„Statele Unite ale Americii nu vor tolera intervenţiile Rusiei în alegerile din 2020”

May 16, 2019

 

         După acuzațiile conform cărora Rusia ar fi intervenit în alegerile prezidențiale din 2016, americanii sunt gata să nu lase nicio portiță deschisă Moscovei pentru „a-și băga din nou nasul” în cea mai importantă și crucială decizie privind viitorul. În ceea ce privesc alegerile din noiembrie 2016, SUA consideră că surpriza victoriei înregistrate de Donald Trump este una extrem de suspectă și că în niciun caz, miliardarul și vedeta de televiziune nu ar fi avut vreo șansă la preluarea fotoliului de la Casa Albă. Suspectând că rușii ar fi pătruns în sistemul de date de după Occean, echipe de investigație au demarat anchete peste anchete, însă până în momentul de față, niciunele cu un rezultat.

        Ce-i drept, comportamentul și atitudinea celui mai puternic lider al planetei i-a determinat pe americani să își dorească să îl înlocuiească repede, pornind astfel o cursă a scoaterii lui Donald Trump vinovat pentru a-l putea mai apoi demite. Între timp, relațiile dintre Statele Unite ale Americii și Rusia, rămân unele afectate de această suspiciune care momentan, apune o cortină a liniștii între cele două.

        Cu gândul la viitorul apropiat, Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a declarat de curând, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, că Washingtonul nu va tolera intervenţia Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2020. Astfel, această avertizare demască îngrijorarea majoră pe care americanii o au referitor la faptul că pentru următorii patru ani, rușii nu trebuie lăsați să le aleagă liderul.

          Secretarul de stat al Statelor Unite a declarat în vizita pe care a făcut-o la Soci, Ruia, că a fost destul de clar când i-a explicat Ministrului rus de Externe să nu se mai repete scenariul de la alegerile din 2016 când Washingtonul a acuzat Moscova că a intervenit în procesul electoral american.

         În același discurs, potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „Pomeo i-a transmis Moscovei să elibereze navigatorii ucrainieni reținuți după conflictul de anul trecut în care Rusia a acuzat faptul că două nave militare ucrainiene ar fi pătruns ilegal în apele teritoriale rusești și de asemenea, să colaboreze cu noul președinte al Ucrainei pentru a restabili pacea în estul țării”. În plus, făcând referire la aliatul Rusiei, președintele venezuelean Nicolas Maduro, Pompeo a mai declarat că este timpul ca acesta să își dea demisia.

        De cealaltă parte, Rusia a negat acuzațiile privind potențiala implicare în campania electorală din 2016. În ceea ce privește afirmația despre Nicolas Maduro, Lavrov a declarat că viitorul Venezuelei ar trebui să fie decis de poporul acestei țări și a catalogat presiunile SUA asupra regimului de la Caracas ca fiind nedemocratice.

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive