top of page

Președintele Franței ar susține-o pe Angela Merkel dacă aceasta ar candida la președinția Comisiei E



2019 nu este cel mai bun an din cariera Cancelarului german, Angela Merkel care nu de mult, a declarat că se va retrage din politică în urma încheierii mandatului său actual. Acuzată că a îndrăznit să lanseze o invitație "cu brațele deschise" către cetățenii afectați de sărăcie sau conflicte militare din țările Orientului Mijlociu și ai Africii de nord, fără să se consulte și cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, Merkel a resimțit pe propria-i piele cum o carieră politică de succes se poate încheia cu numai o declarație. Speriată de valul de extracomunitari care au învățat Europa în primăvara lui 2015, susținând că destinația finală este Germania, Merkel a cerut ajutorul instituțiilor europene. Cu toate că Bruxellesul a decis să îi întindă o mână de ajutor Berlinului, apelând la sintagma "unul pentru toți și toți pentru unul", mai multe țări membre și-au exprimat nemulțumirea față de condiția impusă în semn de solidaritate cu Germania. Forțați să primească și să integreze cote specifice de extracomunitari, Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia au refuzat din start să se supună deciziei Comisiei Europene. De altă parte, Marea Britanie a hotărât că îi este mai bine în afara blocului comunitar decât să devină victima unui conflict al naționalităților pe propriul teritoriu. Nu după mult timp, chiar și statele care au ales să se supună deciziei UE au răbufnit și au ales să nu se mai conformeze acesteia, acuzând multe pierderi din cauza imigraților. Suedia și Italia sunt numai două dintre exemplele de state care au lansat dispute cu Uniunea Europeană din cauza imigrației. Cu toate că și Germania a fost nevoită să primească cote de extracomunitari, salvarea din calea unei catastrofe umanitare nu a scăpat-o pe Angela Merkel și de impresiile negative pe care și le-a atras. Scăderea popularității, a încrederii și deteriorarea imaginii ca lider au afectat-o pe liderul german atât pe plan național cât și european. După ce a pierdut chiar și admirația propriilor cetățeni, Cancelarul german a declarat public că, odată cu încheierea mandatului său actual, se va retrage din politică. Totuși, bunul sau prieten, președintele francez, Emmanuel Macron a declarat marți seară într-un interviu că o va susține o posibilă candidatură a lui Merkel pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, dacă acesta se va hotărâ să o ia vreodată în calcul. "Europa are nevoie de fețe noi, de personalități puternice, ea are nevoie de oameni care au o credibilitate personală și competențe pentru a umple posturile care le aparțin. Nu vreau să mă angajez pentru Angela Merkel pentru care am multă prietenie. Dacă ea ar vrea să devină președinta Comisiei Europene, eu aș susține-o. Bineînțeles pentru că eu cred că trebuie cineva puternic. Cred că Europa are nevoie de noi chipuri și figuri puternice, deci e nevoie personalități care să poată să aibă aceste calități", a declarat șeful statului francez într-un interviu acordat cu ocazia sosirii sale la Geneva pentru festivitățile prilejuite de împlinirea de 100 de ani de la fondarea Organizației Internaționale a Muncii OIM. "Negocierile asupra posturilor-cheie din Uniunea Europeană-președințiile Comisiei, Consiliului și Băncii Centrale Europene și postul de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe - au început la 28 mai în siajul alegerilor europene. Subiectul va fi pe agenda discuțiilor la viitorul Consiliu European din 20-21 iunie" informează agenția națională de presă, Mediafax.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page