili ordinea. Mişcările considerate ca fiind de succes au fost cele care şi-au atins obiectivele în maxim un an şi ca rezultat direct al acţiunii. Aşadar, schimbările de regim produse ca urmare a unei intervenţii militare străine au fost excluse” explică agenția națională de presă, Mediafax.

Un alt lucru important în analiza „Why Civil Resistence Works: The Strategic Logic of Nonviolent Conflict” este faptul că deși sunt de două ori mai eficiente decât campaniile violente, mișcările pașnice au eșuat în 47% din cazuri. „În pofida numeroaselor cazuri de succes, acest lucru nu înseamnă că rezistenţa nonviolentă funcţionează întotdeauna. Bineînţeles că nu, iar eşecurile pe termen scurt sunt şi ele comune. Dar schimbarea pe termen lung nu vine niciodată în urma supunerii, resemnării sau disperării în legătură cu inevitabilitatea şi intractabilitatea stării de fapt. În mod crucial, rezistenţa nonviolentă nu funcţionează prin înduioşarea adversarului, ci prin restrângerea opţiunilor lui. Un lider şi cercul său de apropiaţi nu pot adopta şi nu pot pune în aplicare politici de unii singuri. Eu au nevoie de cooperare şi obedienţă din partea multor oameni pentru a-şi realiza planurile şi politicile”, avertizează Chenoweth, într-un editorial în publicaţia The Guardian.





Featured Posts
Recent Posts
Archive