top of page

În mandatul lui Donald Trump, Statele Unite ale Americii au devenit atât de mărețe încât, curând, am


Americanilor le place să sărbătorească și fiind unul dintre cele mai naționaliste și patriote popoare din lume, ziua Independenței sărbătorită pe data de 4 iulie este așteptată de la an la an cu sufletul la gură. Cu o importanță deosebită pentru cetățeni, această zi a devenit nu doar o sursă de bucurie pentru cetățenii SUA ci și o știre extrem de dezbătută la nivel mondial.

De-a lungul anilor, americanii au reușit să se evidențieze în mai multe domenii, devenind în momentul de față, o super putere mondială, conducând detașat sectoarele influenței și impactului pe care îl au asupra politicii, armatei, culturii, tehnologiei și economiei. De altfel, alegerile prezidențiale în America sunt și ele extrem de vizionate, având în vedere că noul lider de la Casa Albă deține rolul și de cel mai puternic om de pe pământ.

De această poziție se bucură astăzi, magnatul și fostul om de televiziune , Donald Trump. Extrem de dezbătut pentru personalitatea, comportamentul și discursul piperate, Trump a devenit unul dintre cei mai neobișnuiți președinți ai Statelor Unite. Acuzațiile pe care le aduce în mod direct și fără perdea, tuturor liderilor politici și alianțelor internaționale cu care nu este de acord, au ajuns să șocheze mai puțin decât deciziile pe care acesta le-a luat de-a lungul celor doi ani și jumătate de mandat.

Retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris, Acordul nuclear cu Iranul, Tratatul Fortelor Intermediare semnat cu Rusia, Consiliul ONU pentru Drepturile omului și mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim sunt doar câteva dintre schimbările drastice cu care Trump s-a responsabilizat să facă America „măreață din nou”. Anul acesta, de ziua Independenței, șeful de la Washington a vrut să marcheze public cât de grandioasă este națiunea pe care o conduce într-un mod cum niciun alt președinte american nu a mai făcut-o. Dorind să scoată în evidemță faptul că nimic nu este imposibil pentru America, într-un discurs la Washington, Donald Trump a precizat cu ocazia Zilei Naționale a Statelor Unite că națiunea americană este acum mai puternică decât oricând, iar SUA vor plasa curând steagul american pe planeta Marte. „În cadrul evenimentului Salutări Americii, organizat cu ocazia Zilei Naţionale a SUA, au fost expuse la Washington mai multe vehicule blindate, inclusiv tancuri M1 Abrams, iar oraşul a fost survolat de aeronave militare, inclusiv F-35 şi F-22, dar şi avionul prezidenţial Air Force One” descrie începutul zilei de ieri, agenția națională de presă, Mediafax.

„Împreună suntem parte a uneia dintre cele mai măreţe povestiri spuse vreodată, povestea Americii”, a declarat Trump în primul discurs susţinut de un preşedinte american de Ziua Naţională în ultimele peste şapte decenii. Dacă americanii sunt recunoscuți ca fiind un popor extrem de patriot, Trump s-a dovedit a fi cetățeanul cu cea mai mare mândrie că este american. În discursul său de ieri, președintele SUA nu a omis să aducă un omagiu militarilor americani, adăugând că „viitorul libertăţii americane” se bazează pe bărbaţii şi femeile, pe persoanele dispuse să o apere, aşa cum s-a întâmplat atunci când au fost fondate Statele Unite”. „Atâta timp cât nu ne oprim niciodată din a lupta pentru un viitor mai bun, nu va exista nimic pe care America să nu-l poate face” (...) Viitorul aparţine celor curajoşi, puternici, mândri şi liberi. Spiritul Americii nu va dispărea niciodată, nu va eşua, dar va domni în vecii vecilor”, a declarat liderul SUA.

Opulența zilei de ieri, criticată de o parte de unii americani care cred că parada a reprezentat o cheltuială inutilă, comparând planul lui Trump cu paradele din țări conduse de lideri autocrați, este rezultatul dorinței ca Statele Unite să depășească amploarea paradei militare de Ziua Franței, la care a asistat în 2017 și l-a care a rămas profund impresionat.

Anul trecut, „Trump a cerut organizarea unei parade militare în SUA de Ziua Veteranilor (11 noiembrie), însă aceasta fost amânată până în anul 2019, în contextul în care presa americană a dezvăluit la acel moment că evenimentul ar costa peste 92 de milioane de dolari, de trei ori mai mult decât se estima iniţial” precizează Mediafax.

Ieri totuși, nu toți cetățenii și-au exprimat bucuria de a fi americani, mai ales sub conducerea lui Trump. Potrivit presei străine, două persoane au fost arestate după ce au dat foc la un steag american din apropiere de Casa Albă. Cu toate că incendierea steagului american nu este ilegală, conform legislației din SUA, site-ul Secrete Service a transmis că acțiunea petrecută pe Bulevardul Pennsylvania, în fața Casei Albe, a încălcat limitele unei autorizații emise de Serviciul Național pentru Parcuri. În acelați timp, tot ieri, au fost înregistrate și unele incidente violente între manifestanții anti-Trump și demonstranții pro-Trump.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page