top of page

Uniunea Europeană nu va renegocia Acordul Brexit cu Boris Johnson


Cu o atitudine hotărâtă, noul premier al Marii Britanii (cunoscut și ca varianta europeană a controversatului lider american, Donald Trump), Boris Johnson a adoptat un discurs care pare că ”taie și spânzură” totul în jurul său atunci când vine vorba despre Brexit. Convins că sub mandatul său, Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord vor ieși din Uniunea Europeană, Johnson se vede deja ca pe eroul britanicilor care a reușit să le recapete independența și autonomia. Văzându-se astfel mai potrivit decât predecesoara sa, Theresa May, noul premier britanic are de gând să facă orice pentru a oficializa Brexitul la data de 31 octombrie.

Cu toate că May a redactat un acord care nu a fost acceptat de către membrii Camerei Comunelor, respingându-i termenii de trei ori, noul șef al Guvernului de la Londra este gata să scoată Marea Britanie din blocul comunitar chiar și fără un acord.

După aproape doi ani de negocieri a condițiilor de separare, Theresa May a propus în toamna anului trecut un acord care stabilea viitorul relației dintre cele două tabere, imediat ce Brexitul s-ar fi oficializat. Pentru că acest document prevedea mai multe avantaje pentru europeni decât pentru proprii cetățeni britanici, mai mulți miniștri ai Guvernului de la Londra și-au prezentat demisiile în semn de protest, în timp ce Parlamentul nici nu a vrut să audă de acceptarea unei astfel de înțelegeri. După trei serii de vot, membrii Camerei Comunelor au respins Acordul, punând-o pe Theresa May în poziția de a se declara înfrântă. Liderii europeni au decis să întindă o mână de ajutor britanicilor și au fost de acord să amâne Brexitul până pe 31 octombrie când, potrivit Bruxelles-ului, va fi ultima dată la care britanicii mai pot să ia o hotărâre.

Între timp, Theresa May a demisionat, iar noul premier al Marii Britanii este hotărât să ducă această luptă la bun sfârșit. Potrivit specialiștilor, în momentul de față, Boris Johnson are trei opțiuni: (1) să îi convingă pe membrii Camerei Comunelor să aprobe Acordul negociat de Theresa May cu Uniunea Europeană, (2) să renegocieze Acordul cu liderii de la Bruxelles, stabilind o serie de condiții echitabile pentru ambele tabere sau (3) să producă Brexitul fără o înțelere cu blocul comunitar.

La numai o zi după ce și-a preluat mandatul de premier al Marii Britanii și lider al Partidului Conservator (centru-dreapta), Johnson a rămas cu doar două opțiuni, după ce președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker i-a transmis că Acordul Brexit nu va fi renegociat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale.

Considerându-l benefic pentru cetățenii europeni, UE nu are de gând să renegocieze cu Marea Britanie, termenii acestuia. „Preşedintele Jean-Claude Juncker şi premierul Boris Johnson au discutat prin telefon. Preşedintele Juncker l-a felicitat pe premierul Johnson pentru numire şi a reafirmat angajamentul de a colabora în cel mai bun mod posibil. Preşedintele Juncker l-a ascultat pe premierul Boris Johnson, dar a reiterat poziţia UE că Acordul Brexit este cel mai bun şi singurul posibil - fiind în conformitate cu liniile trasate de Consiliul European. De asemenea, preşedintele Juncker a subliniat că reprezentanţii Comisiei Europene rămân la dispoziţia Marii Britanii pentru adăugarea unor elemente în Declaraţia politică, în conformitate cu ceea ce au stabilit cei 27 de lideri UE la reuniunea din aprilie, şi pentru a analiza orice idei formulate de Marea Britanie, cu condiţia de a fi compatibile cu Acordul Brexit”, a comunicat Comisia Europeană în cursul serii trecute.

În același sens, Michel Barnier, negociatorul Comisiei Europene pe tema Brexit, a catalogat drept „inacceptabilă” atitudinea „combativă” a lui Boris Johnson. „Premierul Johnson a afirmat că un eventual acord trebuie să elimine garanţiile privind frontiera. Sigur că acest lucru este inacceptabil şi nu este în cadrul mandatului Consiliului European”, a declarat Michel Barnier, denunţând „discursul mai degrabă combativ” al liderului britanic.

În opinia lui Boris Johnson, termenii Acordului Brexit negociat de Guvernul Theresei May cu Uniunea Europeană sunt inacceptabili. „Acordul de retragere din UE a fost respins de trei ori. Termenii săi sunt inacceptabili pentru Parlamentul acestei ţări. Sper că şi Uniunea Europeană va fi la fel de disponibilă şi că îşi va revizui actualul refuz de a modifica Acordul Brexit. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, noi oricum vom părăsi Uniunea Europeană, fără niciun acord”, a amenințat Boris Johnson, contestând garanțiile care ar urma să reglementeze post-Brexit administrarea frontierei dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. „Sunt perfect posibile alte aranjamente”, a afirmat Boris Johnson.

Acesta a dat asigurări că cetăţenii UE vor primi „certitudinea absolută" că vor putea rămâne în Marea Britanie după Brexit.

Declarând că după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, Marea Britanie va deveni „cea mai măreață națiune de pe pământ”, liderul opoziției, Jeremy Corbyn, l-a acuzat pe Boris Johnson că vrea să facă Marea Britanie „stat vasal al Americii lui Donald Trump”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page