Succesul societății românești înregistrat în perioada cenzurii migrației
Închiderea și întărirea granițelor au ținut intacte valorile României, oferindu-i posibilitatea de a construi o societate autentică. Prețul pe care românii au trebuit să îl plătească pentru a crește România și a o poziționa în topul celor mai dezvoltate state din lume (cu un potențial extraordinar de a fi motorul Europei; fiind invidiată de Rusia și SUA) a fost reprezentat în primul rând de cenzura emigrării. Imposibilitatea de a părăsi țara acorda regimului mai mult timp de organizare și posibilitatea folosirii oamenilor ca resursă primară în forța de muncă. Mai mult, faptul că nu exista vreo modalitate prin care aceștia să fie influențați de valorile din străinătate, trenduri, noi seuri de gândire, comportamente „moderne” sau atitudini contra politicii, întărea prezumția faptului că oamenii nu au nevoie de mai mult și că în fond, sunt destul de fericiți cu ceea ce au.
Comunisul și legea dictatorială, cunoscută ca o formă politică radicală este astăzi descrisă în manualele de istorie ca epoca în care femeile erau invidioase pe numărul pantofilor și hainelor de blană ale Elenei Ceaușescu; bărbații își doreau să atingă un pahar de alcool pe sfert cât o făcea în petreceri fastuase, cel mai puternic bărbat din stat; livrarea apei calde se făcea doar 2 ore pe zi, se lua curentul devreme, se întrerupea emisia televiziunii de la 21.00, nimeni nu era noaptea pe stradă, aveau toți de muncă iar salariile erau mari dar nu aveau ce să cumpere cu ele; rația alimentelor se făcea pe cartele, la care trebuia să stai la coadă încă de la 5 dimineața pentru porția de pâine și lapte, serbările școlare care îl proclamau pe președinte, sărbătorile legale petrecute în aer liber sub forma unor manifestări dedicate cuplului prezidențial, intelectualii și artiștii care nu aveau voie să părăsească țara, îngrădirea libertății de exprimare, lipsa libertății, stagii militare obligatorii pentru bărbați începând cu vârsta de liceu etc. Fiecare Revelion era sărbătorit prin difuzarea aceluiași program la televizor: emisiuni de divertisment scrise și jucate sub stricta supraveghere a sistemului comunist. Astfel pricep cei tineri perioada cu cel mai mare impact asupra istoriei României etichetată ca fiind dominată de o lege dictatorială; în timp ce „bătrânii” țării plâng un sistem pentru care comunismul era cea mai bună soluție pentru a menține o singură clasă socială și pentru ca România să poată încă, concura ca și una dintre cele mai dezvoltate și puternice state ale Europei/lumii.
Primul gând de dor al românilor îndreptat spre perioada dinainte de 1990 are la baza sa faptul că pe vremea lui Nicolae Ceașescu, toți românii aveau un loc de muncă. Pământurile României reprezentau o moștenire fără asemăn pe care românii o primiseră de la strămoși într-o cantitate greu de lucrat; fapt pentru care statul a considerat că ele vor ajunge nerentabile dacă rămân în mâinile oamenilor și s-a decis recurgerea la colectivizare. Astfel, pământurile s-au transformat în resursa unei bogății care transforma agricultura în una dintre cele mai populare meserii din România. În renumitele CAP-uri, românii cooperau în vederea lucrării nu doar a pământului propriu zis dar și pentru traiul lor și dezvoltarea țării; iar distrugerea lor „egalează daunele dintre cele două războaie mondiale”, potrivit fostului Ministru al Agriculturii, Achim Irimescu (în funcție 2015-2017). De cealaltă parte, „Epoca de Aur” a înființat nu mai puțin de 821 de întreprinderi și uzine, fiecare având între 1.000 și 10.000 de angajați. Întocmind lista tuturor fabricilor și uzinelor deschise de Ceaușescu și în cadrul cărora muncea tot poporul, jurnalistul Gabriel Niculescu amintește că astăzi, „Romania nu mai este nici o țară industrială, nici agrară, ci doar una de consum, iar nimic din ce am învățat la geografia economică în vechea școală nu mai este valabil. Fiecare oraș avea fabrici, uzine, toți aveau o calificare iar produsele finite ieșeau pe bandă rulantă. După 1990 a avut însă așa numita privatizare iar fabricile și uzinele au fost tăiate și vândute la fier vechi, politicienii spunând că nu erau performante sau erau un morman de fiare vechi”.
În concluzie, deși se prezenta ca o societate în plin proces de dezvoltare, cenzura emigrației afecta din ce în ce mai mult conștiințele românilor ispitite de curiozitatea a ceea ce ar fi după „garduri”.
