top of page

Sociologii avertizează: 2019 este anul tendinței masculine de a deveni hipster


Potrivit sociologilor, individul hipster „este înclinat să consume pentru a putea a se diferenția de către ceilalți”. Chiar și în această manieră, hipsterii contribuie la consumerism, fapt care denotă înțelegerea curentului ca un grup de consum și nu o subculură. Analizând comportamentul de consum al acestora se poate observa faptul hipsterii au o pasiune pentru brandurile următoare: Apple, Converse, Vans, H&M, Ray-Ban, Moleskine, American Apparel. Majoritatea acestora au produse cu un cost ridicat și reprezintă branduri care se bucură de popularitate. În timp ce mass media portretizează hipsterii ca fiind nimic altceva decât consumatori al căror epicentru constă în atitudinea de a fi „cool”, ideologia autentică a hipsterilor punctează o cu totul și cu totul altă abordare, și anume, comportamentul de consum al acestora au un scop și o semnificație (comparativ cu cei care consumă doar ca să consume).

În vederea înțelegerii comportamentului de consum al acestora este important să se analize conduita acestora din perspectiva companiilor. Astfel, în funcție de categoria investigată hispterii sunt atât de sex feminin cât și masculin, au vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani, au venituri medii și un nivel înal de educație, sunt localizați în zonele urbane, au înclinații artistice, o personalitate plină de energie, un comportament rebel și se opun lucrurilor la modă, sunt caracterizați de unicitate, independență, intimitate, critică, creativitate, curiozitate și nonconformism. De altă parte, hipsterii au o pasiune pentru obiectele vechi, muzica indie și underground.

Interesele hipsterilor au la bază tendințele trecute, iar acest lucru se observă cel mai bine în pasiunea pentru obiectele vechi. Au o preferință pentru lucuri vechi neobișnuite, care au o istorie personală evidentă ca și cele ce se găsesc în magazinele second-hand și piețele de vechituri. Aceștia tind să salveze obiectele care nu mai sunt practice și au fost înlocuite cu altele mai bune, colecționând sau chiar reinventând obiectele vechi pentru a le integra în viața modernă. Interesul pentru trendul și obiectele vintage are la bază nostalgia pentru copilaria acestora și pentru vremurile trecute, dinainte de existența lor. Hipsterii optează pentru aceste obiecte vechi cu scopul de a contracara tendințele in care ei nu se regăsesc. Un alt motiv care explică pasiunea hipsterilor pentru vechi este caracterul unic al fiecărui obiect vintage care poate avea o poveste și o semnificație diferită pentru fiecare individ.

În ciuda faptului că se declară împotriva consumerismului, hipsterii consumă la rândul lor. În timp ce mass media a catalogat curentul ca o subcultură cu scopul de a promova un trend în vederea promovării și a vânzării de bunuri hipster, companiile au intuit faptul că asocierea produselor sale cu curentul hipster va reuși nu doar să obțină profit, dar și loialitatea unui grup care consideră că nu consumă ca să urmeze trenduri, ci ca să iasă în evidență ca fiind unici. Urban Outfitters este exemplul concret al unui brand de articole vestimentare care și-a lansat majoritatea colecțiilor promovând stilul hipster/ Sub îndrumarea sloganului „get your hipster on at Urban Outfitters” brandul își atrage consumatorii recunoscând că „până la urmă, în fiecare din noi se găsește puțin hipster”.

Hipsterii un comportament de consum irațional deoarece se axează pe consumul unor bunuri achiziționate dintr-o nevoie psihologică. Aici intervine satisfacția mintală pe care hipsterii o au atunci când cumpără lucruri unicate, pe care mai apoi le pot expune lumii într-un mod inedit. Căutarea contiună pentru autenticitate este singura constantă care se observă cu claritate în comportamentul haotic de consum al hipsterilor. Fiecare obiect trebuie să aibă o filozofie în spatele lui pentru a fi declarat autentic. Hipsterii cumpără astfel, ce vor, când vor, indiferent de prețul și calitatea motivându-și consumul prin semnificația produsului.

În secolul XXI, „hipsterul contemporan este un vas în care se topesc diferite culture din moment ce: posedă atitudinea intelectuală a generației Beat, ideologia ecologică și pacifistă a hippie-ului, consumul de yuppie, crezurile punker-ului despre viitorul societății și, în sfârșit, numele hipsterilor din anii 1940. Nonconformist, hipsterul de azi este o contradicție a sinelui, la fel cum poate fi și o rebeliune împotriva subculturilor și grupurilor în general. Hipsterii lui 2018 refuză să fie etichetați și definiți, dar în cele din urmă au parte exact de acest rezultat”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page