Mass media secolului 21, oglinda ordinii mondiale?

May 17, 2019

 

         Dacă în lume, puterea financiară este cea care stabilește prețul vieții, evident, mass media este instituția care aduce oferta unor alegeri în atenția publicului; astfel, în noua eră comunicațională, mass media nu este doar ochiul care urmărește realitatea (cu bunele și relele ei) ci dictează credința, gândurile, atitudinea și comportamentul publicului său. Servind precum un ajutor necesar, presa induce subliminal concluzia unei opinii publice în legătură cu subiectele abordate.

           Paralel, există analiști care cred în existența unui guvern mondial care urmărește noua ordine mondială ce luptă din spate, să distrugă identitatea naționale a statelor lumii, religiile, să preia controlul total al populației transformându-i în sclavi de tip modern, să reducă masiv numărul populației globului până la un punct unde poate controla restul, să promoveze depravarea și obiceiurile rele tocmai pentru a se asigura că îndepărtează moralele creștine, să distrugă modelul actual de societate și familia sau să distrugă libertatea de exprimare și restrângerea unor drepturi fundamentale. Această ipoteză este luată în calcul din ce în ce mai mult de către specialiști, confirmând semnele acestui fenomen, prin comparație directă cu ceea ce realitatea actuală dovedește. În fapt, mass media este acuzată că servește interesului acestui guvern mondial pentru a îndeplini toate obiectivele amintite. Desigur, este greu de acuzat un instrument al comunicării care pe de o parte a participat benefic la dezvoltarea limbajului, a minții umane, a comportamentului individului și a deciziilor pe termen scurt, însă există și păreri care cred că mass media imbecilizează sau îndobitocește masa. În relația dintre presă și public se presupune că ar trebui să existe mereu o negociere reciprocă unde primii informează, iar cel de-al doilea decide singur dacă vrea să urmeze, să ofere credit sau să dimpotrivă, respinge afirmațiile prezentate.

        Din păcate, ceea ce obișnuia să ne servească drept câine de pază, pare că s-a transformat cu timpul, în „lupul paznic la oi”, deoarece mass media este susținută din spate de oameni politici, religioși sau magnați care își urmăresc propriile interese, furnizând astfel, publicului credul, slab și nevoiaș cărarea pe care trebuie să își ducă viața (împotriva unei persoane publice, de partea unui sistem, indiferenți la o problemă sau solidari în noi jocuri sociale care circulă cu viteză pe platformele online). Impactul pe care mijloacele de comunicare în masă și activitățile lor îl au asupra ființei umane este direct proporțional cu potențialul acestuia de a gestiona în ce procentaj permite presei să-i afecteze viața. Psihologii cred că cea mai puternică armă de manipulare în masă necesită audiență și atât. Restul elementelor vin de la sine în momentul în care obiectivul pe care îl urmărești este unul care ghidează autorul manipulării către disperarea de a învinge. Astfel, individul care stă confortabil și se „delectează” cu serviciul presei, nu are nici cea mai mică idee de faptul că face subiectul unei persuasiuni tocmai pentru faptul că informațiile sunt furnizate de oameni, nu mașinării, ceea ce le fac suspecte de subiectivism. Fără nicio îndoială, presa a preluat „frâiele” societății, conducând populația în direcția dorită de ea. Un fapt cunoscut este că „mass-media contribuie în mod esențial la organizarea sistemului de valori și de credințe care tind să se instaureze ca norme pentru colectivități (naționale, regionale). Fie că ne raportăm la întreaga planetă, un continent sau o anumită țară, mass media pare să asculte ordinele unei puteri mult mai mari decât ea, pentru că oriunde în lume se furnizează exact același tip de informație; și nimic nu ar fi suspect dacă modul de prezentare al acesteia nu s-ar descrie atât de împotriva societății și a individului ei.

          Furtuna de informații și reclame prin care mass media ne poartă, cu voia noastră, conține însă și mesaje subliminale care luate în parte și analizate, se poate observa cum ele devin tehnici neortodoxe de propagandă. Televiziunile, presa scrisă, radioul sau website-urile prezintă informația fără a mai lăsa publicul să își formeze singur o părere, impunându-i din start, acestuia o stare și implicit o opinie cu care are să trăiască de acum încolo în favoarea unei părți și împotriva celor pe care presa îi pune. Nu-i de mirare faptul că în 2016 mass-media a ajuns să ne sufoce prin abundența cu care aduce subiecte violente în atenția unei mese pe care a construit-o ca fiind dornică de scandal, groază, rău, durere, spaimă dar pe interior, persoane sensibile, triste, în prag de depresie, greu de satisfăcut sau găsit scopul în viață. Tot la nivel de societate, presa face apel la sexualitate, (prin comportament și limbaj) promovând astfel un apetit crescut pentru tot ceea ce incită; indiferent de subiectul informației, într-o manieră aproape obsesivă, mass media revarsă o influență extrem de negativă aspura societății distrugând-o în loc să o protejeze.

           Privind în jurul nostru este lesne de observat faptul că tot ceea ce se decide sau are loc survine intenției mass mediei „de a face dreptate”. În fapt, se poate remarca o diferență uriașă între cei care sunt consumatori de mass media și cei care nu; societatea fiind condusă într-o proporție covârșitoare de cei care ascultă, privesc sau citesc informațiile furnizate în timp real de mijloacele de comunicare în masă. Oricât de mult ar vrea oamenii să se ascundă de acțiunile și astfel, de influența acestora, este imposibil deoarece însăși presa a creat o nevoie dependentă de a fi la curent cu tot ceea ce se întâmplă, altfel riști să-ți expulzezi singur propriile șanse de supraviețuire într-o lume mare dar ale cărei evenimente vizează în mod direct pe fiecare în parte și la comun.

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload