top of page

Fostul premier al României a fost luat în derâdere de noul președinte al Parlamentului European


Săptămâna aceasta, Uniunea Europeană și-a ales doi dintre cei mai importanți lideri de la conducerea instituțiilor care o reprezintă. Dacă marți, Consiliul European a desemnat-o pe Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen în calitate de președinte al Comisiei Europene (înlocuindu-l astfel pe Jean Claude-Juncker), ieri, politicianul italian a fost ales în urma voturilor, președintele Parlamentului European. Cu toate că relația din prezent a Italiei cu liderii de la Bruxelles nu mai este aceiași ca până în 2015 când sute de imigranți și refugiați au invadat în primăvară, mai multe teritorii ale blocului comunitar, forțând Uniunea Europeană să decidă impunerea statelor membre să îi primească și să îi integreze pe aceștia sub cote obligatorii, la conducerea instituției care va promulga legi în cadrul comunității europene, va sta un italian.

Deranjată de valul interminabil de extracomunitari care continuă să vină la porturile sale după ce își riscă viețile în nave a căror capacitate nu poate susține numărul de suflete pe care el transportă, Italia a început să se răzvrătească cu liderii europeni, cerând să fie exceptată de la decizia de primire a acestora. Această nouă atitudine a italienilor a iscat și un conflict cu președintele francez, Emmanuel Macron, stricând oarecum relațiile intre cele două țări.

Cu toate acestea, alegerile europarlamentare din luna mai a acestui an au fost un succes atât din punctul de vedere al numărului mare de cetățeni europeni care au ieșit la vot cât și din punct de vedere a terenul pe care l-au câștigat pro-europenii în fața amenințării partidelor populiste. La mai bine de o lună, alegerile liderilor Uniunii Europene i-a adus la cârma blocului comunitar pe germana Ursula von der Leyen (noul președinte al Comsiei Europene) și David Sassoli (liderul Parlamentului European).

La scurt timp după ce Sassoli a fost ales, fostul premier român, Dacian Cioloș, a declarat că cetățenii ar fi trebuit să se exprime asupra șediei instituțiilor UE și deciziile să nu fie luate „în culise”. Practic, Cioloș nu este de acord cu faptul că liderii Uniunii Europene sunt aleșii între ei, în timp ce, tabăra cea mai importantă, susținută de totalul cetățenilor europeni de rând, trebuie să stea deoparte și să privească surprizele. Această declarație a stârnit râsul noului președinte al Parlamentului European. „Şi acest mandat pe care îl avem în faţă trebuie să stea sub semnul reînnoirii. Negocierile la care am asistat în aceste zile din Consiliu arată şi trebuie să privim foarte pragmatic lucrurile că reînnoirea aceasta probabil nu o să vină nici din partea Consiliului, nici din partea Comisiei Europene, dacă Parlamentul European nu se va afla în centrul acestui proiect. Noi suntem cetăţenii care reprezentăm cetăţenii europeni şi trebuie să ne asumăm această reînnoire, această schimbare. De aceea în grupul Renew Europe veţi avea un partener. Vă propunem chiar de la început, şi propunem partenerilor noştri europeni, proiectul unei conferinţe pentru viitorul Europei, în care să gândim modul în care putem aduce Europa mai aproape de cetăţeni, în care să putem să ne asigurăm că nu negocierile de culise sunt cele care determină figurile proeminente care trebuie să conducă Europa, ci cetăţenii pot să se exprime din acest punct de vedere. Veţi avea susţinere din partea noastră pentru un astfel de proiect. Asta trebuie să facem dragi colegi, pentru că trebuie să dăm posibilitatea ca ceea ce spunem în acest Parlament să şi facem în relaţie cu cetăţenii. Veţi avea în Renew Europe partener pentru acest proiect”, a declarat Dacian Cioloş, în plenul Parlamentului European.

Din nefericire pentru fostul premier al României, această declarație personală, a stârnit rumoare și hohote de râs . Momentul în care liderul grupului Înnoim Europa a afirmat că cetățenii UE sunt cei care ar trebui să se exprime asupra conducerii instituțiilor europene s-a transfromat într-o situație stânjemitoare pentru Cioloș. Noul președinte al Parlamentului European, Dvaid Sassoli, s-a numărat printre cei care au râs în timpul discursului fostului premier român, întrebându-se parcă „ce am văzut aici?”.

Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „în cadrul negoicierilor pentru şefia instituţiilor europene, socialiştii şi liberalii din Parlamentul European au decis că nu îl vor sprijini pe Manfred Weber, candidatul PPE, pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene”. Chiar însăși Dacian Cioloș a confirmat că Weber nu este sprijinit de grupul său. „Pentru moment nu există o majoritate pentru candidatura lui Weber”, transmitea liderul grupului Înnoim Europa la o reuniune a liderilor liberali.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page