top of page

Donald Trump a ajuns în Marea Britanie


În plin proces de recăpătare a independenței și a autonomiei, Marea Britanie își face timp și de vizita celui mai puternic lider politic de pe planetă. Cu toate că această vizită a fost planificată și înainte, de data aceasta Donald Trump și prima doamnă a Americii, Melania Trump au ajuns în Londra fără să fie încă amenințați de proteste sau deranjați de potențialele petiții în care se cer interzicerea prezenței acestuia pe teritoriul Regatului Unit.

Extrem de controversat datorită temperamentului vulcanic dar și al personalității intrigante, președintele Statelor Unite ale Americii a reușit să se facă neplăcut britanicilor încă din timpul campaniei sale electorale pe când candida pentru fotoliul de la Casa Albă. Considerând că Anglia, Scoția, Irlanda de Nord și Tara Galilor au făcut o greseală aderând la Uniunea Europeană, Donald Trump nu s-a putut abține de la a nu folosi cuvinte jignitoare la adresa politicienilor de la Londra. Cu toate acestea, chiar înainte ca Theresa May să invoce articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, cerând în mod oficial ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prim ministrul britanic a fost primul lider politic internațional care a fost primit de Trump la Washington, după ce acesta și-a făcut debutul în fotoliul de la Casa Albă. La data aceea, May spera ca Statele Unite ale Americii să accepte semnarea unui acord comercial cu Marea Britanie, imediat ce Brexitul i-ar fi speriat pe investitorii străini care, nu de puține ori, au amenințat că își vor muta afacerile în alte capitale europene.

Din păcate pentru Theresa May, SUA nu a semnat nicio înțelegere și nici nu s-a responsabilizat cu vreo promisiune, însă cert este că Donald Trump rămâne un critic al blocului comunitar și un fan al Brexitului.

Ocupat mai degrabă cu cancanurile și tipul de politică făcută pe decizii radicale/extremiste, Trump este conștient că a venit vremea când trebuie să investească în relațiile internaționale, crescând astfel popularitatea și încrederea de care are nevoie pentru următoarele alegeri prezidențiale când va candida pentru un nou mandat. Acest obiectiv este însă unul extrem de provocant pentru Trump, având în vedere că nu cu mult înainte de a ateriza la Londra, Trump ar fi numit-o obraznică pe Meghan Markle. Direct, sincer dar și brutal, președintele Statelor Unite ale Americii nu s-a sfiit niciodată să vorbească urât despre alte personalități publice, fapt pentru care, în ciuda faptului că a negat insulta la adresa soției prințului Henry, publicul înclină să creadă că este adevărat. "Nu am numit-o niciodată pe Meghan Markle obraznică. Invenția presei false", a declarat Trump, acuzat că ar fi insultat-o pe ducesa de Sussex după ce a auzit criticile făcute la adresa lui în timpul campaniei din 2016.

Totuși, Regina Elizabeth a II-a nu a zăbovit prea mult pe efectele acestei știri și a acceptat să îl primească pe Trump cu brațele deschise încă din prima sa zi în Marea Britanie, la Palatul Buckingham. Evenimentele de la Palat au inclus o ceremonie oficială de primire și un dineu privat, după care, cei doi oaspeți au vizitat Westminster Abbey și mormântul Eroului Necunoscut. Donald Trump și soția sa, au ajuns în Londra luni de dimineață, mergând inițial la reședința ambasadorului american. Potrivit jurnaliștilor dar și a analiștilor politici, vizita celor doi în Marea Britanie se datorează campaniei în urmă căreia se va desemna viitorul prim ministru britanic; Trump fiind un prieten bun al lui Boris Johnson pe care îl și susține de astfel în preluarea cârmei Guvernului de la Londra.

În cursul zilei de astăzi, președintele SUA se va întâlni cu Theresa May, urmând ca mâine, Donald Trump să își încheie vizita în Marea Britanie cu o ceremonie care va avea loc în orașul Portsmouth. După aceasta, liderul de la Casa Albă este așteptat în Irlanda și Franța.

Arătandu-se extrem de fericit că se află în Regatul Unit, Trump a ținut să reamintească detaliile legăturii puternice dintre americani și britanici. "Eliberarea a milioane de oameni aflați sub jugul tiraniei în cursul celui de-al Doilea Război Mondial a pecetluit pentru eternitate legătura între Statele Unite și Marea Britanie. În numele tuturor americanilor, închin un pahar pentru prietenia veșnică a popoarelor noastre, vitalitatea națiunilor noastre și pentru domnia lungă, prețiuită și cu adevărat remarcabilă a Majestățiii Sale, Regina", a susținut președintele SUA, Donald Trump, în timpul dineului privat de aseară. Potrivit liderului de la Casa Albă, cele două națiuni împărtășesc valori comune care le vor unii și în viitor, inclusiv libertate, suveranitate, autodeterminare, stat de drept. La rândul său, regina Elizabeth a II-a Marii Britanii a menționat despre securitate și legătura între cele două națiuni. "În această seară (luni n.red.), sărbătorim o alianță care a ajutat la asigurarea siguranței și prosperității ambelor popoare timp de zeci de ani și care cred că va dăinui mulți ani de acum încolo", a spus regina.

Ospitalitatea britanicilor l-a făcut pe Donald Trump ca la finalul serii să deschidă speranțe în ceea ce privește un posibil ajutor venit din partea americanilor, după ce Marea Britanie nu va mai fi parte din Uniunea Europeană și va avea nevoie de ajutor ca să facă față primilor ani de "independență" și "autonomie". Astfel, potrivit președintelui de peste Occean, după ce Anglia, Tara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord se vor "descătusa", Marea Britanie și SUA ar putea încheia un acord comercial. "Un acord comercial mare este posibil după ce Regatul Unit se eliberează de cătușe. Deja am început să discutăm", a scris liderul de la Casă Albă pe Twitter.

Conform agenției naționale de presă, Mediafax, "Marea Britanie este una din cele mai importante piețe pentru exporturile americane, dar și o sursă majoră de importuri pentru SUA, astfel că un acord comercial amplu ar putea fi benefic pentru ambele tări. Totuși, există ingrijorări serioase la Londra în legătură cu standardele pe care Marea Britanie ar putea fi obligată să le accepte pentru a reuși să încheie o înțelegere comercială cu Statele Unite după ieșirea din Uniunea Europeană.".


Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page