top of page

Președintele Consiliului European consideră că există şanse de 20-30% ca Marea Britanie să anuleze B


În prezent, atât europenii cât și britanicii se bucură în continuare de ultima amânare a deciziei Brexitului care, le-a oferit ambelor tabere oportunități separate. În timp ce pentru britanici, amânarea ieșirii până pe 31 octombrie le oferă șansa de a aproba Acordul negociat deja de Theresa May și Uniunea Europeană, europenii trag speranțe că toate aceste luni până în toamnă pot servi conștiinței liderilor de la Londra, în ideea de a renunța definitiv la Brexit. Bazându-se pe predicțiile analiștilor economici și a incertitudinii în care se află britanicii, autoritățile de la Bruxelles înclină să creadă că despărțirea dintre Regatul Unit și blocul comunitar poate fi anulată.

Cu un optimism din cale afară, liderii europeni au lăsat Brexitul pe locul doi și se concentrează acum intens pe alegerile europarlamentare la care participă chiar și Marea Britanie. Totuși, președintele Consiliului European, Donald Tusk, are o altă părere. În opinia acestuia, există șanse de 20-30% ca procedura de ieșire a Angliei, Scoției, Țării Galilor și a Irlandei de Nord din UE să fie anulată.

„Referendumul din 2016 a avut loc în cel mai prost moment politic, a fost rezultatul unui calcul politic greşit. Nu a existat o dezbatere de tip real despre consecinţe în campania premergătoare acestui referendum, ci abia după vot. Astăzi, rezultatul probabil ar arăta diferit. În mod paradoxal, Brexit a generat o mişcare pro-europeană în Marea Britanie. Hannah Arendt a declarat că în politică şi în istorie lucrurile devin ireversibile doar atunci când oamenii le consideră a fi aşa. Deoarece, de fapt nu sunt ireversibile. După referendumul britanic din 2016, am crezut că dacă vom considera închis acest caz va fi sfârşitul. În prezent, şansele ca Brexit să nu se producă sunt, în opinia mea, de 20-30%. Este mult. De la lună la lună, devine din ce în ce mai clar că ieşirea Marii Britanii din UE va arăta complet diferit decât atunci când s-a promovat Brexit. Nu văd niciun motiv să capitulăm”, a declarat Donald Tusk într-un interviu acordat publicaţiei poloneze Gazeta Wyborcza.

Declarațiile lui Tusk vin în urma semnalării făcute în urmă cu două zile de liderul Partidului Laburist (centru-stânga, opoziție), Jeremy Corbyn conform căreia ar trebui organizat un nou referendum pe tema apartenenței Marii Britanii la Uniunea Europeană. Deși această idee este încă respinsă de premierul britanic, marțea trecută, Guvernul de la Londra a decis participarea la alegerile pentru desemnarea membrilor Partidului European. Desigur, în cazul în care Acordul Brexit nu va fi aprobat, May se gândește totuși să ia în considerare posibilitatea organizării unui nou referendum. Respins de trei ori până acum, aprobarea Acordului stă la mâna negocierilor dintre Guvern și membrii Camerei Comunelor, formată majoritar din opoziție.

Presiunea este una și mai mare după ce, liderii Uniunii Europene au semnalat că Marea Britanie va fi exclusă pe 1 iunie în cazul în care Camera Comunelor nu aprobă Acordul Brexit şi refuză participarea la scrutinul europarlamentar.

De altă parte, „lupta din interiorul Partidului Conservator pentru înlocuirea prim-ministrului Theresa May complică negocierile privind Brexit cu Partidul Laburist şi posibilitatea găsirii unui compromis”, consideră parlamentarul laburist John McDonnell. Conform acestuia, situația este una precară. „Problema lor principală este că se destramă. Trebuie să rămână uniţi. Şi acest lucru se dovedeşte a fi imposibil. Administraţia (Partidului Conservator, n.red.) se destramă”, a declarat McDonnell. În ceea ce priveşte progresul negocierilor, McDonnell, al doilea cel mai puternic membru din Partidul Laburist, a transmis că nu există opţiuni noi pe masa negocierilor şi în anumite privinţe, discuţiile au regresat. „Situaţia este precară. Ne confruntăm cu o instituţie care ar putea să nu mai fie aici peste trei săptămâni. Cum ne putem aştepta de la ei să livreze, nu doar pe termen scurt, ci şi pe termen mediu?”, a adăugat McDonnell.

În momentul de față, Guvernul Marii Britanii lucrează cu opoziţia, reprezentată de Partidul Laburist, pentru a adopta un Acord Brexit care să fie ulterior aprobat de Parlamentul britanic. În altă ordine de idei, Theresa May a transmis zilele trecute că amânarea ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar nu este o consecinţă a conducerii sale. Aceasta a reamintit că își va respecta promisiunea de a demisiona după ce finalizează „prima fază” a procesului Brexit, pentru a permite viitorului lider să negocieze faza a doua.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page